Yitzhak Herzog, noul lider al laburismului israelian
Yizhak Herzog a fost ales, la sfârşitul săptămânii trecute, noul lider al Partidului Muncii din Israel. Partidul şi facţiunile care îl formează, care s-au aflat timp de decenii la conducerea ţării, a devenit o forţă politică lipsită de un proiect politic solid şi marginalizată de formaţiunile de centru şi de dreapta, scrie în ediţia sa electronică ziarul El Pais.
În faţa consolidării şi revigorării facţiunilor de extremă dreapta din actualul guvern al lui Benjamin Netanyahu, ministrul justiţiei, Tzipi Livni, i-a cerut lui Herzog să aibă în vedere să intre în coaliţie pentru a da imboldul definitiv procesului de pace cu palestinienii.
'Numai nişte paşi viguroşi spre pacea cu palestinienii ne vor permite să câştigăm pe toate fronturile', a spus Herzog vineri într-un discurs la Tel Aviv la aflarea rezultatelor definitive. Pe contul său de Facebook, Tzipi Livni l-a lăudat pe Herzog, spunând că este de partea unui acord diplomatic cu palestinienii şi că speră 'să se alăture eforturilor pentru a face viitorul mai bun'. 'Procesul de pace are nevoie de un sprijin adevărat şi necondiţionat', a precizat Livni.
Herzog vine dintr-o familie de patriarhi politici. Tatăl său, Haim Herzog, a fost preşedinte al ţării între 1983 şi 1993. Yizhak s-a născut la Tel Aviv în 1960 şi a devenit parlamentar în 2003. A fost ministru al turismului, serviciilor sociale şi diasporei. A câştigat alegerile primare ale Partidului Muncii (Avoda) cu 58,5% din voturile a 28.806 de membri. Totuşi, unii lideri laburişti au criticat faptul că alegerile s-au desfăşurat cu 11 luni înainte de scrutinul legislativ.
La precedentele alegeri, fosta lideră laburistă, ziarista Shelly Yachimovich, s-a clasat pe locul trei după candidatul Likud şi cel al partidului de centru Yesh Atid (Există Viitor). După ce învingătorul, Benjamin Netanyahu, a reuşit să obţină un complicat echilibru de putere pentru a forma guvernul, Yachimovich a rămas lideră a opoziţiei. Netanyahu i-a predat lui Tzipi Livni, de la formaţiunea de centru Hatnua (Mişcarea), sarcina de a conduce convorbirile cu palestinienii.
Pentru a reactiva procesul de pace, Netanyahu a fost de acord să elibereze 104 deţinuţi palestinieni, mulţi condamnaţi pentru atacuri soldate cu victime. Mai mulţi miniştri de extremă dreapta din guvernul său, mai ales din partidul Habayit Hayehudi (Casa Evreiască), care reprezintă interesele coloniilor evreieşti din Ierusalim şi Cisiordania, au ameninţat cu ruperea coaliţiei. Netanyahu şi Livni mizează pe faptul că, dacă se va întâmpla acest lucru, laburiştii vor fi de acord să intre la guvernare pentru a salva procesul de pace şi a evita convocarea de noi alegeri. Acum această decizie depinde de Herzog.
Yachimovich a preluat conducerea partidului în 2011, dar nu a putut face nimic pentru ca partidul să nu-şi piardă relevanţa. Prin apărarea unei ideologii social-democrate, partidul şi-a câştigat sprijinul cetăţenilor indignaţi care au ieşit în vară pe străzi pentru a protesta. Yachimovich a lăsat procesul de pace într-un discret plan doi, iar într-un interviu acordat ziarului Haaretz în 2011 a spus că nu consideră extinderea coloniilor evreieşti pe teritoriul palestinian 'o crimă sau un păcat'.
Din 2001, Israelul nu a mai avut un premier laburist. Ehud Barak a guvernat între 1999 şi 2001. În acest scurt mandat el a ordonat retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului şi a reactivat procesul de negociere cu palestinienii, luând parte, alături de Yasser Arafat, la summitul de la Camp David. În anul 2000, vizita liderului opoziţiei Ariel Sharon pe Esplanada moscheilor din Ierusalim a fost detonatorul unei noi intifade, revolta palestiniană. Ştiind că a pierdut sprijinul popular, Barak a convocat alegerile pe care însă le-a pierdut, permiţându-i lui Sharon să ajungă la putere.
În 2009, Ehud Barak a acceptat să intre într-o coaliţie condusă de Netanyahu, obţinând postul de ministru al apărării. În ianuarie 2011, în faţa refuzului unei mari parţi a parlamentarilor laburişti de a continua să sprijine un executiv condus de Likud, Barak a decis să se rupă şi să-şi formeze propriul partid Atzmaut (Independenţă).