Ziua Marinei: Spectacole de măiestrie pe uscat, pe mare şi pe cer
alte articole
În weekendul 15-17 august, turiştii care îşi petrec vacanţa la mare - în unul dintre cele mai aglomerate sfârşituri de săptămână din acest sezon - vor putea participa la numeroase spectacole şi evenimente organizate pe litoralul românesc cu ocazia Zilei Marinei.
Ziua Marinei a fost sărbătorită pentru prima dată pe 15 august 1902, pe Crucişătorul "Elisabeta", unde au fost prezenţi toţi ofiţerii Diviziei de Mare. Seara au avut loc "luminaţii feerice, tablouri alegorice, coruri şi altele".
De-a lungul timpului, de Ziua Marinei evenimentele care s-au organizat au luat o tot mai mare amploare, festivităţile constând în salve de tun, ridicarea marelui pavoaz, intonarea Imnului de Stat, aruncarea unei ancore de flori în apă, în amintirea eroilor marinari, jocuri marinăreşti şi concursuri cu ambarcaţiuni.
Vineri, 15 august, pe faleza Comandamentului Flotei din Constanţa este o atmosferă de sărbătoare, mii de spectatori fiind martori la festivităţi pe mare şi în aer, unde actorii principali sunt marinari îmbrăcaţi în costume de paradă.
Evenimentul a început cu tradiţionalul ceremonial al arborării pavilionului, geacului şi marelui pavoaz, urmat de defilarea tricolorului pe mare şi în aer, după care au putut fi admirate scene în care luptători din toate categoriile de forţe ale marinei militare au dat dovadă de măiestrie: trupe de debarcare, desanturi, scafandri de luptă, detaşamente de forţe speciale, infanterişti marini.
Faleza a fost asaltată de luptătorii care au simulat capturări de terorişti sau eliberarea navelor capturate de piraţi, acţiuni de comando, salturi din elicopter, recuperarea camarazilor din mare, la bordul elicopterelor, apuntări pe fregate sau respingerea atacurilor inamice, lansări de rachete, trageri de artilerie de la bordul navelor, atacuri aeriene cu avioane Mig 21 Lancer.
După ora 19 vizitatorii pot viziona un spectacol de dansuri tradiţionale dobrogene, un concert AMADEUS, precum şi decernarea de trofee câştigătorilor concursurilor pe teme turistice.
Seara se încheie cu un ceremonial de coborâre a pavilionului, a geacului şi a marelui pavoaz şi cu retragerea cu torţe, pe itinerariul Flota-Piaţa Ovidiu-Prefectura Constanţa.
Tot vineri, la Mangalia se desfăşoară festivităţi similare, care cuprind sosirea Zeului Neptun, jocuri marinăreşti, ateliere interactive, spectacol de fanfară, retragerea cu torţe şi foc de artificii.