Zgonea a vorbit cu preşedintele Parlamentului sârb despre românii din Serbia
alte articole
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut miercuri, o întâlnire cu preşedintele Parlamentului Serbiei, Nebojša Stefanović, un subiect important pe agenda întâlnirii fiind acela al situaţiei minorităţii românilor din Serbia.
Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe aspectele legate de consolidarea relaţiilor bilaterale, eficientizarea cooperării parlamentare şi întărirea relaţiilor economice dintre cele două state. Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a exprimat preocuparea faţă de drepturile de care beneficiază românii din Serbia şi a subliniat necesitatea identificării soluţiilor de către noul guvern instalat la Belgrad, se arată dintr-un comunicat de presă.
„Problemele cu care se confruntă minoritatea românilor din Serbia, în special comunitatea de vlahi din Valea Timocului, nu au fost rezolvate, în ciuda eforturilor constante depuse de autorităţile române. Urmărim cu atenţie această situaţie şi avem încredere că autorităţile sârbe vor gestiona cu maximă responsabilitate acest dosar, în spiritul unor relaţii bilaterale deosebite. Rezolvarea acestor probleme va constitui o dovadă în plus a faptului că Serbia se află pe drumul ireversibil al principiilor şi valorilor europene”, a declarat Valeriu Zgonea.