Angela Merkel, între ciocan şi nicovală în criza refugiaţilor

Angela Merkel urmează să se întâlnească astăzi cu liderul SPD, Sigmar Gabriel, pentru a încerca să ajungă la un compromis în cadrul Marii Coaliţii privind măsurile pe care Germania trebuie să le adopte pentru a ţine în frâu afluxul de imigranţi. Abia reuşise cancelarul să-i închidă gura zgomotosului premier al Landului Bavaria, Horst Seehofer, liderul partidului aliat - CSU, prin propunerea zonelor de tranzit pentru refugiaţi, că s-a trezit cu noi critici şi solicitări incomode, de această dată din partea organizaţiei de tineret a CDU.

La Congresul Junge Union, i s-a cerut stabilirea unei limite de sus pentru numărul de refugiaţi pe care îi va primi Germania. Chiar dacă nu a fost avansată o cifră anume, Angela Merkel, care declarase că ”dreptul fundamental la azil al celor urmăriţi politic nu cunoaşte o limită de sus, ceea ce este valabil şi pentru refugiaţii care fug din iadul unui război civil”, se opune în continuare acestei măsuri.

Şeful sindicatului poliţiştilor germani, Rainer Wendt, a mers şi mai departe, propunând într-un interviu pentru ”Welt am Sonntag” chiar ”construirea unui gard de-a lungul graniţei germane pentru a face controalele de la graniţă cu adevărat eficiente”. Peter Altmeier, coordonatorul cancelariei pentru politica privind refugiaţii, a respins această propunere arătând că nici Zidul chinezesc şi nici Zidul Berlinului n-au funcţionat, iar sârma ghimpată nu poate fi un răspuns la criza refugiaţilor.

Merkel şi echipa ei au încercat să găsească alte soluţii pentru a bloca o imigraţie dezordonată către Germania, în condiţiile unor instituţii şi Landuri deja suprasolicitate. În plan intern, ea a propus introducerea de zone de tranzit pentru refugiaţi în apropierea graniţelor sau a aeroporturilor unde aceştia ar urma sa fie ţinuţi în adăposturi până se decide dacă sunt eligibili pentru azil, ca refugiaţi politici. Astfel cei fără perspective de azil ar putea să fie expulzaţi mai repede. ”Zonele de tranzit ar putea fi un element care să aducă mai multă ordine în înregistrarea refugiaţilor”, a explicat Merkel.

Calcule electorale

Această idee este însă respinsă până în prezent de social-democraţi, care susţin că zonele de tranzit ar fi practic centre de detenţie. După ce iniţial liderul SPD, Sigmar Gabriel, a susţinut cursul Angelei Merkel în criza refugiaţilor, cerându-le colegilor săi de partid să n-o atace atunci când era sub tirul verbal al liderului CSU, acum el a schimbat foaia. Liderul social-democraţilor a arătat că Germania este deja la ” limita capabilităţilor sale. Nu este vorba doar despre numărul de imigranţi, ci şi despre viteza cu care sosesc care face situaţia greu de gestionat”.

Sigmar Gabriel a respins ideea zonelor de tranzit, simţind momentul de slăbiciune al lui Merkel şi al CDU, dintr-un calcul electoral. SPD tot încearcă să se distanţeze de partenerul de coaliţie şi să scape de imaginea de junior partner al Uniunii. Până acum, toate iniţiativele guvernării erau contabilizate pozitiv de CDU, iar procentul SPD rămânea nemodificat în sondaje, acesta părând să fie doar o anexă a creştin-democraţilor.

În prezent însă popularitatea lui Merkel şi opţiunea de vot pentru CDU înregistrează un trend de scădere. Potrivit unui sondaj Emnid, CDU şi CSU au ajuns la 36%, cel mai scăzut nivel de la alegerile pentru Bundestag încoace. Mai mult, 48% dintre germani consideră politica Angelei Merkel în criza refugiaţilor ca fiind greşită. Este o ocazie de neratat pentru SPD, care încearcă să profite de aceste evoluţii pentru a-şi spori propria zestre electorală. Aşa se explică faptul că social-democraţii au ales o confruntare cu creştin-democraţii în problema refugiaţilor.

O altă iniţiativă a lui Merkel a fost înăsprirea legii de azil pentru a accelera şi a facilita expulzarea imigranţilor cărora li se refuză azilul. Deja se pregătesc curse charter pentru a-i trimite pe aceştia înapoi în ţările de origine. Solicitanţii de azil vor fi adăpostiţi până la 6 luni, în loc de trei cum era până acum, în centrele de primire în care sunt repartizaţi iniţial.

În ciuda acestor măsuri, vulnerabilitatea cancelarului s-a văzut foarte clar la congresul tineretului CDU, unde Merkel a fost criticată ca niciodată înainte. Un membru al organizaţiei de tineret din Bavaria a cerut chiar înlocuirea ei. Iar intervenţia comisarului european Günther Oettinger (CDU), care a avertizat că ”dacă începe o dezbatere legată de persoana lui Merkel în Germania aveam o mare problemă pentru că suferim deja de pe urma faptului că Europa de-abia mai are guverne stabile”, arată câtă amploare a luat rebeliunea din CDU împotriva liderului partidului. Şi avertismentul ministrului de Finanţe Wolfgang Schaeuble, potrivit căruia criza refugiaţilor riscă să rupă partidul şi să ducă la o rebeliune a bazei împotriva conducerii, este un semnal de alarmă important.

SPD încearcă să profite de scăderea CDU şi a lui Merkel în sondaje. De aceea a ales confruntarea în problema refugiaţilor.

Provocările externe

Pe de altă parte, dincolo de presiunile, criticile şi atacurile interne, Merkel a trebuit să înfrunte şi critici externe. Ea a cerut statelor est-europene să-şi manifeste solidaritatea şi să contribuie la soluţionarea crizei refugiaţilor prin acceptarea cotelor obligatorii de împărţire a imigranţilor relocaţi, dar s-a lovit de criticile şi opoziţia unor ţări precum Ungaria sau Slovacia.

Mai mult, pentru a încerca să stopeze fluxul de refugiaţi către Europa, cancelarul german s-a deplasat în Turcia pentru a-i convinge pe preşedintele Erdogan şi pe premierul Davutoglu să întărească securitatea la graniţele Turciei, pentru ca refugiaţii sirieni să nu mai ajungă atât de uşor în Europa.

Merkel a fost criticată pentru că a ales să facă această vizită într-un moment în care mai erau doar două săptămâni până la alegerile parlamentare anticipate din Turcia, deoarece prezenţa ei la Ankara legitima regimul lui Erdogan, care este angajat într-un război împotriva kurzilor şi continua reprimarea opozanţilor pe plan intern şi măsurile nedemocratice.

În plus, era clar că Turcia nu va ajuta Europa în soluţionarea crizei refugiaţilor decât dacă va primi ceva în schimb. Merkel le-a promis turcilor liberalizarea vizelor şi deschiderea capitolelor de negociere cu UE privind politica financiară, justiţie şi libertăţi fundamentale. Dar ministrul de Externe Davutoglu a arătat că ţara sa vrea calendare precise, nu promisiuni. ”Tema liberalizării vizelor pentru cetăţenii turci ar trebui devansată pentru iulie 2016 în loc de anul 2017, în schimbul semnării de către Turcia a acordului de readmisie care ar permite returnarea imigranţilor din Europa”, a susţinut şeful guvernului turc. Mai mult, el a criticat abordarea Europei care a alocat doar un miliard de dolari pentru taberele de refugiaţi din Turcia şi a declarat că ţara să nu ”este un lagăr de concentrare”, iar toţi imigranţii pe care UE îi respinge nu pot rămâne permanent în Turcia.

Accelerarea procesului de aderare a Turciei la UE şi ridicarea vizelor pentru turci nu vor fi decizii uşor de impus de către Merkel la nivel european. Iar pentru astfel de decizii este nevoie de timp, de care cancelarul german nu dispune în încercarea de a scăpa de presiunile interne. Cancelarul german are nevoie ca Turcia să-şi securizeze graniţele iar celelalte ţări UE să ”împartă povara” refugiaţilor cât mai repede, deoarece în caz contrar situaţia riscă să scape de sub control în Germania.

Cum bine observa Markus Ziener, non resident fellow la GMF, salvarea refugiaţilor are un preţ politic ridicat pentru Germania şi liderii ei. Afluxul de refugiaţi îi determină acum pe Merkel şi pe ministrul de Externe Steinmeier să negocieze cu lideri autoritari precum Erdogan, să caute înţelegeri cu Arabia Saudită sau cu Iranul şi Rusia, care susţin regimul Assad şi să propună chiar şi negocieri cu acesta. Deja la sfârşitul lunii septembrie liderul SPD, Sigmar Gabriel, propunea ridicarea sancţiunilor economice impuse Rusiei. Orice concesii făcute acestor regimuri de dragul atenuării crizei refugiaţilor în Germania vor avea efecte dezastruoase pentru întreaga Europa şi din contră vor spori numărul fugarilor.

În concluzie, Merkel se află acum între ciocan şi nicovală. Ea este prinsă între presiunile interne venite de la autorităţile locale suprasolicitate de fluxul de imigranţi, protestele mişcării anti-Islam PEGIDA, opoziţia unor ţări europene faţă de politica ei privind refugiaţii şi interesele statelor care încearcă să profite de această criză pentru a-şi avansa propriile interese. Pare o misiune imposibilă.