Cum poate ajuta Turcia UE în criza refugiaţilor (Interviu)

Turcia este pregătită să-şi securizeze mai bine graniţele şi să oprească valul de refugiaţi spre Europa în schimbul ridicării vizelor şi accelerării procesului de aderare, explică reputatul analist turc Sinan Ülgen, într-un interviu acordat Epoch Times în marja Bucharest Forum.
Turcia: Primul Ministru Recep Tayyip Erdogan
Turcia: Primul Ministru Recep Tayyip Erdogan (ADEM ALTAN / AFP / Getty Images)
Se încarcă player-ul...

”Guvernul turc susţine că a cheltuit până acum 8 miliarde de dolari pentru refugiaţi, pe când suma oferită de Europa Turciei în doi ani a fost de 1 miliard şi aceştia nu sunt bani noi, ci bani care fuseseră deja prevăzuţi pentru ţara noastră în calitate de candidat la aderarea la UE”, a mai precizat expertul de la Carnegie Europe. Sinan Ülgen a vorbit şi despre implicarea Turciei în războiul din Siria, arătând cum a profitat Statul Islamic de pe urma susţinerii Ankarei pentru opoziţia siriană moderată.

Epoch Times: Cum pot UE şi Turcia să colaboreze pentru soluţionarea problemei refugiaţilor?

Aceasta nu este o criză nouă pentru Turcia. Deja sunt 2,2 milioane de refugiaţi de la începutul crizei siriene pe teritoriul ţării. Recent asta a devenit o mare problemă pentru Europa pentru că ei încearcă să găsească adăpost în UE.

Este nevoie de colaborarea Turciei pentru a ţine sub control migraţia şi pentru a stăvili fluxul. Europa trebuie cu siguranţă să aloce mai mulţi bani, dar banii nu sunt o soluţie în sine. Ei vor fi utilizaţi pentru situaţia umanitară, pentru problemele pe termen scurt ale refugiaţilor, dar şi pentru cele pe termen lung. Dacă ei vor rămâne în Turcia, statul va trebui să investească mai mult pentru nevoile lor de educaţie, sănătate şi să-i integreze pe piaţa muncii.

Colaborarea trebuie să meargă însă dincolo de asta. Relaţia Turcia-UE trebuie să se îmbunătăţească. Cu alte cuvinte, UE ar trebui să mai ridice din barierele la adresa aderării Turciei. Există o aşteptare a Turciei ca dacă Europa vrea să facem mai mult în privinţa apărării graniţelor, ridicarea vizelor pentru turci ar trebui să fie pe agendă. Turcia este ultima ţară din strategia de extindere care nu beneficiază de liberalizarea vizelor.

Prin urmare ar fi un târg vize contra securizării graniţelor?

Circulaţia liberă, fără viză, este o componentă a acestui pachet, dar trebuie să subliniem că procesul liberalizării vizelor începuse înainte ca problema refugiaţilor să ia asemenea proporţii. Turcia vrea de asemenea să nu mai întâmpine obstacole politice odată ce va îndeplini criteriile tehnice de aderare.

Premierul turc Ahmet Davutoglu a făcut apel la SUA pentru instituirea unei zone de excludere aeriană pentru ca să fie create zone sigure în Siria în care refugiaţii să rămână şi să nu mai plece în Turcia. Credeţi că este viabilă această idee?

Propunerea lui Davutoglu nu mai este realistă după întărirea prezenţei militare ruseşti în Siria, dar el a vrut să arate că trebuie să se facă mai mult pentru a pune capăt conflictului din Siria pentru că altfel atât Europa cât şi Turcia se vor confrunta cu un val tot mai mare de refugiaţi.

Ideea unei zone de excludere aeriană în Siria ar fi fost foarte bună acum trei ani, dar nu mai este o opţiune viabilă în prezent. Dacă SUA şi Europa ar fi fost mai decise să intervină în Siria, prin instituirea unei zone sigure şi unei zone de excludere aeriană, lucrurile ar fi stat altfel acolo. Astăzi însă este prea târziu, iar această iniţiativă a devenit practic imposibilă mai ales după desfăşurarea militară rusească în Siria pentru că ar expune comunitatea internaţională la o confruntare directă cu Rusia. Deja apetitul pentru o astfel de soluţie era redus. Administraţia Obama a fost foarte precaută, iar preşedintele american însuşi a fost foarte reticent în a adopta o politică mai intervenţionistă în Siria. În prezent, există şanse foarte mici ca o astfel de soluţie să fie susţinută de comunitatea internaţională.

Cum vedeţi rolul Turciei în Siria? Este recentul atentat terorist de la Ankara o consecinţă a faptului că Turcia s-a alăturat coaliţiei anti-ISIL sau a faptului că Turcia a ignorat problema ISIL, concentrându-se pe combaterea PKK?

Motivaţia din spatele atentatelor este că Turcia şi-a schimbat substanţial poziţia prin acordul din iulie prin care s-a alăturat coaliţiei împotriva Statului Islamic, permiţând coaliţiei să folosească bazele ei aeriene pentru a bombarda gruparea teroristă. Aviaţia turcă a început să lovească ţinte ISIS dincolo de graniţă, iar atentatele de la Ankara pot fi văzute ca un act de retaliere.

Pe de altă parte, politica tolerantă a Turciei faţă de ISIL a creat un vid de securitate care a permis atentatorilor terorişti să orchestreze acest masacru.

”Turcia nu a sprijinit direct Statul Islamic, dar susţinerea ei pentru opoziţia siriană a ajutat aceste elemente mai radicale”.

Această indulgenţă faţă de operaţiunile ISIL în Turcia se explică prin politica turcă faţă de Siria. Din august 2011, Turcia a cerut schimbarea regimului în Siria şi asta nu a rămas la nivelul de retorică pură. Ţara noastră a decis să susţină diferiţi membri ai opoziţiei siriene pentru a accelera schimbarea de regim. În timp, aceştia au început să se radicalizeze pentru că segmentul mai moderat al opoziţiei siriene s-a erodat. Părţile mai radicale, islamiste, au devenit mai active. ISIS încă nu exista on the ground, dar unii dintre membrii grupărilor precum Frontul Al Nusra s-au alăturat Statului Islamic. Turcia nu a sprijinit direct IS, dar suportul ei pentru opoziţia siriană a ajutat aceste elemente mai radicale. Ele au fost capabile să profite de ce oferea Turcia – trecere liberă pe teritoriul său, suport logistic -, dar în prezent autorităţile turce văd lucrurile altfel.

Revenind la Turcia, credeţi că retorica războinică a lui Erdogan împotriva kurzilor îl va ajuta să recâştige majoritatea pierdută sau va avea efectul contrar de a creşte sprijinul popular pentru partidul pro-kurd HDP?

Turcia este mult mai angajată în campania militară împotriva PKK decât în cea împotriva ISIL, dar prima este o operaţiune pe termen scurt şi de mare intensitate. Campania împotriva Statului Islamic începe abia acum pentru că au existat nişte negocieri cu SUA legate de regulile de implicare în campania din Siria – identificarea ţintelor on the ground şamd. Va fi vorba despre o campanie pe termen lung în cazul Statului Islamic.

Dar în general, da, există un ciclu de violenţă în Turcia. AKP consideră că prin adoptarea unei atitudini mai dure şi războinice ar putea recâştiga o parte a electoratului naţionalist pe care l-a pierdut şi totodată să delegitimeze partidul pro-kurd HDP care a obţinut 13% din voturi. Ceea ce vedem însă astăzi dacă ne uităm la sondajele de opinie este că această strategie nu a dat rezultate. Nu a subminat suportul pentru partidul aflat la putere, dar nici nu l-a ajutat să recâştige voturile de care are nevoie pentru a obţine majoritatea pierdută în alegerile din iunie. Mai avem doar trei săptămâni până la alegerile anticipate din 1 noiembrie şi se pare că peisajul politic actual va rămâne neschimbat după scrutin.

Prin urmare va fi o situaţie de blocaj pentru că nu se va putea forma niciun guvern de coaliţie...

Da, exact cu asta ne vom confrunta după 1 noiembrie. AKP nu va putea recâştiga majoritatea parlamentară pierdută şi va avea nevoie de un partener de coaliţie. Teoretic ar fi două posibilităţi – o coaliţie cu naţionaliştii de la MHP, ceea ce ar însemna continuarea atitudinii războinice în problema kurdă, sau una cu CHP, care ar presupune o revitalizare a procesului de pace cu kurzii, dar şi o schimbare în priorităţile de politică externă ale Turciei în sensul unei apropieri mai mari de UE.

Cred că o coaliţie AKP-CHP ar fi varianta mai bună şi pentru că ar reprezenta o coaliţie societală mai largă între partidul care a câştigat alegerile şi principalul partid de opoziţie. Cu o Mare Coaliţie, Turcia ar putea încerca să atenueze polarizarea extremă care otrăveşte în prezent politica turcă.

Cum se explică faptul că Turcia nu a cerut sprijinul NATO după ce i-a fost încălcat spaţiul aerian de către Rusia?

Turcia a cerut sprijinul Alianţei în termeni politici, nu militari, şi am văzut o reacţie fermă a NATO. Secretarul general Stoltenberg a condamnat acest lucru. Din câte ştiu eu, avionul rusesc n-a fost doborât de către cele turceşti.

Ankara este foarte precaută pentru că dacă ar fi aplicat regulile coaliţiei anti-ISIL ar fi trebuit să doboare avionul, fie el rusesc sau sirian. Autorităţile turce n-au vrut însă să creeze o nouă criză cu Rusia acum când situaţia de securitate este foarte proastă, dar asta nu înseamnă că pe viitor dacă violarea spaţiului aerian şi hărţuirile continuă, nu este posibilă o confruntare în aer.

Sinan Ülgen este cercetător la Carnegie Europe specializat pe implicaţiile politicii externe turce pentru Europa şi SUA.