Administraţia Biden ar intenţiona să lanseze atacuri cibernetice împotriva Rusiei

(Captură Foto)

Administraţia Biden pregăteşte o serie de atacuri cibernetice agresive împotriva Rusiei, concepute ca o lovitură de avertizare pentru puterile rivale arată un material publicat de The Independent.

Atacul, care este aşteptat în următoarele două săptămâni, este un răspuns la spargerea companiei SolarWinds, o operaţiune de infiltrare pe scară largă, ce a produs penetrarea agenţiilor şi corporaţiilor guvernamentale americane. Atacul asupra companiei SolarWinds, descoperit la sfârşitul anului trecut, a fost atribuit hackerilor Kremlinului.

Anunţul survine după ce Joe Biden s-a angajat săptămâna trecută într-un război al cuvintelor cu Vladimir Putin, etichetându-l pe preşedintele rus drept „ucigaş”.

SUA nu vor viza structuri sau reţele civile, iar atacul ar fi conceput ca o provocare directă pentru Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi pentru armata sa cibernetică, scrie The Telegraph.

Casa Albă a confirmat că va întreprinde „o combinaţie de acţiuni” - atât „văzute, cât şi nevăzute” - deşi nu a furnizat detalii despre când şi cum va face acest lucru.

„De fapt, cred că un set de măsuri care sunt înţelese de ruşi, dar care ar putea să nu fie vizibile pentru lumea largă, sunt probabil cele mai eficiente în ceea ce priveşte clarificarea a ceea ce Statele Unite consideră că sunt în limite care, dacă se încalcă, suntem pregătiţi să răspundem”, a declarat Jake Sullivan, consilier american pentru securitate naţională, pentru New York Times.

O sursă guvernamentală rusă a declarat că anticipează că atacurile cibernetice vor apărea sub forma unei „campanii de informare pe scară largă”, care vizează discreditarea vaccinului rus împotriva coronavirusului.

Oficialii ruşi se aşteaptă la „ştiri false” în ceea ce priveşte eficacitatea vaccinului său Sputnik-V, destinat în principal ţărilor europene care au permis utilizarea lui în regim de urgenţă - cum ar fi Ungaria, Slovacia şi Serbia.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, s-a declarat alarmat de rapoarte. "Aceasta ar fi o criminalitate cibernetică pură", a declarat el pentru presa de stat.

În prima sa incursiune reală în politică externă de la preluarea mandatului în ianuarie, Joe Biden a semnalat săptămâna aceasta că va adopta o poziţie agresivă împotriva adversarilor Americii.

O dispută fierbinte cu Moscova s-a intensificat săptămâna trecută când Joe Biden a afirmat că Vladimir Putin ar fi „ucigaş”. Cu câteva zile mai devreme, agenţiile de informaţii americane publicaseră un raport despre încercarea Rusiei de a interfera cu alegerile din noiembrie, în favoarea lui Trump.

"Biden va face, în următoarele săptămâni, un lucru pe care Trump nu l-ar fi putut face niciodată - pregătiri pentru represalii împotriva Rusiei", a spus Frank Figliuzzi, fostul director adjunct al FBI.

Rusia şi SUA s-au angajat la aşa-numitele măsuri de consolidare a încrederii cibernetice, care au permis ţărilor să aibă o linie directă pentru posibilele încălcări, însă acordul s-a prăbuşit spectaculos în 2016, când hackerii ruşi au atacat Comitetul Naţional Democrat, extrăgând mailuri vehiculate de echipa de campanie a lui Hillary Clinton.

„Există multă confuzie cu privire la modul în care (SUA vor răspunde), deoarece vechile strategii de a face faţă (Rusiei) nu mai funcţionează”, a declarat Andrei Soldatov, un expert rus în criminalitate cibernetică, pentru The Sunday Telegraph.

„Vechile strategii de izolare nu mai funcţionează”, a adăugat Soldatov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii