Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 2 (1)
focus
alte articole
Etalându-şi competenţele literare, tatăl şi fiul au câştigat favoruri speciale; specialiştii în inginerie electrică sunt trădători ai celor două ţări (1940-1956)
Lui Jiang Zemin îi plăcea să dea oamenilor impresia că este un cunoscător al cântecului şi dansului. Putea cânta la mai multe instrumente muzicale, printre care pian, erhu, şi chitară. Atât de mare era dorinţa lui Jiang de a-şi scoate în evidenţă aptitudinile muzicale, încât pierdea adesea din vedere decenţa. O astfel de scenă a fost pe 30 martie 1999, dată la care Jiang a vizitat oraşul natal al lui a lui Mozart, Salzburg, însoţit de preşedintele Austriei, Thomas Klestil. Elementul cel mai valoros din fosta reşedinţă a lui Mozart era un pian, care a fost achiziţionat de la Viena de către maestrul însuşi în 1785. După ce preşedintele austriac i-a prezentat obiectul vechi de două sute de ani, Jiang s-a repezit la pian, a dat jos scaunul, şi l-a deschis dornic să cânte. Dacă ar fi cântat câteva din lucrările reprezentative a lui Mozart, cum ar fi Don Giovanni sau Nunta lui Figaro, scena ar fi putut fi interpretată pe fondul nostalgiei sau chiar un tribut adus lui Mozart. Dar Jiang, spre surprinderea tuturor, a început să cânte, în mod necorespunzător, un cântec chinezesc [1] "Val după val în lacul Honghu." Preşedintele Klestil, vizibil incomodat, în mod clar n-ar fi dorit să-l lase pe Jiang să atingă preţioasa antichitate a maestrului, dar eticheta diplomatică l-a constrâns să stea deoparte. Fără să se gândească, Jiang a cântat la pian în timp ce arunca priviri pe furiş mai multor doamne chinezoaice prezente, în speranţa de a le câştiga admiraţia.
Abilităţile sale muzicale l-au intoxicat de-a binelea. Au fost ca o vrajă care l-a determinat să cânte chiar la măreţul pian al lui Mozart. Jiang cu greu părea să realizeze că prin comportamentul său el de fapt sugera adevărata istorie pe care o împărtăşea cu tatăl său: anume o trădare ce se întindea de-a lungul a două generaţii.
O familie care îşi putea permite lecţii de pian şi în plus, care putea să-şi trimită copilul la un liceu privat şi apoi la Universitatea Centrală Nanjing, în anii regimului marionetă a lui Wang Jingwei (1940-1944) nu era nici pe departe una obişnuită.
Tatăl lui Jiang Zemin, Jiang Shijun, s-a dus să caute refugiu în Nanjing în 1940. La acel moment, guvernul marionetă era condus de trei magnaţi: Wang Jingwei, Chen Gongbo, şi Zhou Fohai. Din cei trei, Chen Gongbo şi Zhou Fohai erau atât fondatori ai Partidului Comunist Chinez (PCC), cât şi membri ai Primului Congres al PCC; cei doi erau chiar mai bine clasaţi în PCC decât Mao Zedong.
Atunci când, în 1940, Wang Jingwei a instituit guvernul marionetă japonez în Nanjing, el avea nevoie de forţă de muncă şi de o serie de talente, pornind de la miniştri şi până la grefieri. Acesta a fost motivul pentru care intelectuali deşănţaţi, comercianţi corupţi, foşti politicieni fără locuri de muncă şi foşti oficiali mişunau pe lângă Wang. Reşedinţa lui Wang din Nanjing era supraaglomerată în acele zile. Erau acolo maşini de toate felurile, de la modele din anii '40 în gri, albastru, roşu, sau verde, până la autovehiculele de modă veche în alb şi negru, cu un loc de dormit. Vizitatorii soseau de la vilele lor luxoase aflate de-a lungul râului Qinhuai, de la Lacul Xuanwu la Nanjing, de la Lacul Vestic din Hangzhou, din Shanghai, Suzhou, Wuxi, şi Yangzhou. Ei se adunau în Nanjing din toate colţurile, apărând aproape din senin. Astfel, drojdia societăţii a câştigat puterea şi s-a luptat cu înverşunare pentru a merge înainte, datorită oportunităţii create de regimul lui Wang. Cei lipsiţi de scrupule au împărţit favoarea cu cei puternici. Printre aceştia se afla şi o figură intelectuală a comunităţii de afaceri, numită Jiang Shijun.
Jiang Shijun a fost un oportunist şmecher care a “jucat” la cei bogaţi şi cei puternici. În acei ani armata invadatoare japoneză era puternică, atacând China în nord-est, dinspre nord până în centru şi presând până la Shanghai, Wuhan şi Guangzhou. Curând după aceea Hong Kong, Manila şi insulele Pacificului de Sud au căzut la rândul lor pradă dominaţiei japoneze. În timp ce spre sfârşitul anului 1941 amiralul japonez, Yamamoto Isoroku, a scufundat cea mai mare parte din flota navală şi aeriană a Statelor Unite în Pearl Harbor, guvernul Central Chinez Naţionalist (KMT) al liderului Chiang Kai-shek folosea puşti vechi Hanyang şi săbii vechi pentru a lupta cu avioanele şi tancurile japoneze. Mulţi chinezi au crezut că pierderea independenţei naţionale era iminentă şi au început astfel să conlucreze cu japonezii invadatori. Între timp, Jiang Shijun, un om de afaceri abil, era preocupat să ia măsuri de precauţie ca nu cumva KMT să revină şi să-i înfrângă într-o bună zi pe japonezi; el se temea că munca lui pentru japonezi s-ar putea întoarce împotriva sa. În baza acestui raţionament, Jiang şi-a abandonat numele său original în favoarea alias-ului "Jiang Guanqian."
Atât literatura cât şi ingineria electrică erau hobby-uri ale lui Jiang Shijun şi el a dedicat mult timp celor două preocupări. A studiat de asemenea cu atenţie tacticile propagandei naziste şi l-a interesat în mod special filmul documentar a lui Leni Riefenstahl „Triumful Voinţei”, care este renumit pentru portretizarea lui Hitler, prin utilizarea unor tehnici artistice sofisticate şi a imaginilor religioase, care-l înfăţişau pe Hitler aproape ca pe o figură divină. În primii ani după ce Hitler a venit la putere, PIB-ul Germaniei a crescut rapid, dublându-se în fiecare an, lucru care părea într-adevăr, un "triumf al voinţei." Riefenstahl a regizat un alt film, "Olympia", în care a documentat Jocurile Olimpice naziste din vara anului 1936, şi a transformat strategic Jocurile Olimpice în ceea ce a fost numită "ceremonie fascistă." Datorită artei filmelor lui, el a reuşit să atragă nenumăraţi tineri de origine germană.
Jiang Shijun era responsabil de operaţiunile zilnice, în Ministerul Propagandei al guvernului-marionetă central, şi în această calitate a aplicat în formă de propagandă fascistă tot ceea ce spicuise cu migală din lecturile sale. Jiang înţelegea puterea mass-media. Deşi era ocupat cu slujba în fiecare zi, Jiang îşi găsea întotdeauna timp pentru a-l învăţa pe fiul său, Jiang Zemin, în mod "serios şi neobosit”. Mulţi care au fost martori la închiderea de către Jiang Zemin a publicaţiei liberale „World Economic Herald” înaintea masacrului din Piaţa Tiananmen din 1989, au crezut, în mod destul de eronat, că închiderea era accidentală. Mai degrabă, incidentul a scos în evidenţă cât de bine cunoştea Jiang Zemin puterea mass-mediei, armă pe care reuşise să o înţeleagă înainte de a avea cincisprezece ani. Manevra lui dinainte de masacru reflectă doar faptul că îşi însuşise mai multe teorii ale propagandei de partid şi îi devenise adept din punct de vedere politic, ajungând să aibă şanse tot mai mari de a pune aceste teorii şi lecţii în practică în timp ce urca pe scara ierarhiei PCC.
Jiang Shijun, de unul singur, a organizat o aşa-numită "Expoziţie de succese militare în regiunea Pacificului în marea cruciadă din Asia de Est", în care a aplicat tehnicile de propagandă învăţate de el şi cunoştinţele sale de inginerie electrică, astfel încât să descrie pe deplin, cu efecte de sunet şi lumină, războiul aerian şi naval dintre Statele Unite şi Japonia. Scenele au simulat cu intensitate trupele japoneze deschizând focul şi doborând avioane americane care se prăbuşeau la pământ. Un tablou imens în ulei cu pictura "Lovitura de la Pearl Harbor", a ocupat un perete întreg în sala de expoziţie. În pictură, nori de luptă acopereau cerul, în timp ce avioanele „Zero Fighter” coborau, decolau şi aterizau ca un roi de ţânţari, sugerând spiritul “Bushido” al armatei japoneze şi simbolizând "puterea militară permanentă" de care se bucura armata, aceasta fiind binecuvântată de zeiţa Amaterasu Omikami. Prin toate acestea, publicului i s-ar fi dat impresia că invadatorii japonezi erau de neînvins şi vor ocupa China pentru totdeauna; "anihilarea" Marii Britanii şi "distrugerea" Statelor Unite păreau iminente.
O dată cu acestea, Jiang Shijun a ajutat la producţia filmului „O moştenire care va exista pentru totdeauna”, un film al cărui scop era să lovească Marea Britanie şi America. Folosind o sumă mare de bani, Jiang a solicitat ajutorul unui regizor celebru şi a invitat vedeta de cinema Zhanfei Gao să joace rolul oficialului Lin Zexu din dinastia Qing. Efortul a alterat istoria pe care o ştim, astfel încât să se potrivească nevoilor forţelor japoneze şi să incite la ură împotriva Statelor Unite.
Jiang Shijun, a învăţat de asemenea să facă uz de propaganda în stil popular şi a găsit în ea resurse pentru a sugera în mod fals pacea şi prosperitatea care vor urma, astfel încât să-i ajute pe oameni să uite teribilul Masacru de la Nanjing [2] comis cu doar câţiva ani înainte. Un exemplu grăitor este modul în care el a prelucrat o tradiţie populară budistă „Festivalul Sărbătorii Tuturor Sufletelor” pentru scopuri proprii. Într-un an, Jiang a organizat o versiune mai amplă a festivalului care a avut, ca de obicei cu felinare care pluteau pe apele locale, dar de data aceasta ziarele au trâmbiţat despre felinarele de lotus şi florile plutitoare deasupra valurilor verzi ale râului Qinhuai şi Lacului Xuanwu. Rezidenţii din Nanjing s-au îngrămădit la ţărmuri şi la Templul lui Confucius să se bucure de privelişte. Luând parte la spectacol, spectatorii au căzut în plasa lui Jiang fără să vrea, fiind anesteziaţi şi făcuţi să uite de realităţile istorice sumbre, încă recente, datorate mâinilor regimului japonez.
Departamentul de propagandă condus de Jiang Shijun a compus melodii populare pentru copii, ştiind foarte bine că spălarea creierului ar trebui să înceapă cu copiii. Astfel Jiang a utilizat versuri precum: "Sabia este la fel de puternică ca fulgerul, spiritul este la fel de înalt ca curcubeul - hai să ne luptăm pentru prosperitate" pentru a învăţa copiii că uciderea este permisă şi că războiul este un mijloc valabil pentru obţinerea prosperităţii şi puterii. Între timp, versuri de genul "Călătorind mii de kilometri, vântul suflă feroce", încercau să preamărească armata invadatoare japoneză pentru că a surmontat nenumărate provocări în timp ce avansa în Asia călătorind atât de departe, în mijlocul adversităţii, în timp ce-şi sacrifica cu curaj vieţile pentru "eliberarea" Asiei de Est. A publicat o carte cu poze pentru copii, intitulată "O istorie a agresiunii britanice şi americane împotriva Chinei", care intenţiona să incite la ură faţă de cele două ţări, în timp ce elogia "Sfera de Co-Prosperitate a unei Asii de Est mai Mari" [3]. Promova de asemenea ideea: "Oameni ai Asiei, faceţi împreună mari eforturi pentru anihilarea Marii Britanii şi distrugerea Americii şi succesul deplin. "
Jiang Zemin s-a maturizat relativ devreme, am putea spune, urmând îndeaproape paşii lui Jiang Shijun în tinereţea sa. De la o vârstă fragedă, Jiang Zemin a învăţat de la tatăl său tactica de spălare a creierului. Cu un caracter predispus la uneltiri, tânărul Jiang a preluat rapid trucurile tatălui său, chiar şi în cel mai mici detalii. Astăzi aceste lecţii îşi găsesc expresia într-un PCC care a epuizat resursele naţiunii, pentru construi doar cele patru oraşe-simbol - Beijing, Shanghai, Shenzhen, Guangzhou - şi care sunt marcate, în mod corespunzător, de dezmăţ, viaţă de lux şi de risipire. Cântăreţi celebrii, staruri de cinema, şi comedianţi au mers la radio şi televiziune pentru a ajuta la construirea "Marii Celebrări a Marii Ere Prospere" [4]. Trebuie luat în considerare că Organizaţia Naţiunilor Unite defineşte standardul sărăciei, ca o medie anuală mai mică de 365 de dolari, sau aproximativ 3.000 de yuani venit pe persoană. În China, unde venitul mediu anual al aproximativ 900 de milioane de ţărani, este de 2.620 de yuani, înseamnă că aproape 1 miliard de oameni trăiesc în sărăcie. Şi apoi mai sunt alte cca. 30 de milioane de şomeri urbani şi familiile lor. Cineva se poate întreba dacă oare aceste grupuri, atât de inundate de această propagandă, ar fi început deja să creadă în imaginea uluitoare a unei Chine prospere, dacă nu s-ar fi confruntat cu foametea. Toate aceste urme conduc înapoi la seminţele strategiei de propagandă semănate la început de către tatăl fascist trădător al lui Jiang Zemin. Seminţe, care sunt hrănite de apele urât mirositoare ale PCC şi de talentul ucigător al lui Jiang Zemin pentru propagandă. Seminţe care, în detrimentul unui popor, s-au maturizat cu timpul, au germinat şi au făcut fructe.
După câştigarea controlului asupra partidului, guvernului şi armatei, Jiang Zemin şi-a promovat un prieten apropiat, Chen Zhili, la Ministerul Educaţiei, cu intenţia de spălare a creierului tinerilor chinezi. Cea mai grăitoare a fost decizia incredibilă luată de Chen de a exclude personajele culturale Yue Fei şi Wen Tianxiang din rândul "eroilor naţionali" în timp ce l-a onorat pe Qin Hui - un trădător notoriu. Împrumutând o pagină din "Triumful Voinţei", Jiang a avut grijă ca 30 milioane de dolari să fie alocate filmului lui Zhang Yimou "Eroul" - un film artistic, care cu peisaje strălucitoare şi coreografie de arte marţiale, nu face decât să slăvească pe primul împărat din Qin, care a fost un tiran infam al Chinei. Filmul a avut premiera în Sala Mare a Poporului, ceea ce sugerează semnificaţia sa politică. Combinaţia influenţei tatălui său şi a tacticilor de propagandă spicuite din PCC, a făcut din Jiang Zemin un propagandist chiar mai calificat decât tatăl său; banii cheltuiţi pe propagandă de Jiang Zemin au fost, desigur, mult mai mulţi. Înşelăciunile lui Jiang Shijun cu greu se pot compara cu cele ale lui Jiang Zemin, atunci când vine vorba de scop sau adâncime.
Jiang Zemin a fost mult timp pasionat de peisajele atrăgătoare şi viaţa opulentă de-a lungul râului Qinhuai. În scopuri politice, armata invadatoare japoneză a creat o celebritate din actriţa japoneză Li Xianglan, cunoscută sub numele de "Floarea Imperială"- o femeie frumoasă şi dotată artistic. Multe melodii pe care Li le-a interpretat s-au bucurat de popularitate în toată China, inclusiv cântecele "Când vei veni din nou," "Parfumuri de Noapte"şi "Cântând şi dansând deseară". Semnificaţia succesului lui Li consta în efectul feeric. Cântând în teritoriul ocupat-japonez, vocea dulce a lui Li şi peisajul răpitor au uşurat alunecarea cetăţenilor Chinei în uitare, făcând masacrul care avusese loc cu doar câţiva ani înainte să pară foarte îndepărtat. Tot Li a fost cea care a jucat rolul principal în filmul "Nopţile chineze" şi a făcut din melodia filmului un şlagăr; filmul vorbeşte de povestea unei fete din China care s-a îndrăgostit profund de un soldat japonez care a bătut-o. Această gândire meticuloasă de manipulare precum utilizarea cântecelor dulci şi femeilor frumoase i-au lăsat o impresie profundă lui Jiang Zemin. Ulterior, Jiang a instruit televiziunea de stat (CCTV) să deschidă Gala anuală a Festivalului de Primăvară cu un cântec de Zuying Song prelucrat politic. Motivul a fost evident.
Jiang Zemin a fost mereu obsedat de doamnele frumoase, iar Li Xianglan nu face excepţie. În 1991, compania japoneză de teatru "Shiki Theatre Company" a vizitat China pentru a prezenta un muzical - un program mai degrabă încărcat cu semnificaţii politice - numit Ri Coran. Li Xianglan, care avea 71 de ani la acea dată, a planificat să vină personal în China pentru a participa la spectacolul de închidere din oraşul Dalian. Li a trebuit însă să-şi anuleze călătoria în cele din urmă, din cauza complicaţiilor de sănătate. Jiang Zemin s-a simţit mult timp rănit de absenţa sa şi a regretat că nu a avut şansa de a vorbi cu o femeie care fusese odată fantezia fiecărui bărbat.
Revenind la problema tatălui lui Jiang Zemin, Jiang Shijun obişnuia să patroneze un spectacol cultural anual prin organizarea unei mari ceremonii în onoarea lui Confucius. Precum cerea tradiţia confucianistă, el a orchestrat un spectacol constând din "opt rânduri de dansatori", a urmat riturile prescrise pentru un rege în "Cartea Riturilor" şi a oferit cele "Trei jertfe" din carne de porc, vită, miel. După ceremonie el a tocat cele "Trei Sacrificii" şi le-a trimis oficialilor din ministere şi din birourile guvernului marionetă japonez. În această privinţă, Jiang Zemin a urmat îndeaproape urmele tatălui său, fiind dornic să promoveze ceea ce este aparent cultura tradiţionala a Chinei, în scopul glorificării Partidului Comunist Chinez.
Agenţii speciali ai armatei japoneze invadatoare au fost conduşi de un general numit Kenji Doihara, iar mâna lui dreaptă era Ding Mocun. Ding şi-a câştigat acceptarea şi mai apoi poziţia sa în raport cu japonezii prin prezentarea unui cadru strategic numit "Plan pentru agenţii speciali în Shanghai." El a creat un sediu al poliţiei secrete la adresa 76 Jessfield Road (acum Wanhangdu Road) în Shanghai. Ding a fost directorul instituţiei, în timp ce Li Shiqun era director adjunct. Încă din 1939 Ding a fost membru al Comitetului Central, precum şi membru al Comitetului Permanent Central al Partidului Naţionalist - poziţie echivalentă cu cea de membru în Biroul Politic al PCC. A fost, de asemenea, ministru al Departamentului Afacerilor Sociale în guvernul marionetă, poziţie similară cu cea de Ministru al Securităţii Naţionale în PCC.
Jiang Shijun a avut mari speranţe în succesul fiului său. Ştia foarte bine că numai cei care au servit ca agenţi speciali, cum ar fi Ding Mocun, ar fi fost de încredere sau promovaţi în grad de către armata japoneză şi s-ar fi bucurat de perspective bune pentru viitor. Atunci când Ding era în căutarea unei locaţii în care să reconstruiască Universitatea Centrală Nanjing în numele guvernului-marionetă, el a încercat să prevină orice infiltrare a studenţilor ostili Japoniei într-o universitate condusă de japonezi.
Prin urmare, instruirea unor "studenţi specializaţi" care să se amestece cu studenţii obişnuiţi pentru a-i monitoriza, a fost o prioritate de vârf pentru Jiang Shijun. În această calitate, ei puteau detecta orice urme de sentimente sau activităţi anti-japoneze şi i-ar fi arestat şi eliminat pe cei implicaţi . În acest sens Jiang Shijun a organizat "Sesiuni de instruire a tinerilor lideri de la Universitatea Nanjing". Împrumutând concepte din tactica armatei japoneze invadatoare, Jiang a selectat tineri din rândul fiilor, fiicelor precum şi din rândul următoarei generaţii a descendenţilor de rang înalt. Instruirea începea de la o vârstă fragedă, permiţând tinerilor să se ocupe cu calm, aproape natural, de orice criză care ar fi putut să apară, şi să răspundă corect la orice probleme emergente. Trădătorii din ministerele şi birourile guvernului marionetă a lui Wang Jingwei nu s-au dat în lături de la nimic pentru a asigura locul copiilor lor în sesiunile de instruire, ştiind ce ar fi însemnat asta pentru viitorul lor.
va urma...
[1] O melodie de operă chineză modernă "Gărzile Roşii din Honghu", piesa a fost adaptată dintr-un cântec popular din provincia Hubei şi transformat pentru a servi scopurilor PCC.
[2] De asemenea, cunoscut sub numele de Violul din Nanjing, se referă la atrocităţile comise de armata japoneză în oraşul chinez Nanjing în decembrie 1937.
[3] O încercare a Japoniei de a crea un bloc de ţări asiatice care să furnizeze materii prime Japoniei şi să servească drept piaţă pentru bunurile japoneze.
[4] O referinţă la tema Galei Festivalului de primăvară (anului nou chinezesc) din 2005 găzduită de televiziunea de stat (CCTV).
