Washington Post se aruncă în sprijinul lui Joe Biden: "Foarte calificat" pentru a-l înlocui pe "cel mai rău preşedinte al timpurilor moderne"

Miliardarul Jeff Bezos (Michael Kovac / Getty Images)
A.P.
29.09.2020

Comitetul editorial al Washington Post a publicat, luni, un editorial în sprijinul candidaturii lui Joe Biden la prezidenţialele din noiembrie susţinând că actualul candidat din partea stângii americane, fost vicepreşedinte, ar fi persoana potrivită pentru a-l înlocui pe „cel mai rău preşedinte al timpurilor moderne”.

„Pentru a-l scoate din administraţie pe cel mai rău preşedinte al vremurilor moderne, mulţi alegători ar putea fi dispuşi să voteze pe aproape oricine”, a scris comitetul redacţional. „Din fericire, pentru a-l scoate pe preşedintele [Donald] Trump în 2020, alegătorii nu trebuie să îşi scadă standardele”.

„Candidatul democrat, fostul vicepreşedinte Joe Biden, este foarte calificat, prin caracter şi experienţă, pentru a face faţă provocărilor descurajante cu care se va confrunta naţiunea în următorii patru ani”, au adăugat ei.

Publicaţia Washington Post, aflată momentan sub controlul miliardarului american Jeff Bezos, este cunoscută pentru relaţiile sale cu serviciile de informaţii americane şi cu CIA în special. Washington Post este cunoscut pentru poziţia critică faţă de Donald Trump, adoptată încă de la începutul mandatului în 2017, exprimată în nenumărate articole editoriale şi campanii de presă, inclusiv faimosul scandal al presupusei colaborări dintre Trump şi Rusia, care s-a dovedit un fake news de proporţii.

Sprijinul aproape necondiţionat exprimat de Washington Post vine în contrast puternic cu temerile tot mai ridicate privitoare la capacitatea mentală a lui Joe Biden de a ţine un discurs minor de campanie. Biden este cunoscut pentru gafele sale, unele dintre ele majore, care au atras numeroase comentarii legate de sănătatea sa mentală.

"Exemplul negativ al lui Trump a demonstrat cât de esenţiale sunt pentru un preşedinte decenţa, empatia şi respectul faţă de alte fiinţe umane", a scris consiliul, adăugând că titularul a avut "puţine realizări în primul său mandat şi nicio agendă pentru al doilea".

Sprijinul Washington Post vine la mai puţin de o săptămână după ce publicaţia a transmis un editorial al unui colaborator extern care se întreba dacă Trump a fost sau nu „un agent al Rusiei”. Incidentul a atras critici vehemente din partea analiştilor de dreapta, care au acuzat wapo că încearcă să reînvie acuzaţiile de colaborare dintre Trump şi Rusia, pe care nu le-a putut demonstra Comisia Specială Muller, după mai mult de 1 an şi jumătate de anchetă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor