Abandonul şcolar din România, combătut cu bani de la Banca Mondială

Aflată pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al ratei de abandon şcolar, conform celor mai recente date UNICEF, România va primi împrumut, de la Banca Mondială, 200 de milioane de euro pentru reducerea abandonului şcolar şi creşterea numărului înscrierilor la facultate.
Elevi de liceu în bănci la examenul de bacalaureat (Epoch Times România)
Loredana Diacu
19.04.2015

Aflată pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al ratei de abandon şcolar, conform celor mai recente date UNICEF, România va primi împrumut, de la Banca Mondială, 200 de milioane de euro pentru reducerea abandonului şcolar şi creşterea numărului înscrierilor la facultate.

Împrumutul a fost aprobat de către Consiliul Director al Băncii Mondiale la data de 16 martie 2015 şi a fost semnat vineri, 18 aprilie, la Washington.

Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Mondiale, beneficiarii finanţării vor fi 1.620.000 de elevi şi studenţi români din 1.100 de licee şi 300 de universităţi de stat.

Proiectul privind Învăţământul Secundar din România - ROSE, cel mai mare proiect privind învăţământul sprijinit de Banca Mondială în Europa şi Asia Centrală, are drept obiectiv sporirea şanselor studenţilor de a finaliza cu succes ciclul învăţământului terţiar şi va fi implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în următorii şapte ani, arată Mediafax.

Deşi gradul de înscriere în sistemul de învăţământ secundar din România este ridicat, tranziţia la sistemul universitar este afectată de gradul mare de abandon şi de performanţele slabe la examenul de bacalaureat. Cele mai recente date UNICEF arată că un copil din cinci abandonează şcoala în anii de liceu, această statistică plasând România pe un ruşinos loc 1 în Uniunea Europeană din acest punct de vedere.

În consecinţă, proiectul ROSE este destinat să ajute Guvernul României, administraţia instituţiilor de învăţământ, profesorii şi studenţii să gestioneze aceste probleme, pentru a majora gradul de promovare a învăţământului terţiar.

Beneficiarii programului vor fi elevii din liceele cu rezultate slabe la examenele de bacalaureat şi studenţii din primii ani de facultate din instituţiile publice de învăţământ superior.

Sprijinul va consta în acordarea de granturi liceelor şi instituţiilor de învăţământ superior de stat, în baza unor criterii de eligibilitate ce urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Educaţiei, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern, la fel ca şi cuantumul sprijinului şi metodologia de implementare.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor