Von der Leyen cere controlarea giganţilor hi-tech americani şi mai mult control exercitat de către aceştia asupra conţinutului
alte articole
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a informat pe preşedintele ales, Joe Biden, înaintea învestirii de ieri, că directorii executivi din Silicon Valley nu au autoritatea de a decide legile şi regulile.
Von der Leyen a declarat într-un discurs adresat miercuri Parlamentului European că noua administraţie Biden trebuie să înceapă să reglementeze marile companii de tehnologie.
"Această putere politică, neînfrânată, deţinută de marii giganţi ai internetului trebuie să fie controlată", a declarat aceasta.
Parlamentarii europeni sunt în proces de formulare a unei noi reglementări privind confidenţialitatea digitală şi antitrust care ar avea implicaţii majore pentru Apple, Google şi Facebook.
Von der Leyen a afirmat că giganţii tehnologici care moderează discursul politic sunt o problemă, adăugând că este mai critic ca niciodată ca guvernele să intervină acum.
"Acest tip de decizie trebuie luată în conformitate cu legile şi regulile ... nu printr-o decizie arbitrară în puterea directorilor executivi din Silicon Valley", a spus ea.
Von der Leyen a difuzat luni dimineaţă pe Twitter un mesaj prin care atrăgea atenţia că „ura şi ştirile false nu se mai pot răspândi necontrolate”, referindu-se la recentul atac asupra complexului Capitoliului SUA. Ea a mai spus: „Vrem reguli clare şi responsabilitate pentru companiile de internet pentru conţinutul pe care îl distribuie pe internet”.
Ea a propus un nou plan transatlantic "orientat spre viitor", adăugând că o organizaţie numită Consiliul Tehnologic Comun UE-SUA va elabora un set global de reglementare digitală care va fi standard la nivel mondial.
„De la reglementarea inteligenţei artificiale la algoritmi complecşi care să lucreze cu volum mare de date, UE doreşte restricţii care, în acelaşi timp, să nu limiteze beneficiile tehnologiei, cum ar fi autoturismele fără şofer sau schimbul de date pentru combaterea bolilor”, a declarat Reuters.
UE a încercat de mai multe ori să reglementeze giganţii tehnologici. Google a fost ţinta principală a organismului antitrust din UE, impunându-i amenzi de peste 9 miliarde USD. Alte firme de tehnologie precum Amazon, Apple şi Facebook au fost şi ele ţinta unor procese din partea UE.
Relaţiile dintre UE şi SUA s-au deteriorat în timpul preşedinţiei lui Trump, pe fondul pretenţiilor emise de Trump asupra aliaţilor europeni.
Von der Leyen a declarat că inaugurarea lui Joe Biden de pe 20 ianuarie ar putea aduce „o nouă zi” pentru Europa şi SUA.