Joe Biden: Vladimir Putin e un "killer" şi "va plăti" pentru implicarea în alegerile americane

Joe Biden
Joe Biden (Mario Tama / Getty Images)

Joe Biden consideră că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este un „ucigaş” şi a spus că şeful statului rus „va plăti” pentru implicarea Moscovei în alegerile prezidenţiale din 2020 din SUA, informează Euronews.

Declaraţiile au fost făcute de Biden în cadrul unui interviu acordat ABC News.

Încă de la începutul mandatului său, în 2017, Donald Trump a fost acuzat de colaborare cu Rusia în campania electorală care l-a adus la putere. Partidul Democrat, care a pierdut alegerile, împreună cu cercuri din comunitatea americană de informaţii au folosit un dosar cu informaţii false, despre care CIA ştia că erau false, şi că autorul falsurilor lucra pentru contracandidatul lui Trump în alegeri - Hillary Clinton - pentru a înscena acuzaţiile la adresa lui Trump. Operaţiunea - în care au fost implicaţi agenţi FBI - a primit numele de cod Crossfire Hurricane. Congresul a înfiinţat o comisie specială - Muller - care a cercetat acuzaţiile timp de un an şi jumătate, fără să găsească dovezi ale colaborării lui Trump cu Rusia, însă a menţionat că a găsit dovezi ale amestecului Rusiei în campania electorală a SUA.

Preşedintele Biden a declarat că a avut „o lungă discuţie” cu Putin, în care i-a transmis liderului de la Moscova că „preţul pe care îl va plăti se va vedea curând”.

Întrebat, în cadrul interviului, dacă e de părere că Putin este un „criminal” („killer”), Joe Biden a răspuns: "Da, cred că este".

Biden a mai dezvăluit că i-ar fi spus în faţă lui Putin faptul că „n-ar avea deloc suflet”, iar replica lui Putin a fost: "Ne înţelegem noi".

În acelaşi timp, Joe Biden a recunoscut că în chestiuni reciproc avantajoase s-a putut înţelege cu Putin, cum a fost în cazul semnării noului tratat NEW START privind limitarea arsenalului nuclear strategic.

Prima reacţie a unui oficial rus la adresa declaraţiilor făcute de Biden a venit din partea preşedintelui Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus.

„A-l califica pe preşedintele Vladimir Putin drept 'ucigaş' şi a-l ameninţa că 'va plăti' reprezintă un atac împotriva Rusiei”, a afirmat preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin.

"Este o isterie datorată neputinţei. Putin este preşedintele nostru şi un atac împotriva lui este un atac împotriva ţării noastre", a scris Volodin, un apropiat al preşedintelui rus, pe contul său de Telegram.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe