William a salvat cinci oameni în prima zi de muncă după căsătorie
Prinţul William s-a întors acasă joi dimineaţa după o tură de 24 de ore, în cursul căreia a salvat cinci oameni, în timp ce soţia sa, proaspăta ducesă de Cambridge, a ieşit la cumpărături la supermarketul de pe insula Anglesey, părând dornică să pregătească cina.
Ducele şi ducesa de Cambridge s-au căsătorit vinerea trecută, un eveniment urmărit la scară planetară. Cei doi şi-au petrecut doar trei zile din luna de miere, undeva în Anglia, într-un loc ţinut secret, după care s-au întors pe insula Anglesey din Ţara Galilor, acolo unde se află baza forţelor regale aeriene în care este înrolat William. Cei doi au anunţat că vor să ducă o viaţă obişnuită şi nu şi-au luat ajutoare în casă.
Prima zi de muncă după căsătorie a lui William - şi prima departe de soţie - a fost una aglomerată, scrie Daily Mail. Prinţul în vârstă de 28 de ani, care la serviciu se numeşte locotenentul de zbor William Wales, s-a întors la baza sa de la Valley miercuri dimineaţa şi imediat s-a confruntat cu două urgenţe.
În prima, elicopterul său Sea King a fost trimis să salveze un bătrân de 70 de ani care suferise un atac de cord în timp ce se afla pe Lliwedd, un munte din parcul naţional Snowdonia. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la spital miercuri după-amiază.
Curând după aceea, prinţul şi cei trei colegi ai echipajului său i-au salvat pe patru poliţişti care, aflaţi în afara orelor de program, rămăseseră blocaţi pe Snowdon (cel mai înalt masiv muntos din Ţara Galilor - n.r.), după ce unul dintre ei a acuzat un vertij în timp ce coborau din vârf.
În ceea ce o priveşte pe ducesa de Cambridge, fosta Kate Middleton, aceasta a ieşit la cumpărături joi după-amiază la un supermarket de pe insulă. Îmbrăcată obişnuit, cu jeanşi strâmţi pe picior, bluză albă şi un poncho, încălţată cu o pereche de balerini negri, singurul lucru ce trăda legăturile ei cu lumea regală era inelul de logodnă de pe deget, primit de la William. La încheietura mâinii drepte avea un elastic de păr, în caz că ar fi avut nevoie să-şi prindă buclele lăsate pe umeri. Ajunsă la supermarketul Waitrose din Anglesey, Kate a împins singură căruciorul pentru cumpărături şi a vorbit puţin cu un angajat de la magazin. Ducesa părea hotărâtă şi a umplut câteva sacoşe, pe care le-a băgat în portbagajul maşinii ei Audi A3. A luat mai multe produse de bază, dar şi câteva mai speciale. Zâmbind localnicilor şi fotografilor, s-a întors în parcare pentru a pune căruciorul gol la loc, după care a condus spre casă, având în spate o maşină a serviciului de securitate şi trei poliţişti-bodyguarzi.
Kate, în vârstă de 29 de ani, probabil urma să-i pregătească o cină specială soţului, întors dimineaţă de la serviciu, după o tură de 24 de ore ca pilot pentru operaţiuni de căutare şi salvare, scrie Daily Mail. În orice caz, părea fericită şi zâmbea oamenilor.
Este prima dată când Kate a fost văzută în public după ce în urmă cu o săptămână cucerea o lume întreagă prin ţinuta elegantă de mireasă.