Despre suferinta e greu sa povestesti (I)

.
. (Photos.com)

La Filiala Constanta a Asociatiei Fostilor Detinuti Politici l-am intalnit pe domnul Paul Andreescu, seful Filialei, care a dat curs rugamintii noastre de a ne istorisi din experientele traite si suferintele indurate in primii ani ai comunismului din Romania.

Paul Andreescu: Despre suferinta este greu sa povestesti pentru ca ea se simte, nu se povesteste. Si totusi nu numai noi, dar intr-un fel sau altul, tot poporul acesta a suferit in timpul comunismului. N-au suferit, poate, cei cateva sute de mii care au facut parte din varfurile Partidului si institutiile opresive care trebuiau sa apere partidul. In rest, cam toti au suferit.

Comunismul s-a instalat prin crima. Oriunde a fost comunism si oriunde mai exista comunism in lumea aceasta, el se manifesta ca un sistem al crimei si terorismului.

Prima valoare umana este in primul rand libertatea de exprimare, dreptul de a te exprima. Si iata ca noi aproape inchidem ochii fata de ce se intampla in unele tari, unde terorismul comunist si totalitar se manifesta din plin: atrocitatile din China, Coreea de Nord, Cuba.

Din pacate, noi nu am avut o tara cu o traditii democratice, alte tari se considera leaganul democratiei si aparatoare ale valorilor. Noi am facut parte din lagarul comunist euoropean, fiind o parte din sistemul bolsevic. Dupa al doilea razboi mondial, in 1945 comunistii au preluat puterea, in timp ce in tara erau trupe forte rusesti cu tancuri si baionete, la care se adaugau in egala masura tradatorii nostri care uneori incercau sa-si intreaca stapanul, ca orice sluga. Terorismul comunist s-a instalat rapid si au fost folosite chiar manifestatiile proreglaiste din 1946; mai intai au fost arestate capateniile partidelor politice si dupa aceea s-au format structurile represive.

Eu sunt una dintre victimele terorii comuniste si un supravietuitor al fabricilor crimei - vorbesc de inchisorile comuniste si lagarele de exterminare. Mai suntem foarte putini. La Constanta suntem sub 100 de supravietuitori si judetul Constanta a fost unul din cele care au dat o jertfa mare in lupta cu comunismul.

Arestarea mea s-a produs in anul 1956 la inceputul lunii noiembrie. Aveam 17 ani si faceam parte, impreuna cu alti tineri si elevi, dintr-o organizatie cu caracter anticomunist. In ziua de 7 noiembrie 1956 trebuia sa mergem la defilare si sa preamarim Marea Revolutie Socialista din Octombrie. Grupul de tineri din care faceam parte pregatise ca in ziua de 7 noiembrie sa ne incolonam in randul celor care demonstrau in fata tribunei care se instala pe bd. Tomis - atunci se numea Stalin – si unde luau loc oficialitatile comuniste din Constanta si judetul Constanta, precum si autoritati ale invadatorilor - este vorba de armata ruseasca.

Noi intentionam sa ne oprim in dreptul lor, sa imprastiem manifeste cu caracter anticomunist. In Manifestul nostru ceream plecarea trupelor sau alungarea trupelor rusesti din tara, scoaterea din invatamant a obligativitatii limbii ruse, scoaterea din invatamant a istoriei Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, libertati de exprimare si miscare.

Voiam sa imprastiem manifeste si verbal sa cerem celor care ar fi ramas surprinsi de atitudinea noastra sa se solidarizeze cu actiunea de alungare a trupelor de pe teritoriul tarii. Era un act absolut normal . Nu cred ca as face altfel daca ar fi sa o luam de la capat, pentru ca orice cetatean care si-ar fi iubit tara nu ar fi putut sa suporte atata cizma ruseasca, atatia cotropitori.

Din pacate, poporul nostru si poate ca si altele, a excelat in delatiuni. Totdeauna am avut delatori indiferent de varsta. Asa s-a intamplat si cu noi si ne-am trezit arestati inainte de 7 noiembrie 1956. Deoarece erau zvonuri ca detineam armament si voiam sa trecem la acte de terorism, de frica, la Constanta au amanat defilarea din 7 noiembrie, dar costurile au fost enorme pentru noi.

Arestarile noastre s-au produs in perioada 5-7 noiembrie. La inceput cam fost dus in vechiul sediu al securitatii. Era cumplit: fara nici un pic de incalzire, intr-o celula de beton si cu un pat tot din beton – il denumisem patul lui Procust, deoarece dimensiunile patului erau mai mici decat inaltimea noastra.

Au urmat anchetele - crancene. Torturile erau inimaginabile. Nu se tinea seama de varsta. In sistemul comunist, odata intrat erai banditul care trebuia terminat. Mai mult, nu-i interesa adevarul, voiau sa scoata mai mult decat atat, trebuia sa scoata din tine un mare bandit si trebuiau sa dovedeasca ca au facut o descoperire extraordinara reusind sa inlature marele pericol pe care il reprezentai. Eram 7 in grupul nostru: cel mai tanar avea 16 ani si cel mai mare 21 de ani.

Reporterul: ce voiau sa afle?

Paul Andreescu: Doreau sa spunem ce voiau ei. Ca atentasem la securitatea statului, ca imprastiasem manifeste, ca ne organizasem sa schimbam regimul si ca eram mai multi. Nu le venea sa creada ca eram numai tineri. Credeau ca eram condusi de cineva mai in varsta, un dusman care sa ne fi inveninat si otravit cu ceva. Nu puteau sa inteleaga ca nu era nimeni in spatele nostru.

In sistemul comunist, odata intrat erai banditul care trebuia terminat. Mai mult, nu-i interesa adevarul, voiau sa scoata mai mult decat atat, trebuia sa scoata din tine un mare bandit si trebuiau sa dovedeasca ca au facut o descoperire extraordinara reusind sa inlature marele pericol pe care il reprezentam noi.

Anchetele erau dure. Este greu sa-ti imaginezi ca fiind atat de crunt batut si plin de sange nu era nimeni pe care sa-l intereseze ce se intampla. O singura data cat am fost in sediul securitatii am fost vizitat de doctorul Aschie, care atunci era maior. Nu-l interesa sa te trateze, venea si pleca. Ii spunea gardianului sa-ti dea o compresa sau sa-ti permita sa stai pe patul de beton, pentru ca altfel, de la 5 dimineata pana la ora 22 nu aveai voie sa stai intins, ci sa stai cel mult pe sezut. Ziua eram anchetat si luam batai crunte inimaginabile, iar noaptea eram anchetat de lt. Enachescu, care nu ma batea. Insa anchetandu-ma, imi lua jumatate sau chiar mai mult de jumate din timpul de somn si aceasta era tot o tortura. A doua zi programul era acelasi de la 5 dimineata pana noaptea la ora 22.

Acestea erau formele de tortura. Am incercat pe urma sa rememorez tot: arestarea si trezirea intr-o celula sinistra. Aveai sentimentul de prabusire. Descoperi ca te duci si te tot duci si ai constiinta ca nimeni nu te mai poate ajuta. Apoi incet realizezi ca numai Dumnezeu te poate ajuta si tu insuti.

Reporterul: Cum ati gasit forta sa rezistati?

Paul Andreescu: Ma simteam ca un soldat in transee, care nu stia unde este inamicul si cand ataca. Asteptam atacul in orice moment. Asta asteptam eu de la acesti anchetatori. Pana cand mi-am dat seama ca eu am invins. A fost ca o revelatie. Am simtit ca m-am eliberat de o teama imensa si le-am spus ca eu sunt invingatorul: “Tu n-ai sa ma invingi niciodata. Uita-te la mine cat sunt de mic. Te duci acasa si spui copiilor si sotiei ca ai strivit in bataie un bandit micut de 17 ani care era sa darame sistemul acestei tari.”

Dupa aceea, intr-o noapte s-a schimbat ceva. M-au pus sa iau si paltonasul cu care eram imbracat cand am fost arestat. Insa in loc sa ma duca la ancheta m-au scos afara. Aerul rece de afara m-a izbit.

Noi stiam multe lucruri care se intamplau in alte locuri ale securitatii. Trageam cu urechea, fiecare afla de la oricine putea. Stiam ca unii erau dusi undeva pe malul marii si executati. Si eu eram dintre cei pe care ii amenintau cu executarea. In noaptea aceea cand m-au urcat in masina si am pornit, eram sigur ca ma duc sa ma impuste, desi m-am gandit ca e prea devreme. Nu vedeam traseul pe care mergeam pentru ca nu ieseai decat cu ochelari la ochi. Am crezut ca ma duce la Mamaia si ma impusca. Dar intuiam dupa directia masinii ca nu am parasit orasul. Nu stiam ca au un loc de executie undeva in oras. M-au coborat, m-au luat de mana, am intrat pe un hol si in loc de executie, am simtit un aer cald, un miros proaspat de nou. M-au purtat pe holuri si m-au aruncat intr-o celula care avea caldura, un pat cazon de fier, o saltea, o patura, precum si olita in care trebuia sa-ti faci nevoile. Si eu am zis, Doamne, in loc de iad am ajuns in rai. Pentru ca sediul noii securitati unde am ajuns era diferit.

A urmat apoi procesul, am fost condamnat de Tribunalul Militar din Constanta la 5 ani de inchisoare pentru ca am facut parte dintr-o organizatie de tip fascist. De fapt nu aveam nimic comun cu fascismul. M-am nascut in 1939 si nu stiam ce este fascismul.

In Romania comunismul a fost declarat criminal si ilegitim, dar atat. Nu s-a aratat cat de criminal si ilegitim a fost. In schimb vrem sa reabilitam Doftana, sa aratam cat au suferit comunistii in timpul burghezo-mosierimii. Este degradant. O spun eu care am avut varsta de 17 ani cand am intrat in interiorul comunismului si a l-am vazut had; emblema comunismului a fost bata, si bata a ramas. Nu au ceva mai sofisticat. Au incercat o varianta in timpul criminalului de Ceausescu: pericolul a devenit spitalele de psihiatrie de unde nu stiai daca mai iesi sau nu.

Dupa condamnare a urmat periplul inchisorilor unde erau adevarate fabrici ale mortii. Orice gardian avea drept de moarte si de viata asupra ta. Putea sa faca orice si oricum nu raspundea in fata nimanui. Eram infometati in permanenta, batuti si batjocoriti in permannta, incercau sa ne umileasca, dormeam in conditii mizere. In Jilava, in timpul verii erau alaturi hardaul din care beam apa si hardaul in care ne faceam nevoile – le tineau pana se umpleau si abia atunci le scotea afara: cand schimbau tura seara si dimineata. In rest dospeau mirosurile de urina si de fecale, desi printre noi erau oameni bolnavi de stomac. Astea erau conditiile in care ne tineau.

Imi aduc aminte de Gherla, unde nu am fost niciodata un supus. Am stat peste 100 de zile la izolare. Izolare insemna sa mananci la 3 zile. In celelalte zile primeai de doua ori pe zi cate o canita cu apa calda cu sare. Lucrau stiintific nemernicii. Imi pare rau pentru medici, pentru ca s-au compromis si au semnat sute de acte cu boli fictive. In loc sa fi scris cu raspundere ca omul a fost omorat prin infometare, prin bataie, munca peste puterile lui, a fost tinut in ger, ploaie, soare, vant – acestea erau metodele pe care le foloseau. Medicii scriau ca oamenii au murit de infarct sau alta boala. Este rusinos. Numai eu am la Filiala Constanta sute de acte semnate pentru o parte dintre cei exterminati pe Canalul Dunare-Marea Neagra. In acest perimetru dintre Dunare si mare au fost exterminati mii de oameni. Canalul a fost gandit numai pentru exterminare.

VA URMA

alte articole din secțiunea Opinii