Încă în groapa istoriei. Guvernul de la 6 martie 1945 - fake news şi manipulare comunistă

Petru Groza împreună cu Vîşinski
Petru Groza împreună cu Vîşinski (Wikipedia)

„Aveţi exact 2 ore şi 5 minute pentru a face cunoscut publicului că generalul Rădescu a fost demis”, bătea cu pumnul în masă, la Bucureşti, în faţa Regelui, Andrei Vişinski, adjunctul lui Molotov, la nici două săptămâni de la încheierea Conferinţei de la Ialta (4-11 februarie 1945), care stabilise definitiv soarta României sub cizma sovieticilor.

Supranumit "mâna lui Stalin", Vîşinski îşi câştigase un renume sinistru, fiind Procuror General al Uniunii Sovietice între 1935 şi 1939, adică în timpul sângeroaselor epurări staliniste.

După ce Vîşinski se lansase ameninţător în faţa Regelui Mihai care întârziase să-l numească pe Petru Groza prim-ministru, şi plecând a trântit uşa atât de tare încât tencuiala s-a desprins şi a căzut, trupele şi tancurile sovietice patrulau deja în Piaţa Palatului în Bucureşti.

Aceasta era o a treia întâlnire regală cu „democraţia” vecinului de la Răsărit. La întâlnirile prealabile, care avuseseră loc pe 26 şi 27 februarie, emisarul Moscovei insista în faţa Suveranului român că, în calitate de trimis al guvernul sovietic va impune, fără întârziere, „restabilirea ordinii democratice”. Căci fără aceasta, spunea el, România ar fi alunecat „pe panta fascistă a sabotajului şi a refuzului de a se înscrie pe calea obligatorie a democratizării”. O democratizare la care, în opinia Moscovei, nu s-ar fi putut ajunge decât prin schimbarea guvernului cu unul „cu adevărat democratic”.

Ţelul declarat era, vezi Doamne, cel al "democratizării" şi nu cel al comunizării forţate!

Deşi „democratizarea obligatorie” nu era decât o contradicţie în termini. Caz tipic comunist de deturnare a adevărului, un fel de lovitură de stat mascată în cuvinte. O denaturare atât de stupefiantă a realităţii încât nimănui nu-i venea să creadă că cineva (americanii, de exemplu) nu va deconspira totul si vor re-aduce lucrurile în matca lor. Astăzi, fenomenul fake news (ştiri false), e urmaşul distrugătoarelor şi destructurantelor manipulări de adevăr din communism. Iar dacă termenul de fake news ni se pare oarecum slab în comparaţie cu alienanta propagandă comunistă, să nu uităm că ambele fenomene au la bază o ideologie comună - de stângă.

Numărul insignifiant de mic al membrilor partidului comunist la acel moment - 1000 - făceau ca la alegerile din '46 partidul să fie doar unul din cele şase componente ale Blocului Partidelor Democrate, ţinând ascunsă urgia care avea să se întindă peste România după 1948.

Comuniştii blindaţi în armura cuvintelor cu dublu sens, în spatele cărora omorau cu sânge rece, dând, în acelaşi timp, vina pe terţi. Învăluiau lumea în propaganda declamată cu emfază, presărată cu cuvinte preţioase, care, fiind golite de sens, nu se concretizau niciodată, decât în fapte josnice.

Apoi, mai presus de orice, aveau ideologia. O ideologie pe care o aplicau sistematic. Acest lucru le-a asigurat succesul şi continutatea în diverse chipuri şi forme, până astăzi. O ideologie şi metode de aplicare a ei întotdeauna violente, inumane şi generatoare de confuzii, pe care le înfăţişau oamenilor ca fiind progresiste şi favorabile.

De la început comunismul a atras de partea sa drojdia socială - aşa numitul "proletariat lumpen" - categoria celor laşi, invidioşi, cufundaţi în sărăcie şi incultură, cărora le promiteau ascensiuni rapide.

Doar în trei ani, din august 1944 până în 1947, numărul comuniştilor s-a înmulţit vertiginos. De la 1000 de membri din 1944, 100.000 în iunie 1945, peste 600.000 în 1946, aproape 800.000 în ianuarie 1948, când Regele a fost forţat să părăsească România. E greu de spus, remarca Lucian Boia, dacă aceste multe mii de noi membri erau mişcaţi de o adeziune reală sau mai curând de oportunism, ori pur si simplu de teamă.

Atunci, în februarie-martie 1945, sovieticii acceleraseră măsurile militare pentru a asigura instaurarea guvernului Groza.

„Anularea mandatului lui Groza va fi considerată de guvernul sovietic drept un act ostil“, mai spunea Vîşinski. Iar ca argument suprem, sovieticii au demobilizat şi dezarmat unităţile militare române din Bucureşti, au preluat controlul reţelei de transmisiuni a Statului Major Român al Aerului, au ocupat Telefoanele, astfel că Marele Stat Major nu mai putea comunica cu trupele române de pe front.

Tancurile sovietice patrulau în piaţa Palatului, soldaţii înarmaţi cu automate erau pe străzi, iar în comunele din jurul Bucureştiului erau mobilizaţi 4000 de trupe NKVD.

La 6 martie, ora 19.30, Petru Groza şi miniştrii săi depuneau "jurământul" înaintea Regelui Mihai.

Noii instalaţi au început să se laude. Au apelat la sovietici să ne fie re-anexat Ardealul şi au legiferat imediat ca aproape 1 milion de ţărani săraci să primească pământ. Bineînţeles, planul Partidului era altul decât „grija faţă de om”. Primind Ardealul aveam să cedăm definitiv Basarabia URSS-ului.

Binefacerile împroprietăririi cu pământ aveau să se transforme rapid într-un supliciu cu victime şi deportări, doar în câţiva ani, odată cu impunerea colectivizării forţate

Până în 1947, comuniştii nu păreau că vor porni la o completă răsturnare socială, culturală şi politică, ei nu şi-au arătat „ţelurile”, ci păreau că acceptă proprietatea privată şi valorile democraţiei „burgheze”.

Dar de-a lungul anului 1947, evenimentele se precipitau. Uniunea Sovietică îşi desăvârşeşte proiectul „democratic” asupra ţărilor ocupate. Comuniştii îşi arătau adevărata faţă - instaurând o adevărată religie pe care o impuneau cu forţa, o religie răsturnată, care a inversat toate valorile omenirii de până atunci.

În locul Divinului, la loc de cinste erau demonii Urii fără de sfârşit şi ai Răului dezlănţuit.

La noi, consemnează Boia, semnalul sfârşitului ficţiunii democratice e dat în vara anului 1947, odată cu arestarea ilegitimă a conducerii Partidului Naţional Ţărănesc, urmată de un pseudo-proces încheiat cu temniţă grea, pe viaţă, în cazul liderilor Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.

Din acel moment, Adevărul e izgonit, întemniţat şi pus la zid, odată cu elitele politice, culturale şi intelectuale ale întregii ţări.

Astăzi, când genomul poporului român e sărăcit de strălucitele virtuţi ce compuneau cândva caractere puternice, dezinformarea, distorsionarea gravă a adevărului şi inversarea valorilor sunt parte componentă a politicii româneşti - mutantul ideologic al defunctului comunism.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii