83 % dintre pensiile moldovenilor sunt sub minimul de existenţă

Guvernul de la Chişinău a lansat mai multe reforme privind inechitatea şi nivelul redus al pensiilor oferite. Mulţi judecători s-au grăbit să depună cereri de demisie pentru a beneficia de pensia ce constituie aproximativ 75% din salariu.
Bătrâni, pensionari
Bătrâni, pensionari (Epoch Times România)

Principalele prevederi ale reformei sistemului de pensii au fost discutate la întrevederea din 5 decembrie a Prim-ministrului Pavel Filip cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din Moldova. În cadrul dialogului, premierul a menţionat că sistemul actual este unul neeficient şi nu asigură pensionarilor venituri substanţiale pentru un trai decent, circa 83 % dintre pensii fiind sub minimul de existenţă.

„Trebuie să scăpăm de ne-sustenabilitatea sistemului de pensii, inechitatea din sistem şi nivelul redus al pensiilor oferite. În acest sens, Guvernul a lansat mai multe reforme ce urmează a fi implementate în anul 2017 şi care vin să asigure cetăţenii cu venituri suficiente”, a declarat Filip.

Totodată, premierul a subliniat că măsurile au ca obiectiv transparentizarea sistemului şi vor permite majorarea pensiilor, iar pentru anumite categorii chiar dublarea acestora. „De asemenea va avea loc şi valorizarea pensiilor, ceea ce va mări volumul resurselor financiare pe care le vor primi cetăţenii. În anul 2017 se preconizează o indexare a pensiilor de 6,8 %”, a adăugat premierul.

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanţii organizaţiilor sindicale din Moldova au susţinut obiectivul Guvernului de a reforma şi eficientiza sistemul de pensii, confirmând deschiderea pentru dialog în vederea identificării unei formule echitabile, ce urmează a fi aplicată.

A fost accentuată şi importanţa sporirii măsurilor de combatere a economiei tenebre, ceea ce va mări veniturile la Bugetul de stat şi respectiv la Fondul asigurărilor sociale.

Notabil este faptul că după avizarea proiectului de lege cu privire la reforma sistemului de pensii au survenit demisii în lanţ ale judecătorilor. Doar în ultimele două luni, din sistemul judecătoresc au plecat 23 de magistraţi, dintre care mulţi s-au pensionat. Unii dintre aceştia recunosc că au decis să plece şi din cauza modificărilor care se propun la legislaţia cu privire la pensionare magistraţilor.

În cadrul şedinţei plenare a Consiluului Superior al Magistraturii (CSM) din 6 decembrie, încă 9 judecători au depus cerere de eliberare din funcţie. Noile modificări legislative îşi propun să taie din pensiile judecătorilor, majorând totodată vârsta de pensionare a acestora. Proiectul de lege prevede că judecătorii se vor putea pensiona în aceleaşi condiţii ca şi celelalte categorii de salariaţi.

Menţionăm că Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a prezentat la 29 noiembrie, spre consultare publică proiectul de lege privind reforma sistemului de pensii. Documentul prevede trecerea graduală la vârsta de pensionare standard (pentru femei — la 62 de ani şi pentru bărbaţi — la 65), cu 6 luni anual începând cu 1 ianuarie 2017.

În opinia analistului Igor Volniţchi, citat de tribuna.md, “Moldova îmbătrâneşte rapid, satele rămân pustii, rata de natalitate este una foarte scăzută, numărul pensionarilor creşte în proporţie astronomică, inclusiv ca urmare a diferitor facilităţi în ceea ce ţine de pensionare etc. Dacă lucrurile rămân neschimbate, în scurt timp vom avea foarte mulţi pensionari, dar nu va avea cine să le plătească pensia. Oamenii pur şi simplu vor muri de foame. Suntem în pragul unei catastrofe sociale” de aceea, guvernul trebuie lăsat să-şi facă treaba la acest capitol.