Ce ne-a lăsat comunismul?

Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat (NOEL CELIS / AFP / Getty Images)

Se spune că cea mai de preţ comoară a unei naţiuni sunt oamenii. Asta au dovedit-o în urmă cu un an japonezii şi nu pentru prima oară. Cu toate că arhipelagul lor nu le oferă nicio bogăţie, ei au construit acolo un spaţiu al speranţei. După infernul care le arunca o parte din ţară în epoca de piatră, o lume întreagă a văzut ce înseamnă cu adevărat solidaritatea umană. Şi nu-i exclus ca peste câţiva ani aceeaşi oameni să ne uimească încă o dată cu lucruri pe care deocamdată nu le intuim.

României natura i-a dăruit multe. Totuşi ţara este parcă o vale a plângerii.

Două ţări atât de diferite, două destine atât de diferite. Două lumi aproape paralele. Două culturi diferite, două civilizaţii diferite. Una tradiţionalistă şi umană, iar alta în care comunismul, opus naturii umane, a lăsat urme adânci. Nucleul unei culturi constă într-un set de valori, care generează modele şi personalităţi. Prinde în final viaţă printre oameni şi oamenii îl ţin la rândul lor în viaţă.

În trecut, valorile tradiţionale abundau şi la noi. Bucureştiul veacului trecut era cunoscut drept: „Micul Paris al Balcanilor”... Urmele acelor vremuri lasă să se vadă că România ajunsese în liga ţărilor civilizate. „Eminamente agrară” cum era, avea în faţă un viitor. Ajunsă sub cortina de fier, calea României a devenit una nefirească. A urmat industrializarea forţată, făcută pe spinarea românului.

Ce ne-a lăsat în urmă comunismul? Mentalităţi profund nefireşti, deviate de la tradiţia românească. Se clădea pe atunci „omul nou” lipsit de repere morale, căruia i se insufla ură faţă de trecut. Îl vedeai coborând din scara blocului: mutat la oraş, mahmur, murdar. Doar mintea o avea spălată. Învăţase să se „descurce” pe seama aproapelui. Trăia din şmecherie, muncea mai pe degeaba în „marile fabrici şi uzine”, iar cu banii câştigaţi nu avea ce cumpăra. Nu mai simţea nici teroarea şi nici mizeria. Pe deasupra era amăgit cum că fabricile erau ale întregului popor, deci şi ale lui. Realitatea era însă diferită.

Vremurile pe care le trăim azi sunt tulburi. La tot pasul auzi: “ ... era mai bine înainte ... pe vremea când erau comuniştii era aşa şi pe dincolo ... ne dădeau asta şi cealaltă...” Auzeam odată pe cineva turnând astfel de vorbe în mintea unui copil. Omului i-a plăcut dintotdeauna să se amăgească cu idei false. Şi tocmai acestea sunt cele care îi blochează orizontul normalităţii, făcându-l să judece totul cu reperele trecutului. Şi aşa, acum, fără comunism dar tributar ideilor lui, oamenii au dat naştere altor concepte greşite: aceia de dinainte au construit, ne-au lăsat fabrici şi uzine, dar aceştia le-au distrus, au furat totul, ne-au vândut, etc. etc. Din acest punct porneşte o altă confuzie. Cine sunt aceia şi cine sunt aceştia? Românul îi percepe ca diferiţi, ei fiind însă aceiaşi, formaţi toţi sub acel curent de gândire comunist.

După Decembrie ştim cu toţii ce s-a întâmplat. Prin privatizări în majoritate dubioase, marile fabrici şi combinate şi-au găsit în fine stăpânii. Dar pentru scurt timp, căci dorinţele de îmbogăţire rapidă le-au transformat în ruine. Lăcomia nu s-a oprit aici. "Fierul vechi" din defunctele nomenclaturi începea să alimenteze alte afaceri. După atâţia ani, vedem cu amărăciune că „fabricile şi uzinele” construite de român nu erau pentru el, aşa cum i se spusese. Ideea era de glorificare a comunismului.

Se clădea pe atunci „omul nou” lipsit de repere morale, căruia i se insufla ură faţă de trecut. Îl vedeai coborând din scara blocului: mutat la oraş, mahmur, murdar. Doar mintea o avea spălată. Învăţase a se „descurca” pe seama aproapelui. Trăia din şmecherie, muncea mai pe degeaba în „marile fabrici şi uzine”, iar cu banii câştigaţi nu avea ce cumpăra. Nu mai simţea nici teroarea şi nici mizeria.

Cam până aici ne-au dus mentalităţile moştenite din comunism. Pe cât de înşelătoare, pe atât de periculoase. Dacă le hrănim în continuare cu idei de genul „era mai bine înainte” ele în mod sigur ne vor duce spre mai rău.

Dacă vrem să ne înălţăm, dezbinarea, invidia şi ura trebuie depăşite. Este de datoria fiecăruia dintre noi să le abandoneze, altfel copiii noştri riscă să devină şi ei la fel de nefericiţi.

Nu-i vom pune la zid pe cei care au strâns marile averi. Le cerem doar să renunţe la vechile modele comuniste de gândire, să înceteze să se „descurce” pe seama aproapelui şi să înceapă cu adevărat să împartă câte puţin şi celor din afara cercului lor de rude şi prieteni. Bogăţia materială te poate părăsi la fel cum a venit. Dar, dacă acum este în mâinile tale, poţi face cu ea lucruri minunate, care îţi vor aduce acea bogăţie sufletească pe care nimic altceva nu ţi-o poate aduce şi nimeni nu ţi-o poate lua. Şi poate nu mică le va fi uimirea când vor vedea că bogăţia materială nu numai că nu i-a părăsit, ci i-a ajutat să trăiască în armonie cu semenii lor, odinioară lipiţi pământului, asupra cărora au lăsat-o să se reverse.

Pe acest drum, într-o bună zi poate ne vom întâlni cu japonezii. Şi împreună ne vom împărtăşi tainele, într-o lume a speranţei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii