Vodafone lansează un pachet integrat de servicii de comunicare destinat pentru clienţii firme mici şi mijlocii
alte articole
Vodafone lansează un nou pachet de servicii pentru clienţii firme mici şi mijlocii, Vodafone Office Complet, oferind acces la servicii de comunicare integrate - voce mobilă, internet mobil, voce fixă, internet fix şi fax.
Clienţii care îşi vor activa noul Vodafone Office Complet, începând cu 5 septembrie 2012, vor beneficia de: apeluri nelimitate către toate reţele fixe naţionale, de pe toate numerele din grup (fixe sau mobile); minute către reţele mobile de pe toate sim-urile de voce mobilă ale companiei; apeluri nelimitate în cadrul grupului de voce fixă şi mobilă; linie de voce fixă cu apeluri nelimitate în reţele naţionale fixe şi internaţionale (în Europa către reţele fixe; în SUA, Canada, Israel, către reţele fixe şi mobile) şi 1000 de minute naţionale mobile; internet fix cu trafic nelimitat + router wireless.
“Clienţii noştri au nevoie de servicii de comunicare sigure, de calitate şi caută mereu să îşi optimizeze costurile de telecomunicaţii. Noul nostru produs nu numai că oferă servicii de voce şi internet mobil avantajoase, dar integrează toate celelalte servicii de care are nevoie orice firmă pentru a-şi desfăşura în bune condiţii activitatea – voce fixa (către reţele naţionale şi internţionale), internet fix şi fax. Credem că Vodafone Office Complet va deveni, în scurt timp, prima opţiune în mediul de business datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă: clienţii pot vorbi gratuit cu angajaţii de oriunde şi pot ţine legătura cu partenerii de afaceri, atât de pe mobil cât şi de pe fix, pot verifica mesajele email sau fax de oriunde, de la birou sau în maşina şi îşi pot creşte eficienţa în comunicarea zilnică, transferând apeluri între angajaţi“ a declarat Andres Vicente, Chief Commercial Officer, Enterprise Business Unit, Vodafone Romania.
Pachetul Vodafone Office Complet mai include serviciul Fax2Email, serviciul de transfer gratuit al apelurilor între angajaţi (Call transfer) şi telefonul fix Dect Panasonic, care permite opţiunea transfer al apelurilor. Fax2Email presupune asocierea unui numar de fax cu orice casuta de email astfel încât trimiterea şi primirea de faxuri să se realizeze direct pe adresa de mail. Serviciul “Call Transfer” facilitează preluarea apelurilor externe de către telefonul fix şi redirecţionarea acestora către oricare din telefoanele fixe sau mobile, incluse în grup.
Vodafone Office Complet poate fi achiziţionat de firmele mici şi mijlocii la un pret promoţional începand cu 29 de euro, fără TVA (minim 3 SIM-uri de voce mobila active într-un grup).
Preţurile promoţionale sunt valabile până la 30 noiembrie 2012. Clienţii pot achiziţiona noul pachet prin forţa de vânzări a Vodafone România şi a partenerilor sau direct în magazinele Vodafone şi ale partenerilor, în Call Center sau pe site-ul www.vodafone.ro)business , la secţiunea Vodafone Office Complet.
Noul pachet de servicii va fi lansat printr-o campanie de comunicare în print, TV, OOH, online şi retail. Special pentru online, Vodafone lansează un concept unic de comunicare ce le permite firmelor mici şi mijlocii să îşi promoveze afacerea pe canalele online, folosind bannerele achiziţionate de Vodafone. Orice firmă care doreşte să se folosească de această oportunitate poate folosi web-bannerele interactive din campanie şi poate beneficia astfel de afişări gratuite, pe diverse site-uri, începând cu jumatatea lunii septembrie.