OMV Petrom contracarează reclamaţiile pe care i le aduc sindicaliştii ce protestează la Viena

Rafinărie OMV (JOE KLAMAR / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
23.05.2014

"OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a acordat începând cu 1 mai o creştere salarială de 7%, aplicată la nivelul salariilor de bază, de care vor beneficia toţi salariaţii care au contracte individuale de muncă, potrivit noului contract colectiv de muncă, încheiat la finalul lunii aprilie şi valabil timp de 24 de luni", informează surse apropiate OMV, citate de Focus Energetic.

Mai mult, informează sursele apropiate companiei, în acest an, toţi angajaţii OMV PETROM vor primi câte o primă de 1.500 de lei brut iar cei ce vor mai fi în firmă şi anul viitor vor lua o primă chiar mai mare, de 3.500 de lei.

Compania va acorda şi prime special pentru Ziua Petrolistului (sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie) astfel încât salariaţii care au contracte individuale de muncă cu OMV Petrom în vigoare la data de 1 septembrie vor beneficia de o primă în valoare de 1.750 de lei brut.

În plus, începând cu data de 1 iulie, salariul de bază minim brut la nivelul OMV Petrom a fost majorat la 900 de lei mai informează cea mai profitabilă companie din România. De asemenea, compania a mai anunţat angajaţii că începând cu data de 1 mai 2014, salariile de bază individuale vor include o serie de sporuri precum: spor de vechime în muncă; spor pentru muncă în condiţii grele; spor pentru muncă în condiţii periculoase; spor de vechime în petrol. Conducerea Petrom le-ar fi explicat angajaţilor că a procedat aşa pentru a simplifica sistemul de compensaţii şi beneficii pentru angajaţi.

Conducerea companiei le-a mai transmis angajaţilor că în acest an va contracta pentru fiecare angajat o asigurare privată de sănătate, care va avea o valabilitate de un an, suplimentar faţă de serviciile pentru salariaţi asigurate deja.

Vestea neplacută este însă că OMV-ul poate rezilia contractele angajaţilor în ce moment doreşte, cu tot cu sporuri de vechime, prime şi asigurări de sănătate.

Reamintim că veştile despre măririle salariale din OMV vin pe fundalul unui protest organizat la Viena de un grup de 100 de reprezentanţi ai salariaţilor OMV care reclamă că noul contract colectiv de muncă semnat de OMV PETROM cu sindicatul galben (constituit din 23 de apropiaţi ai reprezentanţilor administraţiei), fără ştiinţa membrilor celorlalte structuri sindicale va avea efecte devastatoare pentru cei circa 18.000 de angajaţi OMV Petrom din România, permiţând abuzuri grave.

"Semnarea actualului CCM este încununarea unei lungi campanii de ciuntire a drepturilor lucrătorilor dusă de OMV Petrom România şi Sindicatul Naţional Petrom, iar efectele acestui nou contract sunt devastatoare pentru cei circa 18.000 de lucrători români. Prin noul contract de muncă, de exemplu, au fost eliminate toate condiţiile care restricţionau unitatea să rezilieze un contract individual, dându-se astfel posibilitatea angajatorului să desfacă un contract de muncă oricând, după bunul plac', se arată într-un comunicat remis de Blocul Naţional Sindical (BNS).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor