"Inimi cicatrizate", inimi captive într-o lume despre care poţi măcar să glumeşti

Cinematograful românesc contemporan poate fi identificat de drame emoţionale care reflectă disfuncţionalitatea socială modernă. Ultimul film al lui Radu Jude, care a primit, sâmbătă, Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, oferă o excepţie notabilă.
Filmul „Inimi cicatrizate” a lui Radu Jude a luat Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Locarno
Filmul „Inimi cicatrizate” a lui Radu Jude a luat Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Locarno (publico.pt)

Cu filmul său de anul trecut, "Aferim!"- o comedie neagră a cărei acţiune este plasată în secolul al 19-lea, despre un ofiţer român şi fiul său care transportă un sclav ţigan - Jude a încercat o explorare mai în adânc a identităţii româneşti din veacuri trecute. "Inimi cicatrizate", o dramă luxuriantă bazată pe viaţa scriitorului Max Blecher, continuă această tradiţie. În timp ce "Aferim!" explorează o perioadă întunecată din istoria ţării, "Inimi cicatrizate" atinge o notă mai caldă, resuscitând un erou necunoscut canonului său literar.

În mod alternativ amuzant, vulgar şi trist, "Inimi cicatrizate" aruncă o privire intimă asupra ultimei părţi din viaţa unui scriitor, care încearcă să facă ce poate mai bine în cele mai îngrozitoare condiţii. Cu excepţionalul debutant Lucian Tedor Rus în primul său rol principal, filmul urmăreşte experienţele lui Emanuel, în vârstă de 20 de ani, pe care îl vedem pe aproape tot parcursul întregului film internat în spital cu o afecţiune la nivelul coloanei - tuberculoză osoasă -, care este tot atât de groaznică precum sună, şi care îl obligă să fie aproape tot timpul imobilizat la pat. Blecher însuşi a suferit de o astfel de boală, în timpul ultimului deceniu al vieţii sale, murind la nici 30 de ani şi apreciat abia post-mortem.

"Inimi cicatrizate" se bazează pe romanul semi-autobiografic al românului-evreu din Botoşani. Mai degrabă firul narativ rămâne, în mare parte, fidel romanului (mai puţin finalul), însă ecranizarea nu e o (simplă) dramatizare. Filmul se concentrează mai puţin asupra ambiţiilor literare ale curajosului scriitor şi mai mult pe lumea insulară care devine habitatul său natural. Cu o acţiune care se petrece în 1937 - atunci când Adolf Hitler ajungea la putere şi, când, primele tulburări dinaintea celui de-al doilea Război Mondial puneau Europa în tensiune -, filmul zăboveşte asupra lui Emanuel şi altor pacienţi şi doctori cu care se împrieteneşte acesta.

Discuţiile despre Hitler (caricaturizat verbal la un moment dat) dar şi despre legionarism şi evrei alcătuiesc ţesătura intimă a unei poveşti în care totul se învârte în jurul corporalităţii şi al idealurilor fizice. Fragmentul din Cioran, pe care-l citează unul dintre bolnavi, e despre vitalitate, nazismul e o ideologie a vigorii, integrităţii şi frumuseţii trupeşti. Exact ceea ce le lipseşte locatarilor sanatoriului de la malul mării: nu doar bolnavilor, ci şi lumii care se agită în jur (în opoziţie cu robusteţea şi energia părinţilor lui Emanuel, pe care el însuşi, deja transformat de sanatoriu, pare că-i doreşte evacuaţi din jurul său).

Opera lui Blecher e poate necunoscută publicului străin, dar Jude uşurează accesul la ea, intercalând diferite scene cu pasaje din opera scriitorului, conturându-şi mai bine strategia narativă. Camera statică, în majoritatea scenelor, surprinde o serie întreagă de tablouri captivante, în culori deschise.

Descrisă într-un intertitlu ca "realitatea impalpabilă a zilelor ce trec", structura "Inimilor cicatrizate" nu e întotdeauna narativă - dar este presărată cu schimburi pline de culoare, idile pasionale şi pasaje emoţionante. Cadrul evocator oferă un profund punct de intrare pentru captarea nuanţelor diferitelor atitudini. În momentele în care camerele de spital se transformă în forumuri pentru dezbateri intelectuale şi deviaţii bahice, ele adoptă o confortabilă notă de cameră de cămin.

„Locul acesta e ca un drog”, avea să spună Emanuel la un moment dat şi, în funcţie de scenă, această apreciere putea avea multiple înţelesuri. Povestitor ager, atunci când nu se luptă cu mistuitoarele dureri de spate, Emanuel reuşeşte totuşi să aibă şi o legătură romantică cu seducătoarea sa vecină de salon, Solange (Ivana Mladenovic), şi ea, o fostă pacientă. În timp ce perspectivele scriitorului de a dezvolta o relaţie pe termen lung au limitele lor, la sanatoriu, timpul se opreşte în loc. Susţinut de consistenţa vorbăreţelor sale personaje, "Inimi cicatrizate" virează printr-o serie de tonuri diferite, de la melancolice la umorist-tragice, în concentrarea sa pe tânărul care devine ''bătrân'' şi înţelept în faţa unor forţe dincolo de controlul său.

Acesta este un teritoriu familiar pentru regizor. Lumea lui Jude, care include, de asemenea, şi scandaloasa comedie neagră "Toată lumea din familia noastră", se ocupă cu caractere nemulţumite, captive într-o societate impasibilă.

În "Inimi cicatrizate", cu pacienţii săi flecari şi glumeţi abia conştienţi de lumea exterioară, spitalul devine o metaforă a spiritului european, confuz, aflat în pragul unei schimbări radicale. Lumea stabilă pe care o cunoşteau este pe punctul de a se prăbuşi, iar tot ceea ce pot face personajele este de a discuta despre asta.

Pelicula "Inimi cicatrizate" a câştigat Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, unde a fost primit cu cronici entuziaste, şi va intra pe marile ecrane din România la sfârşitul toamnei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură