Xi Jinping plănuieşte să introducă reforme, susţine o sursă

Viitorul şef al Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Jinping, are planuri de reformă politică şi vrea să înceapă prin a face alegerile din cadrul celui de-al optsprezecelea Congres al Partidul pentru funcţiile de vârf un pic mai competitive, potrivit unei surse familiare cu problema.
Xi Jinping (D) împreună cu Li Keqiang (S) 29 septembrie 2012 în Marea Sală a Poporului, Beijing, (Feng Li / Getty Images)
Cheng Jing & Hua Ming
17.10.2012

Viitorul şef al Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Jinping, are planuri de reformă politică şi vrea să înceapă prin a face alegerile din cadrul celui de-al optsprezecelea Congres al Partidul pentru funcţiile de vârf un pic mai competitive, potrivit unei surse familiare cu problema.

Partidul a practicat de ceva vreme ceea ce numeşte "democraţie intra-partid" şi a promovat puternic acest concept începând cu cel de la al 17-lea Congres al Partidului, în 2007. Şiretlicul este că alegerile nu sunt atât de democratice - în trecut, aproape toată lumea numea un candidat care urma sa câştige.

La cel de-al 17-lea Congres al Partidului, în 2007, 8 la sută dintre candidaţii pentru funcţiile înalte au fost eliminaţi prin alegeri. La cel de-al 16-lea Congres al Partidului, în 2002, 5 la sută din candidaţi aveau voie să piardă.

La cel de-al 18-lea Congres al Partidului, care este de aşteptat să fie convocat pe 8 noiembrie, se crede că Xi şi vice-premierul Li Keqiang vor fi prezentaţi ca noua echipă de la conducerea Partidului, cu Xi în calitate de preşedinte de partid şi Li de premier.

Potrivit sursei, Xi propune ca rata de eşec să crească la 40 la sută în alegerile organizate în cadrul celui de-al 18-lea Congres al Partidului pentru aderarea la Comitetul Permanent al Biroului Politic – micul grup care conduce PCC – şi de 30 la sută pentru poziţiile de membru al Biroului Politic (primii 25 de oficiali din PCC) şi al Comitetului Central (aproximativ 350 de oficiali de rang înalt).

Sursa a mai spus că numărul de membri ai Biroului Politic ar putea fi redus de la 25 la 22, iar numărul membrilor Comitetului Permanent ar putea fi redus de la nouă la şapte.

Test pentru alegeri democratice

Potrivit sursei, actualul lider al partidului, Hu Jintao, împreună cu Xi Jinping, au organizat alegeri secrete, în care un grup de 350 de funcţionari de partid de rang înalt au ales candidaţi pentru cinci din cele şapte locuri din cadrul Comitetului Permanent - celelalte două locuri deţinute de Xi şi de vice-premierul Li nu vor fi contestate - a susţinut sursa.

Lista candidaţilor le-a dat lui Hu şi Xi o încredere mare în iniţierea de alegeri şi astfel i-a încurajat să meargă mai departe cu alegerile pentru Comitetul Permanent, Biroul Politic şi Comitetul Central.

Relatarea conform căreia pentru posturi de conducere de vârf vor fi utilizate alegerile competitive este susţinută de o poveste apărută în cotidianul China, în august.

Wang Jingqing, şeful adjunct al Departamentului de Organizare a Comitetului Central, a declarat la o conferinţă de presă că alegerile competitive care vor elimina mai mulţi candidaţi vor fi adoptate pentru Comitetul Central.

Al optsprezecelea Congres al Partidului

Xi are alte planuri de reformă, potrivit sursei. El vrea să promoveze alegeri democratice la nivel local şi să ceară oficialilor de partid să îşi declare averile.

În plus, Xi intenţionează să diminueze puterea Comitetului pentru afaceri politice şi legislative, organul de partid care controlează aproape toate aspectele legate de aplicarea legii în China. S-a mai spus că Xi plănuieşte să acorde instanţelor şi procuraturii un anumit grad de independenţă.

Celelalte reforme despre care s-a vorbit în China - naţionalizarea armatei (ceea ce înseamnă dobândirea unui statut independent de PCC), eliminarea conducerii monopartite şi ridicarea restricţiilor privind mass-media - nu vor avea loc în timpul viitorului Congres al Partidului, a spus sursa.

Reforma politică

La începutul lunii septembrie, Reuters a raportat despre discuţiile privind reforma politică ce au avut loc între Xi şi proeminentul reformator Hu Deping. Liderii de vârf din partid ştiu despre punctele de vedere exprimate de Xi în conversaţiile sale cu Hu Deping, a spus sursa.

Ideea lui Xi este că reforma politică nu trebuie să fie prea rapidă, pentru că ar putea duce la instabilitate, dar nici prea lentă. Reformele ar trebui să fie cuprinzătoare, din interiorul şi din afara partidului, de sus în jos, şi de la nivelul central al partidului spre autorităţile locale.

Xi consideră că dacă partidul nu înaintează într-un ritm mai rapid cu reforma politică la cel de al 18-a Congres al său, acesta va pierde dreptul de a avea orice cuvânt de spus cu privire la reforma politică în următorii cinci ani, că oamenii vor pierde credinţa în partid, afirmă sursa.

Xi speră să facă unele mutări importante pentru a atrage atenţia oficialilor de partid de la nivel local şi altor persoane care au fost complet dezamagite de partid. În acest fel, Xi speră că oamenii vor avea încredere că el va pune în aplicare reforma, a spus sursa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor