Începe agonia pentru Partidul Comunist Chinez

În China, pentru “aleşii” poporului, zilele fericite sunt pe terminate. Deşi pe hârtie economia sa arată ca una dintre cele mai solide din lume, semnele spun că Beijing-ul a rămas fără bani.
Ciocniri violente între trupe speciale de poliţie şi muncitori, China, arhivă
Ciocniri violente între trupe speciale de poliţie şi muncitori, China, arhivă (Zerohedge)

Recesiunea globală, chiar şi aşa muşamalizată cum este de tipărirea masivă de bacnote fără acoperire, a ajuns până la urmă şi în China. Odată cu ea au început să iasă la suprafaţă problemele acestei societăţi conduse prin teroare şi înşelăciune.

La începutul verii mass media chineză, controlată de Partid, a publicat luni de zile îndemnuri prin care încuraja micii investitori să joace la bursă. Ca în SUA anilor 2000, când Allan Greenspan, pe atunci şeful Fed (Federal Reserve), hrănea bula imobiliară apărând la televizor explicând oamenilor că locuinţele lor sunt adevărate bănci de investiţii ce trebuiesc considerate ipotecate pentru ca proprietarii lor să cumpere alte locuinţe, etc - astă vară regimul comunist a încurajat familii întregi de "întreprinzători" să joace la bursă, dacă se poate în marjă, pentru ca pieţele financiare chineze să arate ca un porc rujat.

Rezultatul pentru noua şi fragila clasă mijlocie din China a fost un dezastru asemănător cu cel din SUA anului 2008: brokeri precum CITIC (aparţinând statului comunist chinez) au umflat miliarde în comisioane, iar micii investitori au rămas cu nota de plată - 3 trilioane USD.

Volatilitatea pieţei financiare chineze a fost temperată prin injecţii de capital şi intervenţii pe piaţa de capital, dar şi prin devalorizarea bruscă a yuanului – o măsură care a lovit indirect economiile occidentale.

De parcă n-ar fi fost suficient, în septembrie a fost înregistrată o cădere drastică a industriei cărbunelui, cu 100 de mii de muncitori concediaţi într-o singură zi.

În tot scandalul cauzat de volatilitatea pieţei financiare chineze, un adevăr chiar mai sinistru a rămas mai puţin discutat: China a rămas, de ceva timp fără bani, iar în ultimele luni situaţia a devenit atât de dramatică încât nu mai poate fi muşamalizată.

Enorma datorie a guvernelor locale, rodul corupţiei tulburătoare patronate de sistemul comunist, dar şi proiectele prost concepute sunt unii dintre factori care au concurat la înrăutăţirea situaţiei. Bula imobiliară, îndârjirea cu care magnaţii comunişti chinezi construiesc oraşe în care nu se mută nimeni (aprox 64 de milioane de apartamente sunt goale şi nu vor fi cumpărate probabil niciodată, fiind prea costisitoare), sistemul vast al băncilor din umbră, care a acordat credite de sute de miliarde USD ilegal, bazându-se pe bunuri supra-ipotecate, îşi spun acum cuvântul.

Şobolanii au cam părăsit corabia, agravând situaţia

Anul acesta o vizită a preşedintelui Barack Obama în China a scos în evidenţă un simptom pe cât de amuzant, pe atât de plin de semnificaţii: un număr impresionant de potentaţi comunişti chinezi fug, de câţiva ani, în Occident (majoritatea în SUA), cu bani delapidaţi.

Dimensiunea financiară a fenomenului este impresionantă – numai în intervalul ianuarie-septembrie 2015 din China ar fi fost scoase aproximativ 800 de miliarde USD.

Autorităţile comuniste au luat contramăsuri prin crearea unei forţe speciale care să îi urmărească pe fugari şi să-i ducă înapoi acasă, cu banii furaţi. Acţiunile acestora, comise în marea majoritate pe teritoriul american, dar efectuate fără vreun acord cu Washingtonul şi deseori ilegal, au declanşat până la urmă proteste - îndeajuns de importante ca preşedintele american să o aducă în discuţie în timpul unui summit.

Nelinişte socială

Dacă lunile septembrie şi octombrie au fost pline de ştiri despre fonduri hedge şi bănci din umbră închise, ale căror directori dispăreau cu banii deponenţilor, acum a venit vremea acţiunilor muncitoreşti.

Guvernul chinez obişnuia să publice o statistică a numărului de “incidente sociale” a cărui număr imens (80 de mii conform Ravi Kanbur, ‎Zhang Xiaobo) se dubla la fiecare 2 ani. În 2007 Beijing-ul a încetat să mai publice statisticile respective, şi pentru faptul că reflectau un eşec redutabil al programului preşedintelui de atunci de a "armoniza" societatea chineză plină de tensiune.

Partidul Comunist nu are altă cale decât să îşi arate din nou – a câta oară? – faţa sa adevărată, de cult malefic, a cărui singură grijă este perpetuarea sistemului şi a bandei ajunse la butoane, care jefuieşte sub pretextul guvernării.

O analiză Zero Hedge arată că numărul grevelor în China a crescut de la 380 în 2012, la 656 în 2013, 1.379 în 2014 ajungând la peste 2.330 (aproape cu 800% în 3 ani) în 2015.

Odată cu grevele tot mai dese, marile companii occidentale şi japoneze, care au beneficiat masiv din colaborarea cu regimul comunist, pleacă şi ele în alte ţări din Asia de sud-est - în special Vietnam.

Căderea iminentă a economiei chineze nu va rămâne fără efecte sociale majore. După episodul din 1989, când Deng Xiaoping a ordonat intrarea tancurilor peste studenţii strânşi în Piaţa Tiananmen, motivând că liniştea socială a 95% din populaţie se asigură prin sacrificarea celorlalte 5 procente, controlul exercitat de către Partidul Comunist asupra maselor a fost menţinut nu numai cu teroare - ci şi cu bani.

Acesta, de exemplu, motivul pentru care, în ciuda presiunilor occidentale, China a tras toate sforile pentru a ţine yuan-ul subevaluat - Ben Bernake, pe vremea când conducea Fed-ul valida cifra de 40%. Yuanul subevaluat echivalează cu subvenţionarea exporturilor iar acest lucru ţinea în viaţă motorul economiei Chinei - sectorul manufacturier - deşi contravine regulilor OMC.

În mod natural, cu adâncirea recesiunii globale, odată ce banii dispar, ilegalităţile şi crimele comise de Partid în numele “stabilităţii” vor fi scoase la suprafaţă de populaţia nemulţumită. Pentru Partid efectul poate fi devastator, mai ales într-o societate tehnologizată, unde în ciuda cenzurii masive, controlul informaţiei este cu mult mai dificil decât acum 30 de ani.

Singura şansă a regimului comunist de a menţine aparenţele în exterior şi a potoli scandalurile în interior este vechea metodă a pumnului băgat pe gură - campanii de represiune asupra liderilor mişcărilor muncitoreşti – în condiţiile în care există deja nemulţumiri generale cu privire la corupţia din sistem.

Iar acest lucru a început deja. În septembrie peste zece NGO-uri care monitorizau drepturile muncitorilor, din Shenzhen, au fost închise sau au primit vizite ale ofiterilor de Securitate. Activişti cunoscuţi precum He Xiaobo, Peng Jiayong şi Deng Xiaoming au fost închişi, iar mulţi alţii chestionaţi de Securitate, unii dintre ei fiind răpiţi de pe 7 decembrie.

La tot acest mix exploziv se poate adăuga şi lupta pentru putere dusă de peste doi ani, la vârf, în interiorul Partidului Comunist, între ramura “reformistă” de tip gorbaciovist, condusă de actualul preşedinte Xi Jinping - şi cea “dură”, aliniată în spatele fostului lider comunist Jiang Zemin.

Pe măsură ce starea economiei globale devine tot mai precară (transportatorii de marfă se plâng că, în plin sezon de sărbători, Dry Baltic Index a ajuns la valori extrem de mici), sectorul manufacturier din China va fi tot mai lovit.

Partidul Comunist nu are altă cale decât să îşi arate din nou – a câta oară? – faţa sa adevărată, de cult malefic, a cărui singură grijă este perpetuarea sistemului şi a bandei ajunse la butoane, care jefuieşte sub pretextul guvernării.

Sfârşitul este inevitabil, iar teroarea pe care se pregăteşte să o instaureze Partidul ca soluţie finală nu va face decât să amâne deznodământul şi să ducă totul în extrem.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii