Care este cea mai mare crimă a comunismului?

(MICHAEL KAPPELER / AFP / Getty Images)

“Comunismul este o crimă continuă”, spunea Petre Tutea. Numărul celor executaţi şi ucişi politic în timpul comunismului, pe timp de pace întrece cu mult numărul morţilor din războaie, fără a mai pomeni de crimele morale şi psihologice care au lăsat urme cu mult mai grave decât dispariţia fizică.

De exemplu, în timpul "curăţeniei” declanşate de Stalin în 1930, Partidul Comunist sovietic a masacrat peste 20 milioane de aşa-zişi spioni şi trădători, şi persoane suspectate ca având opinii diferite. Din 1949, numărul deceselor cauzate de violenţa Partidului Comunist Chinez (PCC) a depăşit numărul total de decese din timpul războaielor purtate între 1927-1949 (se estimează un număr de 80 de milioane de oameni nevinovaţi). Partidul Khmerilor Roşii, al lui Pol Pot, a ucis în Cambogia (ţară mică cu numai 8 milioane de locuitori) în cei 4 ani de existenţă, (1975-1978) mai mult de 2 milioane de oameni.

În esenţa sa omul se opune violenţei, omenirea condamnand marile curente criminale: persecuţia creştinilor, Inchiziţia, războaiele mondiale, fascismul, etc. Teza comunistă este profund violentă, promovează "lupta de clasă” şi ura între semeni, este criminală.

Şi totuşi, cum pot oamenii solidariza uneori cu ideile criminale ale liderilor comunişti?

De-a lungul mileniilor omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorită unui cod al valorilor, a unei tradiţii culturale şi spirituale. Negându-şi traditiile culturale, oamenii s-ar fi negat de fapt pe sine iar naţiunea s-ar fi confruntat cu o criză de identitate.

Comunismul a fost singura doctrină care s-a opus cu sălbăticie oricărei tradiţii, smulgând din sufletele oamenilor principiile binelui pe care acestea erau clădite. În Manifestul Comunist al lui Marx - documentul principal al partidelor comuniste- se expune făţiş rolul malefic al doctrinei: "Revoluţia comunistă reprezintă ruptura cea mai radicală cu relaţiile tradiţionale; nu este de mirare că dezvoltarea sa implică ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale”.

Comunismul s-a impus încă din primele sale zile cu cea mai mare şi nejustificată violenţă pe scena istoriei, iar iniţiatorii săi ştiau că oamenii care credeau în valori nu-l vor putea accepta.

Omul crede în mod natural în bine - înţelepciunea antică chineză crede că "oamenii sunt la naştere în mod natural buni”, "toţi oamenii au o inimă cu compasiune” (Mencius, Cartea a-VI-a). A desfiinţa legile morale înseamnă a desfiinţa conştiinţa umană.

Din preistorie până astăzi, omenirea a crezut în existenţa unor legi care domnesc în univers.

Adevăraţii oameni de cultură şi de ştiinţă au o viziune foarte largă asupra universului. Newton (în Principiile Matematicii) a explicat că lucrarea sa oferă doar o descriere a fenomenelor de suprafaţă şi că nu îndrăzneşte să vorbească despre adevăratul motiv pentru care Dumnezeu a creat universul. În filozofie, Platon considera Binele ca fiind valoarea supremă. Pentru el, politica trebuie să se subordoneze moralei. Fără Binele suprem, egalitatea sau dreptatea ar fi fără valoare. La Socrate, chestiunea principală pusă de el a fost: cum trebuie să trăim pentru a trăi conform binelui? La sfântul Augustin legea era iubirea. La Kant, imperativul categoric este porunca pură (a priori) a legii morale. A fi liber- după Kant- înseamnă a acţiona "în aşa fel încât maxima voinţei tale să poată servi în acelaşi timp şi drept principiu al unei legislaţii universale”.

Gândirea marxistă nu a fost o gândire umanistă, ci a făcut mereu apologia distrugerii şi a violenţei: “Violenţa este moaşa cu ajutorul căreia noua societate ia naştere din pântecul celei vechi”.

Astfel că pe lângă cele mai sinistre forme de violenţă fizică şi teroare psihică, a pornit spre falsificarea oricăror idei şi concepte prin inversarea logicii normale, cu ’logica de partid’ găunoasă, înşelătoare şi imorală.

Nu era uşor să alterezi conştiinţa umană formată de veacuri, dar partidul avea metodele sale. Mao Zedong spunea: "Dacă vrem să răsturnăm o autoritate, trebuie mai întâi să facem propagandă şi să muncim în zona ideologiei".

În „Manualul de dezinformare” a lui Vladimir Volcov se spune: „Discreditaţi tot ce merge bine în ţară! Răspândiţi discordia între cetăţeni! [...]Ridiculizaţi tradiţiile! Implicaţi conducătorii în acţiuni ilegale. Subminaţi-le reputaţia. Ascultăm glasul poporului atunci când spune ce vrem noi!”.

Unii oameni mai cred încă în ’umanismul’ doctrinei marxiste, mai cred în ‚bune intenţii’ ale unei societăţi ce se vrea "raiul pe pământ” - cu egalitate între oamenii. Manifestul Comunist afirmă fară echivoc: "Mai sunt deasemenea şi adevăruri eterne precum Libertate, Justiţie, etc., care sunt proprii tuturor statelor societăţii. Dar comunismul desfiinţează adevărurile eterne, desfiinţează intreaga religie şi întreaga moralitate în loc de a le constitui pe acestea pe o bază nouă; astfel că acesta (comunismul) acţionează în contradicţie cu întreaga experienţă istorică din trecut” ( Manifestul Comunist).

Toate guvernările comuniste s-au hrănit cu astfel de principii bolnave. Ele sunt acum internaţional recunoscute ca fiind totalitare şi violente, fie că e vorba de partidele comuniste din România, Rusia, China, Cambodgia, Coreea de Nord, Cuba etc, toate fiind create din aceeaşi substanţă şi animate de acelaşi crez. În comunism, valorile sunt inversate şi semnificaţia cuvintelor mari este exact opusă. Astfel "raiul” comunist adus de "lupta de clasă” poate fi uşor identificat în situaţia dezastruoasă din ţările comuniste.

Marx, demonstrează Richard Wurmbrand într-o carte a sa, "nu a fost nici o clipă însufleţit de nobilul ideal de a ajuta omenirea, pe care o ura, cum ura toate naţiunile şi "toţi zeii”. El nu a respins religia pentru că ar fi văzut în ea o piedică în calea realizării acestui ideal şi că din această cauză ar fi adoptat o atitudine antireligioasă. ”Socialismul nu era decât momeala cu ajutorul căreia să-i ademenească pe muncitori şi pe intelectuali să îmbrăţişeze acest ideal diabolic. Aceasta se aştepta Marx de la cei care l-au iniţiat în misterele satanismului” (R. Wurmbrand- Marx şi Satan).

Comunismul a fost acel „bine” în numele căruia oamenii au pornit şi şi-au trădat conştiinţa.

Bakunin, unul din tovarăşii lui Marx de la Internaţionala I, nu numai că îl lăuda pe Lucifer, ci avea şi un program concret de revoluţie, însă nu cu scopul de a-i elibera pe săraci de sub exploatarea celor bogaţi. El scrie: "În acesta revoluţie va trebui să-l trezim pe diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele josnice”.

Astfel că Marx şi tovarăşii săi, "deşi se declaraseră împotriva lui Dumnezeu, nu erau atei [...] Ei nu contestau existenţa lui Dumnezeu, ci supremaţia Lui” (R Wurmbrand- Marx şi Satan).

Cât de departe erau toate acestea de idealurile societăţii perfecte în care oamenii erau forţaţi să creadă că sunt întruchipate în teza marxistă.... Dealtfel, omul care poza ca luptător pentru cauza proletariatului, numea această clasă socială "băieţi proşti, golani, măgari”. Engels ştia prea bine că: "nici democraţii de coloratură roşie, nici măcar gloata comunistă nu ne vor iubi vreodată”.

De aceeaşi ideologie satanistă era dominat şi Lenin, care, "la 16 ani şi-a rupt crucea de la gât, a scuipat pe ea şi a călcat-o în picioare” (Trotky-Tânărul Lenin) - acesta fiind un binecunoscut ritual satanic.

Stalin nu avea "nici o trăsătură umană” după cum îl caracteriza cumnatul şi colaboratorul său. Mao Tze Dung a fost aclamat ca "omul a cărei minte a creat lumea”, Kim Ir Sen, dictatorul din Coreea de Nord idolatrizat, ca şi Nicolae Ceauşescu. Exemplele pot continua.

Ziarul comunist Vecernia Moskva a lăsat să-i scape următoarea mărturisire: "Noi nu luptăm impotriva credincioşilor şi nici împotriva preoţilor. Noi luptăm împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui”.

„Omul nou” din comunism se baza tocmai pe un astfel de individ cu conştiinţa ştearsă, fără caracter şi trăsături umane, un instrument fără gândire proprie, o maşinărie care să servească scopurilor Partidului şi menţinerii acestuia la putere.

Gulagurile şi închisorile politice comuniste au fost create în acest scop. Acestea au fost adevărate „laboratoare de psiho-patologie umană” (Nicu Ioniţă- Psihodrama de detenţie) unde s-a experimentat dezumanizarea fiinţei umane.

În România, cei care au trecut prin Piteşti, Gherla, Aiud, Canal, cei care au scris despre ororile din închisorile comuniste spun că se dorea generalizarea acestei bestializări a omului şi în afara zidurilor închisorii - întreaga ţară trebuia să fie o mare închisoare.

„Un spectru bântuie Europa- spectrul Comunismului”, scrie Marx în debutul Manifestului Comunist. Un secol mai târziu, acest spectru avea să capete un corp concret, extinzându-se asemenea unui cancer, ucigând vieţi, distrugând minţi şi suflete.

Dar istoria se uită şi oamenii tind să idealizeze trecutul. Astăzi, după 22 de ani de la căderea comunismului în România, în lipsa unui proces moral, cel puţin, oamenii au nostalgii care le tulbură claritatea mentală şi care arată un adevăr cutremurător: ei [încă] gândesc cu logica de partid.

Spălarea creierelor a funcţionat, iar oamenii sunt gata să reia aceeaşi greşeală atunci când vorbesc despre „lucrurile bune” din comunism.

O crimă, fie ea fizică sau morală, nu are nici o scuză. Dar răul va găsi justificări şi crimei, pentru că se va folosi mereu de noţiunile deviate şi slăbiciunile morale ale oamenilor pentru a le crea iluzia unui bine fals. Comunismul a fost acel „bine” în numele căruia oamenii au pornit şi şi-au trădat conştiinţa.

Câte generaţii vor mai fi necesare pentru repararea acestui „bine”?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii