Zeci de elevi ieşeni suspectaţi că au distribuit droguri în şcoli şi licee. Au fost găsite seringi cu heroină

(banyantreatmentcenter.com)
Ana Ion
19.11.2024

Zeci de elevi şi foşti deţinuţi abia ieşiţi din închisoare au fost audiaţi noaptea trecută la sediul DIICOT Iaşi din Podul de Fier, scrie ZiaruldeIasi.

În faţa procurorilor au ajuns 25 de elevi acuzaţi că au distribuit droguri în 20 de şcoli şi licee din Iaşi, cât şi alţi 70 care au consumat substanţe stupefiante. Printre cei care vindeau droguri sunt şi foşti distribuitori care abia ieşiseră din închisoare şi s-au apucat din nou de „treabă”.

„Sunt mai multe dosare conexate, iar firul roşu este faptul că drogurile ajungeau la elevi. Astfel, avem un dosar cu 10 infractori, un altul cu patru, şi altele pe care le-am cumulat. Dacă vorbim despre distribuitori, cel mai mic dintre ei are 15 ani iar printre consumatori, de asemenea, cel mai mic are 13 ani. Distribuitorii elevi nu vindeau cantităţi mari de droguri, cei mai mulţi au fost intermediari”, a declarat, pentru publicaţia citată, un ofiţer de la Brigada de Criminalitate Organizată şi Terorism Iaşi.

Ulterior, procurorii au venit cu detalii din anchetă.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi efectuează 50 de percheziţii domiciliare în municipiile Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Paşcani şi oraşul Podu Iloaiei, în mai multe cauze penale având ca obiect infracţiunile de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive, săvârşite în special în mediile şcolare. Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi şi studenţi ai unor unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Iaşi, faţă de care organele de urmărire penală au desfăşurat ample activităţi de documentare şi investigare în combaterea traficului cu substanţe interzise. Audierile se vor desfăşura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, fiind vizaţi atât făptuitorii, cât şi aproximativ 70 de consumatori, majoritatea elevi şi studenţi. Cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, DGASPC Iaşi şi Spitalului de Copii Sf. Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise”, a transmis DIICOT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor