Adrian Severin, condamnat definitiv la închisoare cu executare
alte articole
Fostul europarlamentar PSD Adrian Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă în dosarul "Lobby în Parlamentul European". Decizia luată miercuri de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
În timpul procesului, procurorul de şedinţă a cerut instanţei condamnarea fostului europarlamentar la 6 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită şi 5 ani pentru trafic de influenţă, la care să se adauge un spor de pedeapsă, în timp ce avocaţii politicianului au solicitat achitarea sau condamnarea la închisoare cu suspendare, având în vedere că inculpatul suferă de o boală incurabilă.
Adrian Severin fusese condamnat în primă instanţă la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare.
Reamintim că Adrian Severin, alături de alţi trei colegi europarlamentari de alte naţionalităţi, a fost ţinta unui scandal răsunător în primăvara lui 2011, după ce reporterii de la Sunday Times au arătat dovezi video că cei patru s-au arătat dispuşi să intervină în Parlamentul European (PE) asupra unor legi, în schimbul unor sume de bani.
Pretinzând că sunt reprezentanţi ai unor corporaţii, reporterii sub acoperire au încercat să "cumpere" serviciile unor europarlamentari, cărora le-au promis sume consistente de bani, pentru a le susţine interesele în PE. Severin a fost unul dintre politicienii care s-au lăsat cumpăraţi de falşii corporatişti, contra sumei de 100.000 euro/anual, plus 4.000 de euro/zi, pentru fiecare zi în care ar fi susţinut interesele acestora în PE.
Pe parcursul documentării rechizitoriului DNA în dosarul Severin, unul dintre jurnalişti a declarat că, la baza acţiunii lor "sub acoperire", a stat suspiciunea că în Parlamentul European (PE) există "lobbyşti" care influenţau excesiv activitatea instituţiei.
"Din declaraţia martorului rezultă că: acesta este angajat al ziarului «The Sunday Times» cu sediul în Londra; că demersul său a fost unul jurnalistic pornind de la suspiciunea că existau lobbyşti care influenţau excesiv activitatea din cadrul Parlamentului European; că se plăteau sume de bani unor deputaţi în schimbul modificării legilor. Prin declaraţie, martorul confirmă toate întâlnirile şi discuţiile pe care, împreună cu martora, le-a avut cu învinuitul Severin Adrian", se arată în rechizitoriul DNA.
Acelaşi jurnalist, precizează anchetatorii, a depus un hard disk ce conţine înregistrări audio-video şi telefonice şi comunicări prin e-mail legate de faptele lui Severin. Afirmaţiile reporterului au fost confirmate de o declaraţie identică dată de o jurnalistă de la acelaşi ziar, au informat procurorii DNA.
DNA a mai luat declaraţii de la asistenta lui Adrian Severin la Bruxelles şi de la un alt europarlamentar implicat în acest caz. Declaraţiile acestora completează informaţiile date de reporteri şi converg spre vinovăţia lui Severin.