Ziua 219. "Doliu în România! Cancerul roşu s-a împrăştiat în Justiţie!"

Condusă de un "infractor" şi un grup de politicieni "incompetenţi şi rău intenţionaţi", ţara se duce de râpă. Este timpul, aşadar, ca cetăţenii să se mobilizeze, până nu este prea târziu, transmit protestatarii din Piaţa Victoriei.
Loredana Diacu
06.09.2017

alte articole

Protest (Epoch Times)
Loredana Diacu
06.09.2017

Încă sub imperiul indignării stârnite de faptul că procesele lui Dragnea şi Tăriceanu se reiau de la zero doar pentru că o judecătoare se pensionează, protestatarii au revenit în Piaţa Victoriei, cerând, o dată în plus, pentru a 219-a seară consecutiv, plecarea corupţilor din fruntea ţării.

Revoltaţi de iminenta modificare a legilor Justiţiei, de veştile sumbre legate de Pilonul II de pensii, de faptul că, în timp ce Tudose vorbeşte despre bunăstare, măsurile luate de PSD indică exact opusul, protestatarii le cer celor de acasă să se trezească până nu este prea târziu:

"Doliu în România! Dragnea a pensionat judecătorul care se ocupa de dosarul lui penal şi astfel şi-a mai acoperit spatele o perioadă lungă de timp, timp în care va fura poporul român. Cancerul roşu s-a împrăştiat în Justiţie. Înainte de '89, românii nu aveau acces la informaţii, iar acum, când au informaţiile sub nas, poporul român nu mai este interesat de ceea ce se întâmplă cu România. În mişcarea de rezistenţă am rămas foarte puţini şi avem şanse tot mai mici să schimbăm catastrofa care a lovit România. Români, ieşiţi în stradă!",transmite o protestatară.

Protest (Epoch Times)
Protest (Epoch Times)

Pe aceeaşi linie cu ea, un protestatar le reaminteşte şi el românilor că este ţara lor cea care a ajuns condusă de un infractor, iar ceea ce fac cei de la putere le afectează direct vieţile. Lucrurile sunt grave, spune protestatarul, amintindu-le oamenilor că acum este timpul să iasă în stradă.

"Sincer, încă nu-mi revin după ziua de ieri, cred că ’’am fost numărat’’ de câteva ori ca în ring! Dacă în ultimele luni, de la retragerea OUG13, ne aşteptam la o repoziţionare a lui Daddy şi a hoţilor pe care îi conduce acest infractor, iată că lucrurile sunt foarte grave pentru Ţară, din toate punctele de vedere!

Avem un judecător, care a solicitat în trecutul apropriat dreptul de mai profesa câţiva ani, drept pe care l-a anulat, exact când o naţiune aştepta minunea!

Dacă luăm fiecare minister în parte, observăm că fiecare individ/ă care conduce, este incompetent/ă şi rău intenţionat/ă! ’’Madam’’ Vasilescu, ne transmite că ’’ar putea să nu dea nici un ban’’ pentru mamă! De parcă ar da de la mă-să! Îi cer demisia acestei individe!

’’Ţuţu’’, omul Roşu de Dâmboviţa îşi face o ’’ieşire de om onest’’ pentru a fi pregătit în viitorul apropiat să iasă din ’’joben’’. De Tudorel şi Tudose nu cred că mai este nevoie să spun ceva.

Mă intrigă, şi deja mă irită faptul că românii dorm! Când avem de gând să reacţionăm, dacă nu acum? Ce trebuie să ne facă nenorociţii de la guvernare să reacţionăm? Nu este ţara lor! Este ţara noastră şi viaţa noastră! În stradă toată ţara, pentru că nu mai este de stat în casă!", transmite protestatarul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor