25 de ani de la căderea Zidului Berlinului - evoluţii şi noi provocări

Germania a aniversat, pe 9 noiembrie, 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, un moment festiv, dar în acelaşi timp şi un bun prilej de reflecţie şi analiză asupra acelor evenimente şi a evoluţiei Europei în perioada scursă de atunci, precum şi a perspectivelor continentului în actualul context geopolitic ce aminteşte tot mai mult de confruntarea din timpul Războiului Rece.

La fel cum s-a întâmplat cu întreaga Germanie în primii ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, capitala Berlin a fost împărţită în patru sectoare de ocupaţie: american, britanic, francez şi sovietic. Primele trei sectoare ale Berlinului, situate în partea de vest a oraşului, formau o enclavă înconjurată de teritoriul ocupat de trupele sovietice.

Uniunea Sovietică a profitat de izolarea terestră a Berlinului de Vest şi, în contextul tensiunilor crescânde cu foştii aliaţi, a instituit o blocadă asupra părţii de vest a oraşului în iunie 1948. Situaţia creată a obligat statele occidentale să desfăşoare un pod aerian impresionant pentru a sparge blocada, ce a fost ridicată de sovietici în luna mai 1949.

Ulterior, pe 7 octombrie 1949, zonele din Germania controlate de SUA, Marea Britanie şi Franţa au fost reunite într-un nou stat, Republica Federală Germania (RFG), în timp ce partea de est a Germaniei controlată de URSS a devenit la rândul ei în aceeaşi zi Republica Democrată Germană (RDG).

Dar mulţi est-germani nu se împăcau cu ocupaţia sovietică şi doreau să ajungă în RFG, modalitatea cea mai accesibilă fiind trecerea în Berlinul de Vest. Drept urmare, pentru a stopa exodul, autorităţile comuniste din RDG au decis ridicarea unui zid de jur împrejurul Berlinului de Vest, materializând astfel Cortina de Fier, metafora prin care premierul britanic Winston Churchill ilustrase în anul 1946 noua împărţire a Europei în două blocuri politico-militare.

Construcţia de beton şi sârmă ghimpată şi-a atins scopul, numărul est-germanilor care au reuşit să treacă în Berlinul Occidental devenind nesemnificativ după 13 august 1961, data înălţării Zidului. Totuşi, unii est-germani nu s-au lăsat descurajaţi şi au încercat în continuare să ajungă în partea vestică a Berlinului, mai ales prin sistemul de canalizare al oraşului. Conform datelor oficiale, 138 de persoane au plătit cu viaţa tentativa de a trece Zidul până în 1989.

Această construcţie a fost ridicată într-o perioadă când Uniunea Sovietică înregistra un puternic avânt politic şi economic. 'Vă vom îngropa!', le spunea în anul 1956 liderul sovietic Nikita Hruşciov ambasadorilor occidentali la Moscova, mesaj interpretat atunci de unii oficiali americani drept o ameninţare cu un atac nuclear, deşi Hruşciov a afirmat ulterior că s-a referit la succesul pe care, în opinia sa, sistemul economic socialist ar fi urmat să-l înregistreze în faţa celui capitalist.

Statele occidentale au luat avertismentul în serios şi s-au mobilizat în îndelungatul Război Rece cu Rusia, iar la începutul anilor '80 rolurile aveau să se inverseze. Atunci, liderii sovietici au început să se teamă de posibilitatea unui atac nuclear şi au ordonat o operaţiune de spionaj fără precedent, agenţii KGB din Occident primind misiunea să caute şi cele mai neînsemnate indicii care să confirme că exista un fundament pentru această teamă.

Declinul URSS

Uniunea Sovietică intrase în declin, iar decizia preşedintelui american Ronald Reagan de a dubla cheltuielile pentru apărare şi de a lansa programul strategic 'Războiul Stelelor', un scut antirachetă ce ar fi protejat teritoriul SUA de rachetele balistice sovietice, avea să grăbească prăbuşirea URSS.

Moscova şi-a dat seama că nu mai era în măsură să anihileze avantajul primei lovituri nucleare din partea SUA şi a fost obligată să aloce sectorului militar resurse peste posibilităţile sale. Neglijarea celorlalte sectoare economice a condus la degradarea nivelului de trai al populaţiei şi la o presiune crescândă pentru reforme. Aceste reforme aveau să se concretizeze prin conceptele de perestroika (restructurare) şi glasnost (transparenţă) lansate de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în 1985 şi, respectiv, 1986.

Potrivit unor documente descoperite recent în arhive, în timpul unei reuniuni pe care Mihail Gorbaciov, împreună cu ministrul său de externe Eduard Şevardnadze, a avut-o pe 30 mai 1987 în Berlinul de Est cu liderul est-german Erich Honecker, preşedintele sovietic i-a propus direct acestuia din urmă sa 'deschidă frontierele', adică 'să deschidă punctele de trecere ale Zidului Berlinului'. Gorbaciov şi-a argumentat sugestia cu efectele propagandistice pozitive pe care o asemenea decizie le-ar fi avut înaintea vizitei preşedintelui Ronald Reagan în Berlinul de Vest. Însă Honecker a respins categoric propunerea şi a exclus orice fel de deschidere, iar la scurt timp, pe 12 iunie în acelaşi an, Reagan avea să rostească în faţa Porţii Brandenburg un discurs în care îi cerea lui Gorbaciov să dărâme Zidul.

Doi ani mai târziu, pe 27 iunie 1989, ministrul ungar de externe Gyula Horn şi omologul său austriac Alois Mock au tăiat împreună o secţiune din gardul cu sârmă ghimpată de la graniţa dintre ţările lor, marcând astfel simbolic spargerea Cortinei de Fier şi iniţierea unei succesiuni de mişcări ce urmau să conducă la prăbuşirea comunismului şi a blocului condus de Uniunea Sovietică, ce avea ea însăşi să se destrame.

Deşi est-germanii nu au aflat nimic din discuţiile purtate între Honecker şi Gorbaciov în 1987, ei au intuit intenţiile liderului URSS, astfel că atunci când acesta a sosit la Berlin, pe 6 octombrie 1989, pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 40 de ani de la crearea RDG, el a fost primit precum un eliberator. Ultimul său mesaj adresat atunci liderilor comunişti est-germani a fost: 'poporul german este cel care trebuie să-şi exprime voinţa'.

După plecarea lui Gorbaciov de la Berlin evenimentele s-au precipitat. O manifestaţie de amploare desfăşurată pe 9 octombrie la Leipzig a iniţiat un val de proteste ce l-au obligat pe Honecker să-şi dea demisia pe 18 octombrie, fiind înlocuit de Egon Krenz. Pe 9 noiembrie, regimul comunist est-german a anunţat, surprinzător, că cetăţenii pot călători liber în străinătate. Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din Berlinul de Est au permis accesul dincolo de Zid, care a fost dărâmat complet în săptămânile următoare.

Întâlnirea istorică dintre liderii sovietic şi american, Mihail Gorbaciov şi George Bush

În noul context politic, liderii sovietic şi american, Mihail Gorbaciov şi George Bush, au avut o întâlnire istorică pe 2 şi 3 decembrie în Malta, unde au căzut de acord asupra problemelor-cheie care-i interesau şi au luat act de sfârşitul Războiului Rece. Detaliile discuţiilor dintre ei sunt în continuare secrete, dar evoluţiile ulterioare şi unele mărturii arată temele asupra cărora liderii celor două mari puteri s-au înţeles în cursul acelei reuniuni sau în contactele ulterioare. Astfel, potrivit lui Anatoli Dobrînin, care a fost timp de 25 de ani ambasador al URSS la Washington, Bush a obţinut de la Gorbaciov cedări enorme într-o problemă-cheie, respectiv reunificarea Germaniei, eveniment care avea să se petreacă anul următor.

Aranjamentele de la acea vreme dintre cele două mari puteri sunt şi vor fi mult timp un motiv de controverse. De exemplu, foşti consilieri ai lui Gorbaciov şi-au exprimat recent dezamăgirea faţă ceea ce ei consideră a fi o 'trădare' din partea Occidentului, mai ales din cauza promisiunii pe care acesta nu ar fi respectat-o prin extinderea NATO către ţările din fostul bloc estic.

Chiar şi preşedintele rus, Vladimir Putin, a invocat nerespectarea unei astfel de promisiuni ca argument pentru a justifica recenta anexare a Peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă. 'Ni s-a promis odată că, după unificarea Germaniei, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord nu se va extinde spre Est', a declarat Putin la o conferinţă de presă în data de 17 aprilie. 'Dar apoi a început extinderea, mai întâi cu fostele ţări din Pactul de la Varşovia, iar ulterior cu foste republici din URSS', a adăugat liderul de la Kremlin.

Totuşi, Gorbaciov a negat faptul că ar fi primit vreo astfel de promisiune din partea liderilor occidentali. 'La acea vreme exista NATO şi mai era încă Pactul de la Varşovia. Deci, ce era de scris?', a explicat el la începutul lunii noiembrie, într-un interviu acordat postului de televiziune german ZDF, răspunzând şi celor care-l acuză că nu a cerut un angajament scris din partea statelor occidentale că NATO nu se va extinde.

Pe de altă parte, această evocare a stătu-quo-ului de atunci poate fi o confirmare a faptului că Gorbaciov chiar a crezut că blocul socialist va putea merge mai departe într-o formă reformată, însă evenimentele i-au luat-o înainte. El era însă conştient de necesitatea unor schimbări profunde, după cum arată şi declaraţia făcută în anul 2009, în timpul unei conversaţii cu Hubert Vedrine (fost ministru francez de externe pe vremea preşedintelui Francois Mitterand), când Gorbaciov a comparat căderea Zidului Berlinului cu 'un pom care cade pentru că trunchiul lui este putred'.

Decalajele economice dintre estul şi vestul Germaniei continuă să fie resimţite

Dar astăzi, aproape două treimi dintre berlinezi încă văd diferenţe între partea de est şi cea de vest a capitalei Germaniei reunificate. De asemenea, conform unui raport guvernamental publicat pe 24 septembrie, decalajele economice dintre estul şi vestul Germaniei continuă să fie resimţite, în ciuda progreselor realizate în fosta RDG cu ajutorul sumelor considerabile investite după reunificare.

Pe de altă parte, mai mult de jumătate dintre germani nu sunt interesaţi să afle mai mult despre divizarea istorică a ţării lor. În plus, doar unul din doi est-germani crede că a avut de beneficiat de pe urma reunificării, în timp ce aproape un sfert apreciază că au avut de pierdut după unirea celor două Germanii, pentru că se simt consideraţi 'cetăţeni de mâna a doua', şi-au pierdut locurile de muncă sau reclamă că nu le este recunoscută activitatea de dinainte de 1989.

În ce priveşte politica externă, experţi apreciază că Germania joacă în prezent rolul de lider al Europei, nicio decizie majoră a Uniunii Europene nefiind luată fără acordul Berlinului, iar acest fapt poate fi observat şi în evoluţia conflictului din Ucraina.

Interesele economice ale Germaniei şi în special dependenţa ei faţă de gazele ruseşti au determinat executivul condus de cancelarul Angela Merkel să nu adopte o poziţie fermă faţă de anexarea Crimeii şi ceea ce este perceput drept destabilizarea Ucrainei de către Rusia, singurele măsuri luate fiind mai multe serii de sancţiuni limitate care, cel puţin până în prezent, nu au condus la o atitudine mai conciliantă din partea Moscovei.

În acest timp, Rusia încearcă să menţină relaţia bună cu Germania şi să creeze diviziuni atât în interiorul UE, prin apropierea de alte ţări cu poziţii favorabile Moscovei şi care au de asemenea legături economice strânse cu Rusia, cât şi între blocul comunitar şi Statele Unite.

În acest context, la ceremoniile desfăşurate la Berlin pe 9 noiembrie, preşedintele american Barack Obama a chemat lumea să-şi amintească lecţiile de la căderea Zidului, în momentul când 'actele Rusiei împotriva Ucrainei' arată că 'încă mai avem de lucru'.

Prezent şi el la eveniment, Mihail Gorbaciov a fost mai tranşant şi a avertizat că au apărut din nou semnele unui 'război rece', iar acest proces trebuie oprit. 'Doar l-am putut opri în anii '80. Şi am mers spre destindere, spre reunificarea (Germaniei). Şi a fost mai greu decât acum. Putem face aceasta şi în prezent', a apreciat ultimul lider sovietic.