Drama bolnavilor de cancer - Banii mulţi generează interese şi un sistem pervers uriaş. Vezi reacţia ministrului Sănătăţii

Numeroşi pacienţi bolnavi de cancer suferă din lipsa de medicamente. De ce ne aflăm în această situaţie? Pentru că vorbim de o piaţă a exporturilor paralele de medicamente estimată la 1 miliard de euro.
Copii
Copii (Alexandra Sandu)

Tot mai mulţi bolnavi suferă din cauza politicii de preţuri stabilită de România în materie de achiziţie a medicamentelor, trage un semnal de alarmă, pe Facebook, Oana Gheorghiu, membru fondator al Asociaţiei Dăruieşte Viaţa, organizaţie având ca misiune identificarea de soluţii care să crească şansele la viaţă ale bolnavilor de cancer din România.

"Banii mulţi generează interese uriaşe şi un sistem pervers", atrage atenţia Oana Gheorghiu, în opinia căreia firmele de distribuţie din România sunt singurele care profită de actuala politică de preţuri, importând medicamente la preţuri mici pentru ca apoi să le revândă pe piaţa europeană la preţuri mult mai mari, în timp ce pacientul român, care ar trebui teoretic să fie beneficiarul acestei politici de preţuri, este de fapt victimă.

Există soluţii pentru rezolvarea problemei, crede Oana, exprimându-şi speranţa că actualul guvern va face ceva pentru rezolvarea situaţiei.

Redăm postarea Oanei Gheorghiu:

"Primim tot mai multe apeluri disperate ale medicilor oncologi şi ale pacienţilor diagnosticaţi cu cancer, privind lipsa de medicamente. De ce ne aflăm în această situaţie? Pentru că vorbim de o piaţă a exporturilor paralele de medicamente de 500-700 milioane de euro (după unele surse chiar 1 miliard de euro).

Banii mulţi generează interese uriaşe şi un sistem pervers, pe care niciun ministru nu l-a dărâmat până acum. Sper din toată inima că Vlad Voiculescu va avea curajul, puterea şi susţinerea necesare să facă ceea ce ceilalţi nici măcar nu au avut voinţa să încerce. Sper ca domnul Dacian Cioloş să-şi asume această bătălie.

Politica de preţuri stabilită de România, începând cu 2009, impune ca achiziţionarea medicamentelor să se facă la preţul cel mai mic practicat pe piaţa europeană. Asta îi determină pe producători să aloce loturi limitate pentru România, având în vedere preţul mic impus. Firmele de distribuţie din România sunt de fapt singurele care profită de această politică de preţuri, revânzând pe piaţa europeană, la preţuri mult mai mari, medicamentele achiziţionate de la producători la preţuri mici, impuse de legislaţia românească. Pacientul român, cel care ar trebui să fie beneficiarul acestei politici de preţuri, este de fapt victimă, de cele mai multe ori fiind lipsit de medicamentele de primă linie în lupta cu cancerul.

Firmele care efectuează aceste exporturi paralele, despre care se discută deja de ani buni, sunt cunoscute de autorităţi (ANMDM are situaţia exactă a intrărilor şi ieşirilor de medicamente în şi din România) şi trebuie precizat că activitatea lor, deşi total imorală şi generatoare de moarte, este legală şi respectă libera circulaţie a mărfurilor în UE.

România, ca membru UE, se pare că nu poate impune restricţii privind dreptul acestor firme de a re-exporta medicamentele dar, cu siguranţă, poate găsi pârghii (aşa cum şi alte ţări au făcut-o) de a asigura continuitate în aprovizionarea spitalelor.

Una dintre soluţii ar fi "activarea" Unifarm şi transformarea companiei într-un adevărat jucător pe piaţa medicamentului, care să poată achiziţiona direct de la producători loturile destinate pacienţilor români şi să asigure, astfel, aprovizionarea continuă şi corespunzătoare a spitalelor.

De ce nu se întâmplă acum acest lucru? Pentru că Unifarm nu are "fond de rulment", adică acei bani de care are nevoie orice companie pentru a putea funcţiona. Pentru că este o instituţie evident incompetentă, rămasă în alte vremuri şi total lipsită de interes pentru pacientul român.

Pentru că nu se doreşte ca statul să aibă propria companie activă pe piaţa de medicamente, care ar fi un stop în calea exporturilor aducătoare de milioane.

Capitalizarea companiei şi profesionalizarea ei sunt soluţii nu foarte greu de realizat, dacă se doreşte o rezolvare a problemei exporturilor paralele. Există, cu siguranţă, interese uriaşe (cam cât 1 miliard de euro de mari) care se opun oricărei soluţii. În timpul ăsta, însă, copiii bolnavi de cancer se sting.

Dacă ministerul sănătăţii nu poate, dacă guvernul nu poate sau îi sunt puse piedici de netrecut în rezolvarea problemei medicamentelor, trebuie să ne spună. Avem dreptul măcar să ştim!", scrie Oana, pe Facebook.

Reacţia lui Vlad Voiculescu

"O temă cu adevărat importantă şi îngrozitor de reală.

Din păcate lucrurile sunt puţin mai complicate de atât. Actuala metodologie de preţuri, lipsa de predictibilitate a politicii medicamentului, deprofesionalizarea instituţiilor centrale şi de la nivelul spitalelor precum şi lipsa de flexibilitate a cadrului legal pentru asigurarea medicamentelor esenţiale pentru tratamentul corect al mai multor afecţiuni ... toate acestea sunt parte a problemei. Exporturile paralele sunt doar un efect, unul care înrăutăţeşte situaţia, uneori în mod grav.

Unifarm este mai degrabă parte a soluţiei decât a problemei.

Măsuri la nivelul MS şi al instituţiilor din subordinea sa au fost deja luate. Măsuri la nivelul politicii medicamentului urmează. Iar medicii şi pacienţii au dreptul să ştie, într-adevăr. Şi au tot dreptul să semnaleze probleme, după cum au de asemenea dreptul să pună umărul la rezolvarea unor probleme, atât punctuale cât şi de sistem", scrie Vlad Voiculescu, pe Facebook, în replică la postarea Oanei Gheorghiu.

Organizaţia Dăruieşte Viaţă a fost fondată în 2012 de Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu şi Bianca Voinescu, cele trei dorindu-şi să îşi continue, într-un mod profesional, misiunea începută în regim de voluntariat, dedicându-se cu precădere identificării de soluţii care să crească şansele la VIAŢĂ ale bolnavilor de cancer din România. Preşedinte Onorific al asociaţiei este jurnalista Paula Herlo.

Prin eforturile membrilor săi, asociaţia a strâns 4 milioane de euro pentru dotarea spitalelor din România şi a schimbat un ordin de ministru, astfel încât pacienţii să aibă acces la tratament în străinătate.

Vlad Voiculescu, numit ministru al Sănătăţii după demisia lui Patriciu Achimaş-Cadariu din Guvernul Cioloş, în urma scandalului dezinfectantelor diluate, este cunoscut opiniei publice ca fondator al Reţelei Citostaticelor. În urmă cu 9 ani, pe când era angajat al unei bănci din Viena, Vlad Voiculescu a fost rugat să caute în Austria un medicament pentru un copil bolnav de cancer, care aici nu se găsea.

Ulterior, din ce în ce mai mulţi oameni i-au cerut ajutorul şi Voiculescu a ajuns un fel de cărăuş al medicamentelor pe care medicii din România le recomandau, dar pacienţii nu aveau de unde să le cumpere. În timp, Vlad Voiculescu şi Vlad Mixich — medalert, au reuşit, prin "Reţeaua citostaticelor", să stimuleze schimbarea legislaţiei în domeniul monitorizării citostaticelor esenţiale şi să determine autorităţile să asigure fonduri pentru citostaticele necesare bolnavilor de cancer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne