Zeci de generali ruşi ar fi fost ucişi în Siria într-un atac cu o maşină capcană
alte articole
Zeci de generali ruşi de la o bază militară situată în apropierea oraşului sirian Latakia ar fi fost ucişi duminică după amiază într-un atac cu o maşină capcană organizat de două facţiuni ale opoziţiei, Ahrar al-Sham şi mişcarea Bayan, au raport miercuri grupurile opoziţiei siriene.
Conform biroului de presă al grupului Ahrar al-Sham, cele două facţiuni, în coordonare cu jihadiştii locali care erau localizaţi la baza militară rusească, au decis să arunce în aer vehiculul după ce au observat că are loc o întâlnire a generalilor ruşi la baza militară.
Ahrar al-Sham susţine că zeci de generali au fost ucişi şi răniţi în explozie. Conform grupului, anunţarea atacului terorist a fost amânată până miercuri pentru a se asigura că jihadiştii care au desfăşurat atacul s-au întors în siguranţă în teritoriile opoziţiei, conform Jerusalem Post.
Baza militară care a fost lovită de maşina capcană este considerată a fi unul dintre cele mai importante centre militare ale forţelor ruseşti pe coasta siriană, localizată la aproximativ 15 km de Latakia.
Atacul a avut loc înainte ca Rusia şi SUA să anunţe că în 27 februarie va intra în vigoare un acord de încetare a ostilităţilor. Cele două puteri au mai susţinut că acest acord nu se va aplica Statului Islamic şi Frontului al-Nusra dar, în urma acestui atac, Rusia ar putea cere şi excluderea grupului Ahrar al-Sham.
Afirmaţiile grupului Ahrar al-Sham nu au putut fi confirmate de unele ziare occidentale, precum Internaţional Business Times.