Zilele lui Tăriceanu la şefia Senatului sunt numărate

Călin Popescu Tăriceanu are toate şansele ca în următoarea sesiune parlamentară să fie debarcat de la şefia Senatului de colegii săi de la PSD.
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin la crearea ALDE România
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin la crearea ALDE România (Epoch Times România)

Comitetul Executiv al PSD se va reuni în a doua jumătate a lunii ianuarie pentru a decide, printre altele, şi viitorul lui Călin Popescu Tăriceanu în fruntea Senatului.

După cum s-a putut lesne observa, relaţia dintre Tăriceanu şi PSD-ul lui Liviu Dragnea s-a deteriorat semnificativ după plecarea lui Victor Ponta de la conducerea partidului şi a Guvernului.

Tăriceanu şi Dragnea chiar şi-au adresat replici acide în plenul Camerei Deputaţilor, după ce parlamentarii ALDE au votat împotriva bugetului asigurărilor de stat pe anul 2016.

"Era o funcţionare, colaborare parlamentară care funcţiona, dar în mai multe rânduri cei de la ALDE nu au mai votat cum am votat noi şi UNPR. S-ar putea ca în fapt să nu mai existe (alianţa - n.r.)", a declarat Dragnea, întrebat de presă despre disputa avută în Parlament cu liderul ALDE.

La rândul său, Tăriceanu se plângea, la finalul anului trecut, despre probleme în colaborarea cu PSD şi UNPR. De altfel, nici colaborarea dintre PSD şi UNPR nu este bătută în cuie, cele două formaţiuni urmând să stabilească dacă vor merge sau nu pe liste comune la alegerile din 2016.

Potrivit Adevărul, la ultima întâlnire informală din PSD, care a avut loc la Turnu Măgurele, acasă la Liviu Dragnea, social-democraţii au discutat despre revocarea lui Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului.

"Sunt multe nemulţumiri în rândul senatorilor PSD privind ultimele poziţionări ale lui Tăriceanu. Dacă va continua cu această ofensivă, îl vom da jos. Vom discuta despre acest lucru în ianuarie", au declarat surse de la vârful PSD pentru publicaţia citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne