13 iunie 2013: Piaţa Universităţii a fost uitată. De ce vinovaţii nu răspund pentru faptele lor?

În 1990 aveam doar şapte ani. Am aflat despre Piaţa Universităţii văzând filmul lui Stere Gulea şi Vivi Drăgan. Am aflat din poveştile mamei cum oameni nevinovaţi, studenţi şi chiar femei însărcinate au fost loviţi cu bestialitate de mineri, braţul armat al regimului Iliescu.

M-au entuziasmat cântecele şi libertatea şi curajul celor care s-au opus neocomunismului instaurat după 89. Mi-au intrat în cap şi în suflet Imnul Golanilor sau ”Doamne, vino Doamne” al lui Vali Sterian. Aş fi vrut să fiu şi eu mai mare, să particip la protestele din Piaţă. Am înţeles că tinerii care au murit ”să nu mai fie ce a fost, măcelul de atunci” au fost apostolii democraţiei româneşti, la fel ca şi cei care au murit nevinovaţi la Revoluţie, pentru eliberarea de un regim distructiv, inuman şi criminal. Astăzi avem libertate de exprimare datorită lor, dar nu mai avem valori. Cât despre libertate, nu ştim ce să facem cu ea. Şi i-am uitat. Atunci, pe vremea "golaniadei" oamenii erau mai vii, în timp ce noi cei de azi am uitat să cântăm, să protestăm, să ne adunăm. Şi mai grav, am încetat să sperăm.

Spiritul Pieţei Universităţii a continuat să mă fascineze. Am studiat întâmplările şi am făcut o prezentare despre această temă la facultate, punându-le colegilor mei filmul lui Vivi Drăgan, ca să audă şi ei cântecele şi folclorul de libertate şi de idealuri al Pieţei. Dar au părăsit sala imediat ce şi-au luat nota, şi mi-am dat seama că noua generaţie nu mai dă importanţă acestor evenimente.

Libertatea de care ne bucurăm în prezent este considerată un dat, nu ne mai gândim că a fost obţinută prin sângele şi curajul unor tineri care acum au cruci pe care scrie "Necunoscut" în cimitirul Străuleşti. ”E greu titlul de erou, căci fraţi noi suntem, aş vrea să-mi daţi un nume nou – Golan postmortem”, spune cântecul.

La 23 de ani de la evenimentele acelea, găsesc Piaţa Universităţii aproape goală. O mână de oameni – revoluţionari amestecaţi cu trei purtători de tricouri cu Forţa Civică – cântă imnul golanilor şi vorbesc la kilometrul zero. Un domn pletos îi acompaniază la chitară. Teodor Mărieş, revoluţionarul ajuns deputat, este amfitrionul zilei. După câteva cântece, oamenii se îndepărtează. Atât a mai rămas din Piaţa Universităţii. Tinerii de atunci şi de acum sunt la muncă, au plecat din ţară sau au uitat evenimentele din 13-15 iunie. Iar Ion Iliescu, care le mulţumea minerilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă prin reprimarea în sânge a Pieţii Universităţii, este liber şi face în continuare jocurile în politica românească. Nici acoliţii săi de atunci n-au fost traşi la răspundere pentru acţiunile lor. Nu a existat voinţă politică iar justiţia este controlată, acesta este refrenul pe care îl auzim de 23 de ani pentru a justifica lipsa de reacţie la crimele de atunci. Trebuie să vină CEDO să spună statului român că are obligaţia morală faţă de victimele Mineriadelor să-i pedepsească pe vinovaţi. Vorba cântecului ”Ar trebui să vină-n fruntea ţării toţi ce-au murit în 40 de ani, mutilaţi de terorismul mutilării acestei naţii blânde de golan”.

Epoch Times prezintă cititorilor săi un scurt interviu cu procurorul care s-a ocupat de dosarele Mineriadei:

***

Dan Voinea, fost procuror militar: ”Crimele Mineriadei sunt imprescriptibile”

Procurorul care a instrumentat mulţi ani de zile dosarele Mineriadelor şi Revoluţiei, acuzat de unii că a făcut greşeli procedurale care au dus la blocarea dosarelor, lăudat de alţii că a fost singurul care a mişcat lucrurile în aceste dosare complexe, a explicat într-un scurt interviu acordat Epoch Times de ce nu s-a făcut lumină în aceste episoade întunecate ale istoriei româneşti. La rândul său, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a vorbit şi el despre motrivele pentru care niciun vinovat n-a fost pedepsit.

Epoch Times: De ce după atâţia ani de instrumentare a dosarului Mineriadelor n-au fost pedepsiţi vinovaţii?

Voinea: Eu am reuşit totuşi să trimit în instanţă, pentru morţii din 13-15 iunie, pe fostul ministru de interne Mihai Chiţac şi alte persoane. L-am trimis şi pe Stănculescu în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Restul au fost blocate pentru că în aceste dosare am început urmărirea penală faţă de Ion Iliescu şi anturajul său politic care s-a ocupat de aducerea minerilor şi de organizarea reprimării Pieţei Universităţii.

Mărieş: Deoarece n-a existat voinţă politică. Este un dosar politic. Acţiunile au fost politice. Demonstraţiile au fost politice. Şi reprimarea a fost tot politică, venind din partea neocomuniştilor. În acest dosar n-a existat o plângere completă în afara celei depuse de Asociaţia 21 decembrie, depusă încă din 1990 de noi.

Justiţia e însă la fel de controlată ca în urmă cu 22 de ani, cu 15 ani şi cu 6-7 ani când pentru o perioadă scurtă de timp în acest dosar s-au făcut cercetări în proporţie de peste 70%.

În ce categorie juridică se încadrau faptele?

Ion Iliescu era încadrat la instigare la omor pentru ca el a dirijat forţele de ordine şi le-a impus să acţioneze împotriva manifestanţilor. După abandonarea puterii de către preşedintele Emil Constantinescu, toate aceste cercetări au fost blocate.

Ce mai înseamnă pentru Dvs. Fenomenul Piaţa Universităţii la 23 de ani după?

Voinea: A fost un strigăt pentru libertate al intelectualilor români, al oamenilor cu bun simţ care vroiau să se rupă de trecut, de un stat totalitar. Anticomunismul a eşuat însă pentru că a fost compromis. Societatea civilă nu şi-a dus mandatul acesta până la capăt.

Mărieş: Spiritul Pieţei Universităţii n-a murit nici după 23 de ani şi nu va muri niciodată. Demonstraţiile maraton din Piaţa Universităţii nu pot fi copiate. Paralele cu Turcia pot fi făcute, dar în Turcia există totuşi democraţie. Şi un prim-ministru care n-a înţeles mesajul populaţiei vizavi de un parc care nu trebuia să fie agresat, pentru că e vorba de pomi, de iarbă. Nu e vorba de acţiuni politice acolo.

Ce nume mai apăreau în dosar?

Au fost implicaţi preşedinţii sindicatelor, ministrul transporturilor, cei din guvern, de la armată, Petre Roman.

Mai este vreo şansă ca dosarele Mineriadei să fie redeschise?

Dan Voinea: Nu cred că se va întâmpla asta până nu se va instaura la conducerea societăţii româneşti o formaţiune care are într-adevăr un concept şi un program pentru democratizarea ţării şi pentru promovarea statului de drept. Victimele de la mineriadă, ca şi cele de la revoluţie, sunt considerate victime căzute sub puterea adversarului politic. Aceste infracţiuni împotriva păcii şi omenirii nu pot fi prescrise. Niciodată nu este însă prea târziu să ne vindecăm din punct de vedere moral şi să instaurăm ceea ce ne dorim cu toţii – un stat de drept adevărat.

Din păcate însă lucrurile nu s-au îmbunătăţit în justiţia românească. N-o să avem stat de drept până ce n-o să introducem în codul penal infracţiunea abuzului de putere, care era şi în codul lui Carol, pentru ca să sancţionăm abuzul de putere de la nivelul funcţionarilor de primărie până la cel al miniştrilor. Aceştia trebuie să dea socoteală pentru ceea ce fac sau pentru ceea ce trebuie să facă. Altfel nu vom face nimic şi vom fi întotdeauna umiliţi de către administraţie. Este o problemă în momentul de faţă că nu avem o sancţionare a abuzurilor din justiţie. Condamnările recente puternic mediatizate sunt mai ales de drept comun şi nu reprezintă o victorie. Să dai pedepse de până în cinci ani pentru fapte grave, mi se pare că ne pierdem timpul.