Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 2 (2)

Capitolul 2
Capitolul 2 (Luis Novaes / Epoch Times)

Ding Mocun a ţinut patru asemenea sesiuni de formare, de fiecare dată cu un număr diferit de participanţi. Jiang Shijun a realizat valoarea acestor sesiuni şi a început să facă presiuni asupra fiului său, Jiang Zemin, să participe; argumentul său a fost că tânărul Jiang avea un talent deosebit pentru spionaj.

Interesant este faptul că spionii au avut de asemenea parte de studii politice, pe lângă cursurile de instruire în discipline tehnice, programul devenind foarte asemănător cu cel al unei clase de spălare a creierului. Tuturor agenţilor speciali le erau interzise orice convingeri religioase. Opera lui Nietzsche, omul care a pretins că "Dumnezeu este mort", şi care a făcut enorm pentru a dezvolta ateismul, a devenit una dintre lecturile preferate din programul de îndoctrinare. După ce Germania, Italia şi Japonia au format Puterile Axei, au făcut schimb de informaţii adunate de fiecare cu privire la agenţii speciali. O constatare a fost faptul că filozofia degenerată a lui Nietzsche era considerată "ultima descoperire" de către cei implicaţi în spionaj, fiind uşor de adaptat la nevoile profesionale ale unui spion.

Jiang Zemin a participat la cea de-a patra sesiune de instruire. Aceasta a avut loc sub auspiciile Universităţii Centrale Nanjing şi a fost predată de profesori familiarizaţi cu subiecte relevante pentru agenţi speciali. După terminarea sesiunii, un student putea fi admis direct la Universitatea Centrală şi acesta este modul în care s-a înscris şi Jiang. El a ales drept specialitate ingineria electrică. Specialitatea aleasă avea oarecum de a face cu hobby-ul tatălui său, dar ceea ce l-a determinat cu adevărat a fost „Expoziţia de succese militare din Regiunea Pacificului, dobândite în Marea Cruciadă din Asia de Est” a tatălui său, care i-a capturat imaginaţia.

Jiang Zemin nu numai că a fost scutit de taxa de şcolarizare, dar a primit chiar şi o bursă. În timpul colegiului el a dus o viaţă extravagantă. Conform mărturiilor el vizita deseori bordelurile cu o bandă de prieteni care beneficiau de influenţa celor bogaţi şi puternici. Jiang a devenit corupt chiar de la început datorită funcţiei sale de agent special, lucru care explică, în parte, de ce a vizitat şi cum de a ştiut să găsească foarte uşor prostituate în timpul primei sale călătorii de afaceri în Statele Unite ale Americii, în calitate de ministru al industriei electronice. Un astfel de comportament era destul de rar printre oficialii de nivel ministerial la vremea respectivă.

Studenţii sesiunilor de instruire aveau un simţ acut al lucrurilor şi ca atare au fugit după ce trupele japoneze s-au predat. Cei care au căzut în mâinile PCC au devenit profesori cu normă parţială pentru departamentele serviciului de securitate publică, predând cursuri oficialilor din securitatea publică. Chiar Jiang Zemin a predat un curs pentru PCC. Deşi „abilitatea lui Jiang de a face lucruri reale nu se potriveşte nici măcar cu cea a unui şef de departament dintr-o companie locală” aşa cum s-a afirmat, el a reuşit să-i păcălească pe adversarii săi, noi sau vechi, din cea de-a Opta Armată [5], prin intermediul şmecheriilor învăţate ca agent special.

În octombrie 2003 a fost emis un apel public pentru cei care au cunoştinţe despre trecutul lui Jiang Zemin. Aceştia au fost rugaţi să furnizeze o fotografie, descrisă ca "o poză de grup a lui Jiang Zemin şi Li Shiqun", făcută în iunie 1942. Un martor a declarat că fotografia a fost făcută atunci când Li Shiqun s-a întâlnit cu membrii celei de-a patra sesiuni secrete de instruire a „tinerilor lideri”, organizată de Universitatea Centrală. Douăzeci şi trei de persoane au fost prezente în fotografia de grup. Jiang Zemin a fost a cincea persoană din stânga, în rândul al doilea.

Li Shiqun, omul care va deveni ulterior şef al spionajului în guvernul marionetă condus de Wang Jingwei, a aderat la PCC în 1924. Pe 12 aprilie 1927, Li a fost trimis de către PCC în Uniunea Sovietică pentru a se forma ca agent special. El a revenit la Shanghai, la sfârşitul anului 1928 şi a lucrat pentru forţele operative speciale ale PCC. În 1938 Li a căutat refugiu în armata japoneză invadatoare şi a început să lucreze pentru japonezi, creând divizia de poliţie secretă cunoscută drept "Agenţia Nr 76". Fotografia de grup căutată era una dintre dovezile care atestă că Jiang Zemin a fost trădător pentru China şi spion. Această faţetă a trecutului său continuă să-l bântuie Jiang până în ziua de azi.

După capitularea forţelor japoneze pe 3 septembrie 1945, China a început să recupereze teritoriul pe care îl pierduse. Pe 26 septembrie 1945, guvernul KMT a emis un document, "Măsuri de evaluare pentru studenţii care doresc să urmeze învăţământul superior în regiunile recuperate," pentru a-i investiga pe studenţii din colegiile publice care au fiinţat în teritoriile ocupate de japonezi. În octombrie 1945 Ministerul Educaţiei din guvernul KMT a emis o directivă care fuziona Universitatea Jiaotong din Shanghai, Universitatea Jiaotong din Chongqing, şi Universitatea Centrală din Nanjing, într-o singură universitate, iar birourile oficiale au fost alese la Universitatea Jiaotong din Shanghai, în Xujiahui. Din şase universităţi, două – Universitatea Centrală Nanjing şi Universitatea Jiaotong din Shanghai - au fost clasificate ca "şcoli false ale guvernului marionetă". Elevii înscrişi în ele au fost clasificaţi ca "studenţi marionetă" şi trebuiau anchetaţi fără excepţie. Jiang Zemin a fost astfel printre "elevii marionetă", suspectaţi de trădare şi a fost unul dintre cei care trebuiau anchetaţi. Dar înainte să fie examinat, a fugit.

Jiang a fugit după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Chen Gongbo. Imediat după capitularea oficială a Japoniei pe 9 septembrie 1945, reprezentantul Chinei, He Yingqin, a cerut reprezentantului Japoniei, Okamura Yasuji, să-l extrădeze pe Chen Gongbo în China pentru proces. Chen Gongbo a fost escortat înapoi în China, pe 3 octombrie.

Conştient de tratamentul dur pe care guvernul KMT îl aplica trădătorilor, tatăl său, Jiang Shijun, a simţit că este în pericol iminent şi a renunţat la pseudonimul său, Jiang Guanqian, revenind la identitatea iniţială - Jiang Shijun – om de afaceri, inginer şi iubitor de literatură. S-a întors în oraşul său natal şi a trăit în ascuns câtva timp.

Jiang Zemin, între timp, s-a lăsat de şcoală şi a fugit. A călătorit o perioadă, înainte să se stabilească într-un loc numit Mianhuaping, situat în Yongxin, în provincia Jiangxi. Serile când cânta "Nopţi chinezeşti" erau duse şi o dată cu ele muzica şi dansurile decadente de care se bucurase de-a lungul râului Qinhuai, fondurile speciale de agent şi viaţa plină de excese. Jiang a trăit în foame, frig şi fără adăpost. Abia după ceva timp, un ţăran local i-a acordat lui Jiang un loc de cazare, unde a rămas peste o jumătate de an, aşteptând ca familia sa să vină să-l ia.

Înainte de a părăsi viaţa de la ţară, Jiang Zemin a scris într-o carte medicală veche din casa ţăranului că, în cazul în care va pune mâna pe putere într-o zi, va veni cu siguranţă din nou acolo pentru o vizită. S-a semnat cu numele său. După ce a devenit secretar general al PCC, Jiang a vizitat într-adevăr zona de munte Jinggangshan. În drum spre Jinggangshan a rămas peste noapte în Yongxin pentru o zi şi a trecut prin Mianhuaping. Nimeni din anturajul lui Jiang nu ştia de ce era atât de familiar cu un astfel de loc mic şi nici măcar de ce a ţinut să viziteze locul. În 1997, un descendent al ţăranului a găsit cartea semnată, spre uimirea sa. El a încercat să găsească o rudă a soţiei puternicului membru al PCC Jianxing Wei, nativ din Yongxin, dorind să-l întrebe ce să facă cu cartea. În cele din urmă a fost convins să îngroape povestea.

În timpul perioadei când Jiang a fugit de la colegiu, comisia secretă studenţească a Partidului Comunist Chinez din Shanghai a exploatat nemulţumirea mai multor studenţi cu privire la investigaţiile studenţilor din universităţile marionetă şi a încercat să formeze un sindicat studenţesc. În jumătatea de an din octombrie 1945 până în martie 1946 (jumătate de an, în care Jiang era ascuns în Mianhuaping), PCC a organizat cu studenţii din cele şase universităţi şapte marşuri, a livrat opt petiţii şi a ţinut o conferinţă de presă la care au fost invitaţi atât reporteri chinezi cât şi străini. (unul dintre cele mai cunoscute marşuri a avut loc pe 6 noiembrie, iar mai târziu a fost numit "marşul din 6 noiembrie "). Între timp, studenţii din instituţiile din Nanjing şi Beijing (numit apoi Beiping), clasificate ca "şcoli marionetă" au fost instigaţi şi conduşi de organizaţiile secrete locale ale PCC. Ei au fost împinşi din când în când să producă agitaţie. Studenţii au ieşit în stradă pentru a protesta şi au organizat marşuri, câştigând un suport larg din partea maselor.

Dacă Jiang Zemin ar fi participat într-adevăr la aceste mişcări dramatice, până acum el şi-ar fi descris fără îndoială experienţa într-un serial de televiziune auto-glorificator, care s-ar fi întins pe cel puţin douăzeci sau treizeci de episoade. Cu toate acestea, Jiang nu a menţionat niciodată cât de mare a fost implicarea sa. Motivul fiind, desigur, că de fapt nu are nimic cu care să se laude. Dacă ar fi fost aşa, am fi aflat de mult povestea. El n-a fost nici în Nanjing, nici în Shanghai, la momentul respectiv. Era ascuns la distanţă, într-un colţ necunoscut, aşteptând cu nerăbdare să se încheie ancheta.

Pentru a ascunde acest capitol al istoriei sale personale, mai târziu Jiang Zemin a susţinut că a participat la o mişcare pretins studenţeasca din 1943, care a fost organizată în subteran de către PCC. Aceasta este o minciună, o minciună simplă, menită să inducă în eroare profanii care nu cunosc contextul istoric. Adevărul este că în teritoriul ocupat de japonezi n-au existat niciodată mişcări studenţeşti conduse de PCC. Au existat cel mult operaţiuni secrete, subterane, contra japonezilor. Numai în regiunile conduse de KMT au existat mişcări studenţeşti, care cereau guvernului KMT să se opună japonezilor. Este mai corect să spunem că PCC a mobilizat mişcările studenţeşti în regiunile KMT, cu scopul de a distruge reputaţia lui Chiang Kai-shek şi a grăbi prăbuşirea KMT şi a japonezilor; problema nu era rezistenţa împotriva Japoniei.

În zonele ocupate de armata japoneză, chinezii au fost trataţi cu cruzime şi vărsare de sânge. Orice studenţi sau profesori chinezi care au încercat să organizeze activităţi şi marşuri, proteste, demonstraţii, sau greve împotriva japonezilor sau guvernului marionetă, sau să promoveze rezistenţa, au avut parte de o represiune nemiloasă.

Jiang Zemin s-a transferat la Universitatea Jiaotong din Shanghai şi a evitat întotdeauna subiectul din timpul şederii sale în Shanghai în 1948, după absolvirea colegiului. În CV-ul lui Jiang Zemin (aşa cum este furnizat de către Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez), în 1947 a absolvit colegiul. Doi ani din activitatea sa lipsesc cu desăvârşire. Abia după 1947 când PCC a venit la putere începe o nouă filă a activităţii sale.

Adevărul este că Jiang a lucrat pentru americani şi KMT în acest timp. În jargonul PCC, el ar fi fost "exploatator" şi "contra-revoluţionar". Nimeni, cu excepţia câtorva cercetători ca nu erau chinezi, n-a îndrăznit să menţioneze acest fapt despre Jiang. Date fiind regulamentele PCC, Jiang n-ar îndrăzni niciodată să menţioneze scurta sa colaborare cu un duşman al lui Marx.

După ce Jiang a absolvit Universitatea Jiaotong din Shanghai în 1947, el a fost angajat în 1948 ca inginer electric la o fabrică de produse alimentare, care era o filială a firmei External Haining Company, o întreprindere din SUA. Fabrica a fost mai târziu achiziţionata de Serviciile Combinate ale KMT în 1948 şi redenumită Fabrica de cereale nr 1. A fost lipită pe lângă garnizoana Beijing-Shanghai-Hangzhou. Jiang a continuat să lucreze acolo ca inginer electric. Având în vedere faptul că fabrica se afla sub controlul industriei militare, toţi membrii personalului şi angajaţii, şi în special cei care deţineau poziţii-cheie, au fost investigaţi cu cea mai mare stricteţe. Oricărei persoană suspectată de apartenenţă la Partidul Comunist, sau oricine ar fi fost considerat nedemn de încredere, ar fi fost exclus din orice poziţii cheie. Cu siguranţă că în întreprindere nu a existat vreodată o organizaţie subterană PCC.

* * * * *

Armata PCC a intrat în Shanghai în 1949. Fabrica de produse alimentare unde lucra Jiang Zemin în acel moment a fost redenumită Fabrica nr. 1 de Produse alimentare Yimin, şi Jiang a devenit inginer afiliat PCC-ului. Oficialul PCC, care a inspectat fabrica a fost Wang Daohan, omul care va deveni cunoscut mai târziu ca „Profesorul împăratului Dinastiei Roşii”[6]. Soţia lui Wang era preşedinte al consiliului de administraţie al fabricii de produse alimentare.

Jiang, mereu gata de a flata, fireşte că n-a ratat şansa de a construi relaţii cu Wang. El a încercat mai întâi să se apropie de Wang folosind faptul că cei doi fuseseră absolvenţi la Universitatea Jiaotong din Shanghai. Odată ce a reuşit să intre în atenţia lui Wang, Jiang a aflat că acesta fusese un subordonat al unchiului sau, Jiang Shangqing şi că îi plăcea poezia. Prompt, Jiang Zemin a declarat că a fost "fiul adoptiv al lui Jiang Shangqing", folosind asul din mânecă. A recitat un poem al lui Su Dongpo, "Cântecul unui oraş pe râu ", în care poetul îşi jelea soţia. Un vers din poezia "Zece ani, morţii şi vii încet se despart", a reuşit să scoată un oftat emoţional de la Wang, deoarece Jiang Shangqing, pentru care acesta păstrase o mare afecţiune, era la momentul respectiv mort de zece ani. Avansurile tactice ale lui Jiang Zemin au reuşit, până la urmă, sa ducă la o victorie majoră. Wang, o persoană raţională, a fost recunoscător pentru îndrumarea timpurie şi sprijinul acordat de Jiang Shangqing, şi, ca atare, a crezut în onestitatea lui Jiang Zemin. El s-a decis pe loc să-l promoveze pe Jiang Zemin. Acest lucru a amplificat mult încrederea pe care Jiang o avea în noua istorie familială a sa. Din acel moment Wang Daohan a început să servească drept martor al falsului trecut al lui Jiang; cel puţin jumătate din cariera lui Jiang printre oficialii de partid a fost netezită de Wang.

Fiind diferit de un cadru obişnuit, Jiang Zemin a trebuit să se ocupe atent de legăturile cu patru categorii de oameni. El a trebuit să menţină relaţii bune cu subordonaţii săi, că nu cumva să fie acuzat. A trebuit să menţină relaţii bune cu toate autorităţile superioare, ca nu cumva cineva să aibă o impresie proastă de el şi să înceapă să-i caute în trecut. De asemenea, el simţit că trebuie să se apropie de soţia superiorului său direct, Wang Daohan şi să-şi cimenteze în continuare relaţiile cu familia Wang. În sfârşit, a fost crucial ca Jiang să continue să investească emoţional în văduva şi familia martirului PCC, Jiang Shangqing. Jiang Zemin şi-a flatat mama "adoptivă", Wang Zhelan cu şi mai mult cu entuziasm, căsătorindu-se cu Wang Zhelan, nepoata lui Wang-Yeping, căreia i-a făcut doi copii.

Wang Daohan l-a promovat pe Jiang Zemin din funcţia de asistent inginer la fabrica de produse alimentare Yimin, pe funcţia de director adjunct la fabrica de săpun din Shanghai şi apoi la cea de şef al secţiei de maşini electrice a Diviziei de Design nr. 2 din cadrul Ministerului Industriei de Maşini. În luna noiembrie 1954 Jiang a fost transferat la fabrica de autovehicule Nr. 1 din oraşul Changchun, provincia Jilin. Jiang a călătorit în această funcţie la Moscova pentru a învăţa cum să opereze sistemul de alimentare al fabricii şi a locuit în Changchun timp de patru luni pentru a studia rusa. În martie 1955 el s-a deplasat la Moscova împreună cu o delegaţie formată din 12 membri, personal tehnic.

Investiţiile sentimentale ale lui Jiang Zemin nu au rămas fără rezultate; în timp legăturile sale au început să dea roade. Ca student al lui Ding Mocun, fiind educat la şedinţele de instruire ale tinerilor lideri şi în cadrul Agenţiei de informaţii Nr. 76, Jiang era deja familiarizat cu strategiile de supravieţuire printre oficialităţi şi destul de bine pregătit pentru a face faţă în mod adecvat needucatei Armate a Opta a PCC.

În timp ce se afla la Moscova în uzina de automobile a lui Stalin, Jiang Zemin stătea aşezat pe un scăunel în centrul de control şi opera cu răbdare echipamentele electrice. Echipamentele erau, de fapt, similare cu cele afişate în "Expoziţia de succese militare în regiunea Pacificului în Marea Cruciadă din Asia de Est" cu doisprezece ani înainte, numai că acum scara era mult mai mare. La acest moment în cariera sa, Jiang Zemin dezvoltase deja o slăbiciune pentru maşini electrice, o pasiune care probabil că era moştenită de la afinitatea lui Jiang Guanqian (Jiang Shijun) pentru aparate electrice. Această înclinaţie este cea care l-a adus pe Jiang Zemin în Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, un proverb chinezesc spune: "Dacă un lucru este o binecuvântare, acesta nu va deveni nenorocire; dacă este nenorocire, se va întâmpla, căci nu poate fi evitată".

În 1945, Armata Roşie sovietică a intrat nord-estul Chinei prin trei rute. În timp ce se aflau în oraşul Changchun, ruşii au dat peste dosarele complete ale reţelei de agenţi speciali ai lui Kenji Doihara, acolo fiind cu siguranţă şi documentele şi fotografiile sesiunilor de instruire a „tinerilor lideri”. KGB-ul sovietic ştia că a dat peste o comoară. Ei au realizat pe deplin valoarea documentelor. Peste ani, aceste documente au fost impulsul pentru procesul prin care Rusia a reuşit să anexeze zone imense de teren fertil din China.

În campania masivă a PCC de "suprimare a contra-revoluţionarilor" din 1950-1953 şi a campaniei ulterioare de eliminare a "contra-revoluţionarilor" din 1955-1957, trădătorul Li Shiqun era de negăsit. Se spune că a fugit după ce a intuit, datorită educaţiei sale de agent special din Uniunea Sovietică, înfrângerea iminentă a trupelor japoneze. La momentul respectiv Chen Gongbo se refugiase în Japonia. În timp ce Li îşi pregătea evadarea, probabil că râdea de lipsa de înţelepciune a lui Chen: dacă forţele japoneze ar fi fost învinse, Chen n-ar fi în siguranţă în Japonia, iar în cazul în care forţele japoneze câştigau, de ce ar fi fost nevoie să fugă? După o matură chibzuinţă, Li a ajuns să creadă că Uniunea Sovietică era cea mai bună opţiune a sa. Dacă trupele japoneze urmau să cadă, Uniunea Sovietică ar fi învingătoare şi până la urmă nici liderul KMT Chiang Kai-shek şi nici PCC n-ar rupe relaţiile cu Uniunea Sovietică pentru un spion scos din uz.

În 1955 relaţiile chino-ruse au luat o întorsătură dură, în ciuda unei aparente prietenii. Fiecare naţiune începea să-şi activeze spionii recrutaţi în naţiunea adversară. Zhou Enlai [7] a preluat această practică chiar mai devreme. El a construit o prietenie cu un cuplu rus, ambii fiind medici şi refugiaţi stabiliţi la Shanghai, în timpul teroarei roşii din Uniunea Sovietică. La îndemnul lui Zhou cuplul a oferit tratament medical experţilor din Uniunea Sovietică, care se aflau în sejur în China, ca mijloc de a fura informaţii secrete clasificate. În final, atât soţul cât şi soţia şi-au sacrificat vieţile pentru PCC: Gărzile Roşii din Shanghai i-au omorât în bătaie în timpul Revoluţiei Culturale. Cuplul nu şi-a dezvăluit identitatea nici măcar în ultimele clipe. Ei juraseră că nu vor vorbi decât în faţa lui Zhou Enlai.

În timpul şederii sale în Uniunea Sovietică, Jiang Zemin a încercat totul pentru a menţine relaţii bune cu toată lumea. A dat spectacole de muzică, a cântat cântece, a spus bancuri şi a căutat lumina reflectoarelor în orice împrejurare. Serviciul secret al Uniunii Sovietice a observat acest lucru şi a început să-i acorde atenţie Jiang. Ei credeau că cineva care a reuşit să înveţe să cânte la pian, erhu într-o perioadă tulbure şi ştia în plus limbi străine, trebuie să fi fost dintr-o familie proeminentă, cu bunăstare; şi deoarece Jiang era din Nanjing s-au gândit că ar putea fi chiar o celebritate sau cineva care a colaborat cu japonezii. Astfel, KGB-ul a căutat în arhivele sale dosarul lui Jiang şi a descoperit că Jiang era fiul notoriului trădător Jiang Guanqian (Jiang Shijun). KBG a făcut pasul următor, împingând o agentă sub acoperire, Klava, pentru a-l seduce pe Jiang Zemin.

Femeile tinere din Rusia au de obicei nasul drept şi ochii înfundaţi, iar aceste caracteristici, parte a frumuseţii lor izbitoare, combinate cu flirturile de moment le pot da farmecul unui star de cinema. Cu greu o putea regăsi Jiang Zemin pe nevasta lui în mintea sa în timp ce se afla în Rusia, deşi ea împărţea cu el soarta de ceva timp. În schimb, s-a aruncat în braţele frumoasei Klava. El a fost pur si simplu fermecat în compania unei fete din vest. Numeroasele escapade sentimentale ale lui Jiang Zemin sunt de acum bine-cunoscute, dar acesta este un subiect pe care îl vom dezbate mai târziu.

În timp ce Jiang era profund scufundat în aventura lui cu Klava, la un anume moment, amanta sa rusoaică i-a şoptit încet numele "Li Shiqun" în ureche. Jiang a fost şocat peste măsură - cum ar putea ea să facă legătura? Apoi KGB-ul a intrat rapid pe fir în timp ce Jiang era buimac. Ei i-au dat lui Jiang o sumă de bani, au promis să nu-i dezvăluie trecutul de trădător şi l-au asigurat că va putea continua să se bucure de compania Klavei înainte de a reveni în China. Cu o singură condiţie: ca Jiang să facă parte din Departamentul pentru Orientul Îndepărtat al KGB, să adune informaţii privind studenţii chinezi care trăiesc în Uniunea Sovietică şi să ofere informaţii cu privire la China.

Şi aşa se face că Jiang a funcţionat într-adevăr ca agent KGB la revenirea în China. Guvernul Uniunii Sovietice şi-a ţinut promisiunea şi n-a repetat greşeala pe care a făcut-o Stalin în anii ’50, când l-a trădat pe Gao Gang, oficial al Partidului apoi şef al PCC în nord-estul Chinei. KGB nu i-a dezvăluit niciodată identitatea lui Jiang Zemin.

În mai 1991 Jiang Zemin a vizitat Uniunea Sovietică, în calitate de secretar general al Comitetului Central al PCC. Desigur, la acea vreme Jiang Zemin nu îşi putea imagina că în câteva luni Uniunea Sovietică, prima naţiune comunistă din lume, s-ar prăbuşi peste noapte. La acel moment, Partidul Comunist Sovietic era plin de crize, dar fiind atât de puternic în trecut, părea încă gigantic, asemenea unui proverb chinez care spune: "O cămilă care a murit de foame tot este mai mare decât un cal." Dar KGB-ul a reuşit să verifice şi să găsească, înainte de vizita lui Jiang, documentele poveştii sale de dragoste şi experienţele sale ca spion.

După cum a raportat Cotidianul Poporului, Jiang, care era ocupat să cânte cântece ruseşti pentru Gorbaciov în timp ce îi vizita ţara, era plin de lacrimi la vizitarea după ani a fabricii de automobile Ligaciov, când s-a întâlnit cu vechi cunoştinţe din fabrică şi cu copiii lor. Dar, aşa cum a relatat o sursă din interior ulterior, ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost că o femeie a apărut „întâmplător”, în timp ce Jiang Zemin vizita fabrica; în mod specific, ea l-a zărit de Jiang în timp ce trecea printr-un dormitor al fabricii. [8]. L-a salutat, "Bună, dragul meu". Acela a fost momentul în care lacrimile lui Jiang au început să curgă. Nu era nimeni altcineva decât Klava, femeia de care Jiang se îndrăgostise atât de tare cu ani în urmă. Aranjarea unei astfel de "întâlniri întâmplătoare", a fost nimica toată pentru KGB. Ei cunoşteau escapadele lui Jiang şi gândurile sale ca pe podul propriei palme. Toate au mers conform planului, Jiang retrăind amintiri vechi, cu iubita sa, în timpul vizitei. La întoarcerea în China, Jiang Zemin a semnat un acord uluitor cu privire la partea de est a frontierei chino-sovietice, prin care a cedat pe degeaba peste 1 milion de kilometri pătraţi din teritoriul chinez - Rusiei.

După ce Uniunea Sovietică a fost demontată, Jiang a îndrăznit chiar mai puţin să refuze Rusia. Chiar sugestii subtile date de liderii ruşi - fie că este vorba de Boris Elţîn sau fostul membru al KGB – Vladimir Putin - s-au dovedit suficiente pentru a-l ţine pe Jiang Zemin treaz nopţi în şir. Aceasta explică de ce chiar şi în absenţa Uniunii Sovietice, Jiang a fost la fel de gata să trădeze China, aşa cum a făcut-o şi înainte.

PCC încă n-a investigat vieţile lui Jiang Zemin şi Jiang Shijun - două generaţii de trădători care au colaborat cu forţele japoneze. Motivul este că PCC iubeşte, de fapt, japonezii şi invazia lor. Dacă n-ar fi existat incidentul Podului Marco Polo [9] generalul Chiang Kai-shek ar fi distrus PCC mai devreme sau mai târziu. Dacă n-ar fi fost incidentul Mukden, [10] în care Zhang Xueliang a pierdut nord-estul Chinei, PCC n-ar fi reuşit să instige incidentul Xi'an [11]. Mao Zedong însuşi, a declarat la plenara 1959 din Lushan că sarcina PCC în timpul războiului de rezistenţă împotriva Japoniei a fost de a coopera cu armata japoneză, ajutându-i să atace soldaţii şi civilii care se opuneau Japoniei, pentru a permite armatei japoneze să ocupe o bucată mai mare din teritoriul Chinei. Ca urmare, PCC a fost capabil să stea în acele zone ocupate de japonezi, în condiţii de siguranţă fără a fi atinşi de KMT şi să-şi continue agenda personală: şedinţele de spălare pe creier gen „mişcarea de rectificare din Yan'an", plantaţiile de opiu cu care se finanţau, precum şi extinderea trupelor sale. Acesta a fost de altfel motivul pentru care suprimarea de către PCC a "trădătorilor", care lucrau pentru japonezi a fost neglijabilă pe lângă suprimarea fostelor cadre KMT. Atunci când Mao Zedong s-a întâlnit cu Sasaki, Kuroda, şi Saihaku din Partidul Socialist din Japonia, el a declarat că PCC n-ar fi putut ajunge la putere dacă Armata Imperială Japoneză nu reuşea să invadeze peste jumătate din teritoriul Chinei.

Atunci când Jiang Zemin a sosit în Uniunea Sovietică pentru educaţia sa, el avea însuşite în acel moment conceptele cheie ale propagandei fasciste şi regulile acesteia. În timp ce stătea acolo, a realizat că istoria oficială a Uniunii Sovietice era o minciună completă. Studenţii nu-i studiau pe Marx sau Engels prea mult, dar Istoria Partidului Comunist Sovietic era o lectură obligatorie, ea fiind în întregime falsificată, astfel încât să se potrivească nevoilor lui Stalin. Partidul Comunist Sovietic transformase ceea ce odată era cultul teoriei lui Marx şi Lenin în cultul lui Stalin, mai concret şi mai pragmatic.

Acest lucru trebuie să-i fi dat de gândit lui Jiang Zemin: el nu-şi pusese niciodată problema păstrării puterii, dacă vreodată o va avea. Profesorul lui Jiang a fost din nou Partidul Comunist Sovietic.

În februarie 1956, la Congresul al douăzecilea al Partidului Comunist Sovietic, Hruşciov a emis un raport confidenţial în care crimele monstruoase lui Stalin au fost dezvăluite sistematic. Conţinutul documentului s-a răspândit rapid în întreaga Uniune Sovietică. Publicul a fost extrem de furios când a aflat că Stalin sacrificase zeci de milioane de ruşi. Imediat străzile s-au umplut cu fotografii rupte ale lui Stalin şi statui de bronz după chipul şi asemănarea lui - pângărite. Cultul lui Stalin primea o lovitură devastatoare. Acest exemplu trebuie să-i fi reamintit lui Jiang cât de teribil ar fi fost dacă propriul său trecut ar fi făcut cunoscut într-o zi.

Răsturnarea lui Stalin, fostul idol al ruşilor, a pus pe gânduri Partidul Comunist Chinez, care îl venera la rândul său pe Mao Zedong. PCC a început să se teamă că personalul chinez care trăia în Uniunea Sovietică ar putea fi afectat în mod negativ de această nouă turnură a evenimentelor. Necesităţile politice anulează orice altceva, la comunişti. Aşa că tot personalul chinez din Uniunea Sovietică, în afară de reprezentanţii corpului diplomatic, a primit ordin să se reîntoarcă imediat. Lecţia pe care a reuşit s-o înveţe Jiang Zemin din aceste evenimente dramatice este că Stalin a reuşit să rămână la putere prin eliminare şi înşelăciune până la moarte, în timp ce faptul că dictatorul a comis crime monstruoase a rămas, cel puţin în timpul vieţii sale, fără consecinţe.


[5] Un termen vag-utilizat cu referire la PCC.

[6] "Dinastia Roşie", este vorba controlul Partidului Comunist; "Împăratul" este o referire populară la Jiang Zemin.

[7] Zhou Enlai (1898-1976) a fost liderul comunist nr. doi, eclipsat doar Mao Zedong; din 1949 până la moarte a servit ca prim-ministru al Chinei.

[8] tipice în Rusia stalinistă au fost spaţiile de locuit construite lângă marile fabrici, model urmat la scurt timp în China comunistă sub Mao.

[9] De asemenea, cunoscut sub numele de "incidentul 7 iulie", se referă la o bătălie din 1937 care a avut loc lângă Beijing şi care a marcat începutul războiului Chinei cu Japonia.

[10] De asemenea, cunoscut ca "incidentul manciurian", se referă la o explozie de cale ferată în litigiu în 1931, în nordul Chinei, care a oferit un pretext pentru anexarea Manciuriei de către armata Japoniei.

[11] Se referă la răpirea liderului KMT Chiang Kai-shek în 1936, de către comunişti, care a avut ca efect întârzierea războiului KMT cu comuniştii şi forţând o alianţă temporară a celor două partide împotriva japonezilor.

Înapoi la Cuprins

alte articole din secțiunea Opinii