IREAL! Analist, estimare şocantă: Deja avem 30%-35% din toată piaţa de publicitate de pe TV, în mâna partidelor. A tuturor partidelor!


Mihai Răzvan Moraru a atras atenţia, într-o analiză publicată pe reţelele sociale, asupra lipsei de transparenţă a administraţiilor locale în privinţa contractelor încheiate cu presa. Potrivit analistului, multe primării nu publică deloc aceste contracte sau o fac selectiv şi cu întârzieri de ani de zile, deşi legea le obligă să afişeze toate achiziţiile publice pe site-urile proprii.
Analistul a prezentat exemple concrete, menţionând că unele primării au plătit sume considerabile către postul Antena 3, pentru "promovarea" unor proiecte locale. El a estimat că, însumate, fondurile publice direcţionate către mass-media de către partide, ministere şi primării ar putea reprezenta până la 30–35% din întreaga piaţă de publicitate TV din România.
Analiza lui Moraru
"Transparenţa administraţiei locale - un vis pentru noi, cu multe blocaje din partea lor. Mai ales când vine vorba de contracte cu presa! Şi vă dau exemplul de mai jos, cu sume exacte, la final!
În mod normal, toate primăriile ar trebui să îşi publice pe propriul site achiziţiile publice, rapoartele bugetare şi contractele!
Ar trebui. În realitate nu se întâmplă asta. Asta e varianta unu. Cum face Primăria Sectorului 6! Care nu a publicat contractele cu valoare de peste 5.000 de euro de doi ani! Primar Ciprian Ciucu PNL!
Varianta a doua e că le publică cu o întârziere mare, chiar de câţiva ani. Cum e cazul Primăriei Mun Iaşi - Primar Mihai Chirica PNL sau a Primăriei sectorului 3 Primar Robert Negoiţă PSD (care nici acum nu a publicat anumite luni din 2024).
Varianta a treia e că le publică, dar selectiv. Cum e cazul Primăriei Mun Cluj. Primar Emil Boc, PNL. Sau le pun într-o bază de date unde nu există căsuţa de căutare sau nu poţi face filtrare. Sau lipsesc anumite contracte sau anumite luni.
Vrei să le verifici, mergi pe SEAP. Ok, dar acolo ai o altă problema. Primăriile fac achiziţii şi prin multe alte instituţii pe care le au în subordine, şi multe contracte merg prin diverse programe locale de cultură, salubritate şi alte servicii comunitare. E muncă de sisif. Şi totuşi, am vrut să văd cât cheltuie o primărie medie, una mare şi un sector din Bucureşti pe presă. Pe multe portaluri ale primăriilor nu am găsit informaţii. Dar la câteva am găsit, fie pe SEAP, fie în rapoartele pe 2024.
Şi am ales o singură televiziune, cea care a apărut cel mai des în situaţiile văzute de mine azi: Antena3!
1. Primăria Mun Buzău, C-tin Toma primar PSD, a cheltuit doar în mod direct 185.000 de euro cu TVA, toate contracte încheiate prin excepţii, din care Antena 3 a primit 105.000 de euro cu TVA. Prin care a promovat proiectul 'Buzăul Genial - Femei la puterea 10' şi 150 de ani de impresionism - lansare carte Kaizen. Să fie primit ! Dacă nu aţi auzit de aceste proiecte şi nu aţi venit la Buzău pentru ele…….
2. Mun Oradea, Primar Florin Birta, PNL. Contract cu Antena 3 de sute de mii de euro atribuit în martie 2025!
3. Sectorul 4, Primar Daniel Băluţă, PSD. Contrat în mai 2025 în valoare de 940.000 de euro cu Antena 3 pentru promovarea sectorului 4! (dacă nu ştiţi unde să mergeţi în vacanţă).
Păi dacă doar trei primării au încheiat doar cu o singură televiziune contracte de peste 1 milion de euro, care e valoarea integrală a sumelor pe care oamenii politici le dau către presă prin primari, ministere, partide, instituţii şi companii? Dacă doar din subvenţii au mers peste 100 de milioane de euro, să fie şi prin primării încă 100 de milioane, companii şi instituţii încă 100?
Păi deja avem 30%-35% din toată piaţa de publicitate de pe TV, în mâna partidelor. A tuturor partidelor!"