A fost aprobat planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru zona centrală a Capitalei
alte articole
În şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prima de după alegerile locale din iunie, a fost aprobat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU ) "Zona Centrală", care cuprinde 48 de proiecte de investiţii în Capitală, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.
Astfel, după un an şi jumătate de studii, PIDU - lansat de Primăria Capitalei în septembrie 2011 - prevede, printre altele, revitalizarea centrului oraşului, crearea unui brand pentru turişti şi investitori, poduri pietonale peste Dâmboviţa şi transport alternativ.
Pentru Centrul Bucureştiului, PIDU este un ansamblu coerent de proiecte care vizează dezvoltarea armonioasă şi durabilă a zonei urbane în funcţie de nevoile şi potenţialul acesteia.
În cadrul politicii europene de coeziune teritorială, care are ca scop reducerea discrepanţelor calităţii vieţii dintre diferitele regiuni ale Uniunii Europene, oraşele din România pot aplica la fonduri europene prin propunerea de PIDU.