A crescut exportul de mobilă
alte articole
Volumul exportului de mobilă a crescut în prima jumătate a anului 2012 cu 5%, la 720,1 milioane euro, de la 685,8 milioane euro în primele şase luni din 2011, reprezentând 77,1% din producţia totală, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Aurica Sereny. Anul trecut, exportul a avut o pondere de 76,3% din producţia totală faţă de 64,5% în 2010, transmite realitatea.net.
Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR), anul trecut volumul exportului de mobilă a fost de 1,358 miliarde euro, în creştere cu 15,6% faţă de 2010 (1,174 miliarde euro).
Primele cinci ţări către care s-a exportat mobilă au fost anul trecut Germania (340,8 milioane euro), Franţa (197,8 milioane euro), Italia (161,9 milioane euro), Marea Britanie (86,9 milioane euro) şi Olanda (81,7 milioane euro).
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Producătorilor de Mobilă, produsele de mobilier din România, preferate pe piaţa externă, sunt cele din lemn masiv şi din panouri din lemn furniruite cu furnire ce provin din specii valoroase (mobilier pentru sufragerii, livinguri, dormitoare, dressing-uri, scaune, precum şi mic mobilier (piese separate), componente pentru mobilier, mobilier tapiţat, mobilier pentru birouri, mobilier Horeca).
Datele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România arată că, în 2008, volumul producţiei de mobilă şi părţile acesteia a ajuns la 1,940 miliarde euro, din 2009 scăzând constant. Astfel, în 2009 a fost de 1,847 miliarde euro (-5%), în 2010 de 1,820 miliarde euro (-1,5%), iar în 2011 de 1,780 miliarde euro (-2,2%).