Actorul Sean Penn a ajutat la recapturarea lui El Chapo în Mexic
alte articole
Cel mai căutat traficant de droguri din lume a fost arestat vineri după un schimb de focuri în Los Mochis, statul mexican Sinaloa, la şase luni după ce a scăpat dintr-o închisoare de maximă securitate din Mexic.
Cinci oameni au fost ucişi în timpul operaţiunii de recapturare a lui Guzman, care a scăpat până acum de două ori din închisoare.
El Chapo a şocat lumea vara trecută când a intrat în duşul din celula sa, în închisoarea de maximă securitate Almoloya, şi a apoi a dispărut printr-o gaură mică făcută în podeaua duşului, care a dus la un tunel lung de peste 1,6 km.
Procurorul general al Mexicului, Arely Gomez, a susţinut vineri că întâlnirea lui Guzman cu actori şi regizori pentru un posibil film biografic a oferit autorităţilor un nou indiciu care a dus la capturarea celui mai cunoscut baron al drogurilor din lume.
Un oficial mexican a afirmat sâmbătă că interviul cu Sean Penn, care ar fi avut loc în octombrie 2015, într-o ascunzătoare a baronului drogurilor în Mexic, a condus autorităţile la Guzman, aflat într-o regiune rurală a statului Durango. Autorităţile mexicane şi-au amânat raidul în acel moment deoarece traficantul avea cu el două femei şi un copil, dar au reuşit să îl urmărească până în Los Mochis, unde a fost prins.
Interviul dintre Guzman şi Penn a apărut sâmbătă pe website-ul revistei Rolling Stone. Actorul american a descris măsurile de securitate complicate pe care le-a luat pentru a se întâlni cu Guzman. Cei doi bărbaţi au discutat despre mai multe subiecte, de la traficul de droguri până la situaţia din Orientul Mijlociu.
Revista a susţinut că întâlnirea a fost intermediată de actriţa mexicană Kate del Castillo, fiind primul interviu exclusiv cu Guzman, conform Huffington Post.
Actorul american Sean Penn este acum investigat, susţine Daily Mail.
Posibilă extrădare în SUA
Guvernul mexican a anunţat că ia în considerare măsurile legale pentru a da curs cererii Washingtonului de a-l extrăda pe Guzman în SUA până la mijlocul acestui an. Avocatul acestuia a promis că va contesta demesul.
Şeful puternicului cartel pentru droguri Sinaloa este urmărit de autorităţile americane pentru introducerea de narcotice în valoare de mai multe miliarde de dolari în SUA. De asemenea, violenţele generate de cartelul său au dus la moartea a mii de persoane.
Anul trecut, înainte de evadarea din luna iulie, guvernul preşedintelui mexican Enrique Pena Nieta a respins cererea americanilor pentru extrădarea lui El Chapo.
În plus, Pena Nieto şi alţi oficiali din statul din America Centrală încă nu au exprimat o poziţie publică privind extrădarea lui Guzman.