Vladimir Tismăneanu şi Teodor Mărieş şi-au propus să se întâlnească periodic

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Maries. (www.asociatia21decembrie.ro)
Epoch Times România
30.06.2010

Reprezentanţi ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989 şi ai Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au discutat, marţi, la sediul asociaţiei, despre colaborarea dintre cele două instituţii legat de investigarea crimelor săvârşite în perioada regimului comunist şi a celor din perioada decembrie 1989-iunie 1990.

Preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER, Vladimir Tismăneanu, a adus la cunoştinţa asociaţiei, noua denumire - Institutul "Monica Lovinescu", argumentând intenţia institutului de sincronizare a activităţii acestuia cu cea a instituţiilor similare din alte state fost comuniste.

Totodată, Vladimir Tismăneanu l-a asigurat pe preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, că activitatea de analiză a instituţiei pe care o coordonează nu limitează, ci aprofundează şi extinde activitatea de investigare cu privire la obiectivele propuse pentru perioada 6 martie 1945-iunie 1990.

La propunerea Asociaţiei 21 Decembrie 1989 s-a discutat înfiinţarea în cadrul institutului a unui compartiment dedicat investigării evenimentelor din timpul Revoluţiei din decembrie 1989 şi a celor din timpul mineriadelor din 1990.

Cu acelaşi prilej s-a abordat problema privind implementarea unui cadru legislativ care să garanteze imprescribilitatea crimelor regimului comunist, inclusiv privind perioada decembrie 1989-iunie 1990. S-a aprofundat conţinutul Raportului-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990, elaborat de Departamentul pentru Analiza Crimelor Neocomunismului în România din cadrul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, în parteneriat cu IICCMER.

Coordonatorul Raportului-rechizitoriu, Sorin Ilieşiu, membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, a solicitat publicarea integrală a acestuia pe site-urile celor două organizaţii, lucru unanim acceptat.

S-a insistat asupra activităţii conducerii Parchetului General din ultimii doi ani şi jumătate privind cercetarea în dosarele evenimentelor din perioada Revoluţiei şi a mineriadelor, activitate "distructivă" în opinia Asociaţiei 21 Decembrie 1989. Pentru deblocarea acestei situaţii cu privire la cercetările din aceste dosare de interes naţional s-a convenit că este imperios necesar ca şeful statului să fie informat, în calitatea sa de mediator cu privire la activitatea procurorilor.

Institutul şi Asociaţia au convenit, de asemenea, ca documentele din dosarele Revoluţiei şi ale mineriadelor obţinute din dispoziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, să fie digitalizate.

Pentru eficientizarea conlucrării dintre Institut şi Asociaţie, Vladimir Tismăneanu şi Teodor Mărieş au propus întâlniri periodice la nivelul conducerilor executive şi informarea promptă a opiniei publice privind activitatea acestora în parteneriat.

Delegaţia conducerii IICCMER a fost formată din Vladimir Tismăneanu, dr.Mihail Neamţu, director ştiinţific, şi Bogdan Cristian Iacob, secretar al Consiliului Ştiinţific, iar cea a asociaţiei din Teodor Mărieş, Sorin Ilieşiu şi avocatul Ionuţ Matei.




România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor