2011 este anul revenirii economiei Republicii Moldova la nivelul de dinaintea crizei

(photos.com)
Tatiana Chiriac
29.04.2012

Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) a lansat ediţia a patra a publicaţiei trimestriale de analiză economică. Cel de-al patrulea număr al publicaţiei “Tendinţe în Economia Moldovei”, lansat de IEFS la 27 aprilie, relevă că în anul 2011, per ansamblu, economia naţională a avansat, rezultat reflectat printr-o creştere economică de 6,4%. Practic, anul 2011 este anul revenirii economiei Republicii Moldova, în cea mai mare parte, la nivelul de dinaintea crizei, dar sănătatea economică a Republicii Moldova continuă să fie slabă. La sfârşitul anului s-a observat o continuă temperare a ritmurilor activităţii economice, situaţie care este normală pe deplin în contextul amplificării riscurilor de natură economică la nivel mondial, informează Epoch Times România cu referire la Serviciul comunicare şi relaţii cu presa al Ministerului Economiei.

Pe parcursul anului 2011, economia Republicii Moldova a fost în ascensiune, determinată în mare parte de sporirea exporturilor şi consumului, care spre sfârşit de an au început să se tempereze. Astfel, în anul 2011 Produsul intern brut (PIB) s-a majorat faţă de anul precedent cu 6,4%. Cele mai accentuate ritmuri de creştere s-au înregistrat în sectoarele: comerţ exterior (exporturile au crescut cu 44,1%, iar importurile – cu 34,7%), investiţii (cu 9,3%) şi transporturi (volumul mărfurilor transportate de întreprinderile specializate de transport s-a majorat cu 16,8%). A fost în creştere, dar neesenţial, câştigul salarial mediu lunar (cu 3,7% - în termeni reali), iar şomajul a fost în diminuare (în anul 2011, rata şomajului, conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii, a constituit 6,7%, fiind cu 0,7 puncte procentuale mai redusă, comparativ cu perioada similară a anului 2010).

În anul 2011 PIB a crescut cu 7,1% faţă de anul 2008, anul premergător crizei. Exportul s-a majorat cu 39,6%, importul – cu 6%, parcursul pasagerilor – cu 4,5%, producţia agricolă – cu 2%, salariul real – cu 13,4%, pensia reală – cu 15,6%. Indicele preţurilor de consum mediu anual în anul 2011 a fost cu 15,6% mai mare decât în anul 2008, veniturile bugetului public naţional – cu 18,2%, cheltuielile – cu 22,8%, creditele acordate economiei – cu 23,2%, depozitele în băncile comerciale – cu 25,0% etc. Totodată, unele tipuri de activitate economică nu au atins nivelul de până la criză. Astfel, volumul producţiei industriale în anul 2011 a fost mai redus faţă de anul 2008 cu 7,4%, investiţiile – cu 15,4%, mărfurile transportate – cu 40,5%.

În primele 3 luni ale anului 2012 economia naţională a fost caracterizată de fenomene atât pozitive, cât şi negative. Printre cele pozitive se menţionează evoluţia pozitivă a comerţului exterior (în ianuarie-februarie 2012 exporturile s-au majorat cu 3,4% şi importurile - cu 13,6%), indicatorilor bugetului public naţional (în ianuarie-martie a.c. la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în creştere cu 7,5% şi s-au efectuat cheltuieli în creştere cu 10,9% comparativ cu ianuarie-martie 2011. Astfel, deficitul bugetar la sfârşitul lunii martie 2012 a constituit 780,8 milioane lei, fiind cu 262,3 milioane lei mai mare decât cel înregistrat la aceeaşi dată a anului 2011), creşterea creditelor şi depozitelor bancare (la sfârşitul lunii martie 2012 cu 16,3% şi 8,6%, respectiv), a salariului real (cu 3,4% în luna februarie 2012), precum şi stabilitatea relativă a datoriei de stat. Însă, nu este îmbucurător faptul că au fost în diminuare faţă de perioada similară din anul trecut producţia industrială (cu 2,5% în ianuarie-februarie 2012) şi serviciile de transport (cu 28,9% în ianuarie-martie 2012). Se înregistrează o inflaţie neesenţială (1% în martie 2012 faşă de decembrie 2011) şi modificări neînsemnate ale ratei de schimb a monedei naţionale. Conform ultimei prognoze a Ministerului Economiei, coordonată cu FMI, în anul 2012 se aşteaptă o creştere economică de 3,5%, iar în anul 2013 – de 4,5%.

Menţionăm că publicaţia conţine o analiză comprehensivă a economiei Republicii Moldova, inclusiv a diferitor sectoare, precum finanţele publice, politica monetară, sectorul bancar, comerţul extern, mediul de afaceri şi piaţa forţei de muncă. În notele de politici sunt prezentate aspecte ce ţin de impactul transferurilor de numerar asupra sărăciei şi bunăstării celor mai vulnerabile familii din Republica Moldova şi este prezentat un studiu asupra Raportului Incremental dintre capital şi producţie în Republica Moldova (ICOR).

Publicaţia presupune informarea publicului local şi străin cu privire la tendinţele de dezvoltare din Moldova, înaintarea şi dezbaterea politicilor şi reformelor. Publicaţia “Tendinţe în Economia Moldovei” (TEM) a fost susţinută de Delegaţia UE în Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), care oferă sprijin publicaţiei prin intermediul proiectului UE Misiunea Uniunii Europene pentru Consiliere în Politici Publice.

Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) este un centru public de tip think-tank implicat în cercetările din domeniul economic, financiar, statistic şi social, precum şi în elaborarea bazei analitice a reformelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor