China trimite un portavion în Siria imediat după vizita lui Xi Jinping în SUA

Conflictul sirian se globalizează după sosirea unui portavion chinez în portul Tartus controlat de Rusia
Preşedintele Barack Obama şi omologul său chinez Xi Jinping în Washington.
Preşedintele Barack Obama şi omologul său chinez Xi Jinping în Washington. (Captură Foto)

În timp ce preşedintele american Barack Obama îl întâmpina pe omologul său chinez, Xi Jinping, la Casa Albă pe 25 septembrie, oferind concesii Tigrului Asiei, portavionul chinez Liaoning-CV-16 se afla deja în drum către portul sirian Tartus, pentru a sprijini Rusia în operaţiunile obscure din Orientul Mijlociu.

În ciuda zâmbetelor calde şi strângerilor de mână afişate la recepţia pompoasă de pe peluza Casei Albe, Beijingul a avut în mod clar intenţia de a-şi arăta muşchii – nu doar în Marea Chinei de Sud - cum o face de câţiva ani - ci chiar aliindu-se cu forţele politice şi militare ruse şi iraniene în vederea susţinerii regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Sursele militare Mossad raportează că portavionul chinezesc a trecut prin Canalul Suez în 22 septembrie, la o zi după întâlnirea de la Moscova dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.

La discuţiile purtate de cei doi şefi de stat, Putin nu a făcut nicio menţiune despre nava chineză care pătrundea în estul Mediteranei.

Sosirea portavionului chinez în Siria a răsturnat întreaga situaţie strategică din jurul conflictului sirian, adăugând o nouă dimensiune globală sprijinului militar al Moscovei şi Teheranului pentru Assad.

Această schimbare de situaţie are un efect negativ pentru poziţia militară şi strategică a Israelului. De asemenea îl împinge şi mai mult pe liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, să transforme acordul nuclear încheiat în luna iulie într-o unealtă pentru a izola SUA din punct de vedere politic, militar şi economic în Orientul Mijlociu.

Sursele militare ale Debkafile au descoperit dovezi că forţele chineze intenţionează să rămână mai mult timp în Siria. Portavionul staţionat în portul Tartus nu deţine avioane sau elicoptere. Acestea ar trebui să ajungă pe platformele portavionului până la jumătatea lunii noiembrie, zburând direct din China prin Iran sau fiind transportate de către Rusia din China prin spaţiul aerian al Iranului şi Irakului.

Acest lucru explică urgenţa creării unei aşa-numite celule de coordonare militară ruso-siriană-iraniană în Bagdad. Acest mecanism, alături de ofiţerii ruşi observaţi în Bagdad, indică faptul că prezenţa militară rusă nu este limitată doar la Siria ci începe să se răspândească şi în Irak.

Scopul acestei celule de coordonare ar fi, conform declaraţiilor oficiale de a începe colaborarea cu miliţiile şiite susţinute de iranieni, care luptă împotriva Statului Islamic - atât în Siria cât şi în Irak.

Dată fiind sosirea portavionului chinez, această celulă poate fi de asemenea necesară pentru a controla traficul aeronavelor ruseşti, iraniene şi chineze prin spaţiul aerian irakian.

Sursele Debkafile raportează că Beijingul va trimite în Siria o escadrilă de avioane de luptă J-15 Flying Shark – o parte dintre ele ocupând poziţii de decolare pe portavion şi restul fiind staţionate la baza aeriană rusească de lângă Latakia. Chinezii vor trimite şi elicoptere Z-18F şi Z-18J. În plus, Beijingul va trimite cel puţin 1.000 de soldaţi care vor lupta alături de trupele ruseşti şi iraniene împotriva grupurilor teroriste, inclusiv a Statului Islamic.

Sursele antitero ale Debkafile sugerează că, asemănător soldaţilor ruşi care au primit ordinul să facă distincţie între miliţiile rebele şi recruţii din Cecenia şi Caucaz, soldaţii chinezi vor urmări şi vor elimina luptătorii uiguri proveniţi din provincia nordică chineză Xinjiang, predominant musulmană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe