Activist veteran pentru drepturile omului: Rusia se întoarce în epoca stalinistă
Activist pentru drepturile omului încă din anii 1980, Oleg Orlov a crezut că Rusia a făcut progrese semnificative odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice şi alegerea unui preşedinte democratic, relatează AP News. Dar ascensiunea lui Vladimir Putin la putere a adus o reprimare dură a disidenţei şi o invazie la scară largă în Ucraina.
În vârstă de 71 de ani, Orlov a fost recent închis pentru opoziţia sa faţă de război, dar a fost eliberat săptămâna trecută în cadrul celui mai mare schimb de prizonieri Est-Vest de la Războiul Rece. După eliberare, a fost forţat să plece în exil, asemenea disidenţilor sovietici din tinereţea sa.
Într-un interviu acordat joi Associated Press la Berlin, Orlov a criticat severitatea şi amploarea represiunilor sub Putin, comparându-le cu perioada stalinistă, atunci când oamenii erau închişi doar pentru că îşi exprimau opiniile. Orlov şi-a exprimat angajamentul de a continua lupta pentru eliberarea deţinuţilor politic din Rusia şi de a menţine numele acestora în atenţia publică.
„Ne întoarcem undeva în epoca lui Stalin”, a declarat Orlov, care a părut obosit din cauza programului intens de interviuri din săptămâna în care a fost eliberat.
Condamnat la 2 ani şi jumătate de închisoare în februarie pentru un articol împotriva războiului, Orlov a fost surprins de mutarea sa neaşteptată dintr-o închisoare din centrul Rusiei, care a precedat schimbul de prizonieri de la 1 august. A fost transportat la Moscova, unde a fost întâmpinat de cancelarul Olaf Scholz în Germania.
Orlov a menţionat că, în timp ce era deţinut la Lefortovo, a bănuit că se pregăteşte un nou dosar penal împotriva sa. A subliniat că „maşinăria represivă... funcţionează pentru a se susţine şi nu poate decât să intensifice represiunile”.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, grupul pentru drepturile omului "Memorial" - co-fondat de Orlov - raportează că peste 760 de deţinuţi politic sunt încă încarceraţi în Rusia, iar OVD-Info estimează că peste 1.300 sunt în prezent închişi în cazuri motivate politic.
Orlov a subliniat importanţa sprijinirii acestor deţinuţi politic, menţinând cazurile în atenţia publică şi ajutându-le familiile. În ciuda dificultăţilor, Orlov rămâne dedicat muncii sale cu Memorial şi speră că schimbarea va veni doar atunci când „regimul represiv şi terorist” al lui Putin va înceta să existe.