Zeci de persoane ucise de o explozie în Liban

Zeci de persoane au fost ucise de o explozie puternică produsă în zona centrală a capitalei Libanului. Se presupune că explozia care a zguduit centrul Beirutului se datorează unui atac ce îl viza pe fostul ministru de finanţe Mohammed Shattah.
O maşină capcană a fost detonată în Beirut într-un atac asupra fostului ministru de Finanţe, Mohammed Shattah, 27 decembrie 2013. (STR / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
27.12.2013

Zeci de persoane au fost ucise de o explozie puternică produsă în zona centrală a capitalei Libanului. Se presupune că explozia care a zguduit centrul Beirutului se datorează unui atac ce îl viza pe fostul ministru de finanţe Mohammed Shattah. Televiziunea libaneză a prezentat imagini cu corpuri neînsufeţite zăcând printre dărâmături.

La locul exploziei au fost trimise de urgenţă ambulanţe. Almustaqbal TV Liban a difuzat imagini cu maşini arzând şi străzi blocate de mormane de moloz.

Unele mass-media locale, au raportat că fostul ministru de Finanţe, Shattah, a fost ucis în explozia care a avut loc la doar câteva sute de metri de clădirea parlamentului şi de sediul central al Guvernului, infromează rt.com.

Libanez Broadcasting Corporation a raportat că explozia a fost cauzată de o maşină capcană.

În zona centrală a Beirtului urma sa aibă loc o reuniune a Alianţei 14 martie, formată din reprezentanţi ai partidelor politice şi persoane care sunt împotriva regimului Bashar Al-Assad din Siria vecină. Alianţa 14 Martie este condusă de fostul prim-ministru al Libanului, magnatul Saad Hariri, şi este acuzată de legături strânse cu grupări extremiste, printre care Al-Qaeda şi Fattah Islam.

Opoziţia din Liban este cunoscută pentru implicarea în traficul de arme din Siria. Drept urmare, în ultimele luni, când tensiunile legate de războiul civil din Siria s-au amplificat, Libanul a fost ţinta unor bombardamente şi atacuri teroriste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor