Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 1 (1)

Capitolul 1
Capitolul 1 (Luis Novaes / Epoch Times)

O biografie mincinoasă

"Atunci când Jiang Zemin era primar al Shanghai-ului, circula vorba că Jiang era încarnarea unui broscoi. Cel mai surprinzător este faptul că oamenii de acolo acceptă atât de uşor această idee, dat fiind faptul că Shanghai nu numai că este un oraş hi-tech bine dezvoltat sub jurisdicţia directă a guvernului central, dar, în plus, este locul de unde Jiang a urcat pe scara politică. Jiang s-a mutat la Beijing în 1989, dar asocierea cu broscoiul l-a urmat şi aici. Locuitorii din Beijing au început să-l numească "Marele broscoi Jiang." La urma urmei, Jiang se asemănă cu o broască. Asocierea este destul de uşor de înţeles în lumina contextului cultural al Chinei, iar unele cazuri în care graniţele dintre animal şi om sunt neclare, se pierd în istoria Chinei; mulţi îşi vor aminti de acel suflet de vulpe care s-a reîncarnat ca o concubină frumoasă şi a provocat haos la curtea imperială. Într-un anume sens, faptul că încarnarea unei broaşte ar putea deveni primarul Shanghai-ului nu este o idee cu totul nouă.

Broscoiul care a inhalat energia cosmică vicioasă, de o vechime incalculabilă era o creatură care a depins de apă pentru a supravieţui. După moarte, broscoiul s-a reîncarnat într-o familie bogată cu numele de Jiang, care a trăit în strada Tianjia, în oraşul Yangzhou din provincia Jiangsu. I s-a dat numele de "Zemin", ceea ce din punct de vedere literar înseamnă, "cel care supravieţuieşte pe apă."

Familia în care Jiang Zemin s-a născut era formată la acea vreme din bunicul Jiang Shixi, tatăl Jiang Shijun, mama Wu Yueqing, sora mai mare Jiang Zefen, sora mai mică Jiang Zenan, şi un frate mai mic, Jiang Zekuan.

În 1915, bunicul Jiang Shixi, la acea vreme în vârstă de patruzeci şi cinci de ani, practica medicina chineză. S-a aventurat în afaceri şi a devenit manager la biroul din Yangzhou al companiei Dadaneihe Shipping. După ce a început să se bucure de prosperitate s-a mutat la Tianjia Lane, în districtul Qiongguan al oraşului, într-o zonă rezidenţială pentru oameni bogaţi.

Jiang Shixi a avut şapte copii, dintre care doi au murit tineri. Al şaselea copil, Jiang Shihou (numit, de asemenea, Jiang Shangqing) s-a înscris în Partidul Comunist în 1928, murind în război în 1939 la vârsta de douăzeci şi opt de ani. Soţia lui, de aceeaşi vârstă, şi cele două fiice, Jiang Zeling şi Jiang Zehui Lui i-au supravieţuit. Copilul al cincelea, Jiang Shixiong, a murit în urma unui accident vascular cerebral la sfârşitul anilor ’60 în timpul Revoluţiei Culturale. Al şaptelea copil, Jiang Shufeng, profesor de colegiu în Yangzhou, a murit în Beijing, în noiembrie 1993. Cel mai mare copil, Jiang Shijun, a îmbrăcat haina de trădător, vânzându-şi ţara în timpul războiului de rezistenţă împotriva Japoniei (1937-1945) şi discreditând numele familiei Jiang.

În mod invariabil, trădătorul şi colaboraţionistul îşi atrag oprobiul public, indiferent de cine deţine puterea. Aşa că fiul său, Jiang Zemin, a făcut tot posibilul pentru a evita menţionarea tatălui său. După ce a devenit secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCC), Jiang Zemin şi-a promovat iubitele şi confidenţii, în posturi importante, în tot acest timp închizând ochii la corupţie. Cu toate acestea, nu a ridicat un deget pentru fraţii şi surorile sale biologice şi a evitat orice contact cu ei, mergând chiar până la a nu-i recunoaşte.

Aceste lucruri incredibile au devenit cunoscute numai după moartea lui Deng Xiaoping. După câştigarea puterii, Jiang a asamblat rapid o echipă de scriitori pentru a-i compune biografia. Deşi grupul a căutat în mod amănunţit şi îndelung realizările lui Jiang, n-a găsit prea multe. În schimb au fost scoase la iveală o mulţime de aspecte necunoscute şi suspiciuni cu privire la Jiang, inclusiv încercarea de a-şi ascunde trecutul real. Furios pe grup, Jiang a ordonat imediat dezmembrarea sa. Dar Jiang nu a putut sigila gura scriitorilor, iar adevărul despre trecutul său ruşinos a început să se iasă la iveală.

În noiembrie 1940, în Nanjing, tatălui lui Jiang Zemin, Jiang Shijun, s-a alăturat guvernului lui Wang Jingwei, care era de fapt un regim marionetă al japonezilor. Cu numele schimbat în Jiang Guanqian, Shijun a fost numit în funcţia de vice-ministru în cadrul Ministerului de Propagandă al guvernului Wang şi a fost promovat în calitate de şef al comitetului editorial al instituţiei. De asemenea, el întocmea rapoarte pentru Hu Lancheng, editorul şef al cotidianului "China Daily". Împreună cu Zhou Zuoren, Hu a fost unul dintre cei mai notorii scriitori colaboraţionişti din China. După ce a plecat în Japonia, Hu a scris cartea „Tulburările Istoriei”, lucrare în care este menţionată în mod explicit colaborarea cu Jiang Shijun.

Pentru ca fiul său cel mare să îi eclipseze pe alţii într-o bună zi, Jiang Shijun l-a trimis pe Jiang Zemin la un liceu foarte scump pe nume “Yangzhou High School”, iar ulterior la Universitatea Centrală condusă de guvernul marionetă a lui Wang Jingwei; de la o vârstă fragedă Jiang Zemin a fost înscris la lecţii de pian. Bogăţia din familia Jiang la acea vreme era acumulată pe baza relaţiilor pe care Shijun le avea ca trădător. Acei ani au fost crunţi pentru chinezii obişnuiţi care abia aveau cu ce trăi. Jiang Zemin s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor tatălui său: a învăţat să cânte şi să danseze. Cânta la câteva instrumente muzicale şi ştia chiar unele arii din opere.

După venirea la putere, Jiang Zemin s-a întors în oraşul său natal, în Yangzhou pentru a-şi onora strămoşii, cheltuind aproximativ 1,5 milioane de yuani (aproximativ 200.000 de dolari) din banii statului, pentru renovarea mormântului familiei sale. Ocazie cu care, jurnaliştii au descoperit ceva ciudat,: Jiang vorbea adesea despre bunicul său, Jiang Shixi, evitând în acelaşi timp cu mare grijă orice menţionare a tatălui său, trădătorul Jiang Shijun, deşi acesta îndurase necazuri mari pentru a-l sprijini.

Partidul Comunist a acordat întotdeauna mare importanţă mediului familial al unei persoane şi nu a ezitat niciodată să-i ataşeze unei persoane „o clasă”. Jiang Zemin, care aspira la o poziţie înaltă în ierarhia Partidului Comunist, atunci când completa formulare în care i se solicita numele tatălui său, trecea chiar din prima zi numele unchiului, Jiang Shangqing, care era cu doar cincisprezece ani mai în vârstă decât el. Jiang Shangqing participase la revoluţie, iar calitatea sa de martir cu greu putea lăsa loc vreunor interpretări politice. Numele lui era, aşa cum Jiang a anticipat, cel mai sigur pariu. Astfel, Jiang Zemin s-a transformat din descendentul unui trădător în "fiul unui revoluţionar martir”. Din acel moment, Jiang a căutat să aprofundeze în mod constant relaţiile cu mătuşa lui văduvă, Wang Zhelan, prin vizite frecvente şi cadouri.

De fapt, după terminarea şcolii elementare Jiang Zemin nu a fost admis la celebra şcoală secundară Yangzhou, ci la o şcoală judeţeană în Jiangdu, lucru care l-a deprimat. În al doilea an de şcolarizare, s-a transferat la şcoala secundară Yangzhou, mişcare posibilă datorită poziţiei bune a tatălui său. În mod similar, prin manevrele tatălui, a fost posibil ca ulterior Jiang să studieze la Universitatea Centrală - care era, aşa cum s-a arătat, administrată de regimul marionetă japonez cu care tatăl lui Jiang era conectat.

Jiang a realizat că puterea şi banii duc lucrurile la bun sfârşit. Curând după aceea, Jiang a descoperit cu dezamăgire că guvernul naţionalist din China nu a recunoscut regimul lui Wang Jingwei şi nici universitatea sa; astfel, educaţia lui Jiang de acolo nu a fost recunoscută. Prestigioasa Universitate Centrală din Nanjing fusese de fapt mutată de către guvernul naţionalist în sud-vestul Chinei. Aşa-numita "Universitate Centrală" din Nanjing la care Jiang a fost înscris, în ciuda a ceea ce ar sugera numele, era de fapt o fraudă a guvernului marionetă a lui Wang Jingwei.

La scurt timp după ce Jiang Zemin a devenit secretar general al PCC, în 1989, Universitatea Nanjing din provincia Jiangsu a găsit, în timp ce sorta prin fişierele foştilor studenţi, că Jiang Zemin a studiat la una dintre predecesoarele ei - Universitatea Centrală între anii 1943 - 1945. S-au găsit transcrierea academică a lui Jiang şi permisul său de bibliotecă. Încântaţi de descoperirile lor, absolvenţii universităţii au fost nerăbdători să-i trimită o scrisoare prietenoasă de asociere lui Jiang. Spre uimirea universităţii, Jiang nu a răspuns niciodată. Acest lucru sugerează, că Jiang nu numai că şi-a păzit îndeaproape trecutul familiei, tratându-l ca secret, dar de asemenea a ales să păstreze tăcerea cu privire la educaţia lui, ca nu cumva să fie descoperit.

La începutul anilor ’90, în timpul turneului de control efectuat în provincia Jiangsu, Jiang Zemin a efectuat o vizită aparte la Universitatea Nanjing. [1] Şcoala s-a îngrijit în mod special să plaseze pe itinerariul lui Jiang şi dormitorul din anii săi de colegiu. La sosirea în clădire, Jiang s-a oprit să se uite la cămin, aparent pierdut printre gânduri. Tăcerea a umplut aerul şi toţi cei prezenţi acolo, stăteau aşteptând. Administratorii universităţii nu au îndrăznit să vină şi să-i amintească lui Jiang: "Aceasta este locul unde aţi stat odată, atunci când aţi fost student aici. L-am păstrat bine ". În acea zi, lui Jiang i-a lipsit bravada care-l însoţea în mod obişnuit, preferând să rămână neobişnuit de liniştit.

În timp ce era preşedinte al Chinei, Jiang arăta o înclinaţie spre teatrul improvizat în timp ce se afla în vizitele de stat de peste mări. Tendinţa spre actorie se datora, în mod natural educaţiei primite: familia sa, contrar afirmaţiilor lui Jiang de mai târziu, a avut bani pentru a-l sprijini să studieze mai multe instrumente muzicale, fie că era vorba de pian sau chitară. Prin contrast, viaţa văduvei unchiului şi a fiicelor a fost una grea. A doua fiică, Jiang Zehui, i-a relatat lui Kuhn (autorul cărţii "Omul care a schimbat China"), "Cât priveşte primii unsprezece ani din viaţa mea, tot ce îmi amintesc erau lipsurile nesfârşite. Familia noastră a avut puţin de mâncare, uneori de loc "[2].

Cuvintele lui Jiang Zehui subminează afirmaţia din biografia lui Jiang Zemin, conform căreia el a fost adoptat. Născută în martie 1938, Jiang Zehui era cu unsprezece ani mai mică decât Jiang Zemin. Admiţând pentru un moment că Jiang Zemin ar fi fost adoptat de către un om decedat, atunci Jiang Zehui ar fi avut doar un an la data când familia lor l-ar fi adoptat. Dacă într-adevăr, aşa cum se menţionează în carte, familia lui Jiang Shijun a dat o mână de ajutor văduvei fratelui său, atunci cum se face că fiica soţiei supravieţuitoare, Jiang Zehui, relatează că "uneori, nu aveau mâncare" pentru a se hrăni? Sau, dat fiind faptul că Jiang Shijun ştia că cumnata sa de abia îşi putea hrăni copiii, în mod logic el ar fi trebuit să le fi adoptat pe cele două nepoate, mai degrabă decât ca cumnata lui să-i adopte propriul său fiu (Jiang Zemin). Cine şi-ar fi trimis fiul într-o familie care nu avea ce mânca?

Jiang Zemin este atât fiul cel mai mare cât şi cel mai mare nepot în familia Jiang. El are o soră mai mare, Jiang Zefen, şi un frate mai mic, Jiang Zekuan. Conform tradiţiei chineze şi regulilor de moştenire, în condiţii normale, nici fiul cel mare, nici cel mai mare nepot nu pot fi daţi spre adopţie.

Mai mult decât enigmatică este presupusa ceremonie a adopţiei lui Jiang Zemin, fabricată mai târziu. Nu numai că protocoalele din societatea occidentală au fost incluse în mod stângaci în poveste, dar de asemenea Kuhn scrie în cartea sa: "îi doresc fiului [adoptat] să-şi urmeze [noul] tată", a spus la acea vreme Jiang Shijun, "şi să se răzbune pe duşmanul malefic." Băiatul avea doar treisprezece ani. "

Absurditatea unei astfel de afirmaţii ar trebui să fie evidentă. Jiang Shijun a jurat credinţă regimului marionetă al lui Wang Jingwei, în timp ce Jiang Shangqing a fost un "martir comunist." Ar include "duşmanul malefic" a lui Jiang Shangqing, de asemenea guvernul trădător a lui Wang Jingwei şi, prin urmare, pe Jiang Shijun însuşi? Jiang Shangqing a murit în 1939, pe când PCC, care nu era încă o forţă majoră, era numit o bandă alcătuită din "bandiţi comunişti". Fiind un om neloial, el nu-şi dorea nicio asociere cu "bandiţii comunişti" Cum ar fi putut el să-l ofere pe fiului său spre adopţie unui comunist decedat, şi să se răzbune astfel pe el însuşi?

Mărturia lui Jiang Zehui, vara lui Jiang Zemin, despre "adopţiune" în timpul interviului cu Kuhn este chiar mai incredibilă. Kuhn scrie:

"Pentru restul vieţii sale, preşedintele Jiang a numit-o "mamă" pe mama sa biologică şi "niang" pe mama sa adoptivă, a explicat Jiang Zehui. "În cultura noastră, amândouă înseamnă "mamă". Cu toate acestea, există o diferenţă subtilă în termeni de intimitate şi apropiere. "Niang" este un pic mai intim, mai aproape de un termen de alint "[3].

În continuare, Kuhn explică mai în detaliu că, [4] "Diferenţa dintre cei doi termeni seamănă cu cea existentă în limba engleză între Mother şi Mom."

În fapt, cei din Yangzhou numesc mama "Muma" sau "Amu." Nu există nimeni care să-şi numească mama "Niang." Cu decenii în urmă, în Yangzhou au existat oameni care şi-au numit nevestele "Niangzi a mea", dar nimeni - nici un singur suflet - nu şi-a numit mama "Niang." Acest pasaj din cartea lui Kuhn confirmă că este foarte puţin probabil ca Jiang Zemin să fi fost vreodată fiul adoptat al văduvei lui Jiang Shangqing.

Jiang Zehui i-a mărturisit, de asemenea lui Kuhn, "Pentru a-l înţelege pe preşedintele Jiang Zemin, trebuie să-l apreciezi pe tatăl său adoptiv, care este tatăl meu adevărat, Jiang Shangqing." [5] Ce cuvinte revoltătoare! Jiang Shangqing a fost implicat activ în revoluţia comunistă şi a avut rareori şansa de a-l vedea pe Jiang Zemin. Alţi membri ai familiei nu au fost de acord cu activităţile lui Jiang Shangqing. După ce Jiang Shangqing a fost arestat, apărarea familiei Jiang în instanţă a spus că "Shangqing a fost doar un tânăr ispitit de rătăcire." [6] Iar la acea vreme, Jiang Zemin era doar un adolescent. Ce influenţă ar fi putut avea Jiang Shangqing asupra lui?

Când echipa de scriitori aleşi de Jiang Zemin a constatat neconcordanţe în trecutul familiei sale, Jiang intrat în panică a intervenit prin utilizarea puterii sale politice pentru a convinge publicul că a fost adoptat de către unchiul sau "martirizat" Jiang Shangqing, la vârsta de treisprezece ani. Drept urmare au fost emise o mulţime de memorii şi biografii, pentru cimentarea acestei afirmaţii.

Va urma...


[1] Concubina ultimului împărat al dinastiei Shang (1765 Î.C. - 1122 Î.C.). Se crede că era posedată de spiritul unei vulpi. A cauzat căderea dinastiei Shang.

[2] Numele Universităţii Nanjing este identic cu cel al şcolii Centrale Universitare Nanjing, aşa cum a fost redenumită după ce Partidul Comunist a câştigat controlul în China în 1949.

[3] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 32.

[4] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 31..

[5] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 31..

[6] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 31..

[7] Această frază apare doar în versiunea chineză a cărţii lui Kuhn.

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

alte articole din secțiunea Opinii