Vladimir Putin, de la macho cu sănătate olimpică la patriarh înţelept

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, îşi va schimba în viitorul apropiat în mod cardinal imaginea, de a cărei elaborare s-au ocupat în ultimul timp consilierii săi.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. (BULENT KILIC / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
04.12.2012

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, îşi va schimba în viitorul apropiat în mod cardinal imaginea, de a cărei elaborare s-au ocupat în ultimul timp consilierii săi. Despre cum va fi acum preşedintele rus se spune într-un raport destinat uzului personal al unuia dintre guvernatorii ruşi şi ajuns în mâinile jurnaliştilor de la Nezavisimaia Gazeta. Din document rezultă că locul imaginii de 'macho cu sănătate olimpică' va fi luat de cea a 'patriarhului sistemului politic rus', un patriarh 'înţelepţit de bogata experienţă'.

Comentând pentru Nezavisimaia Gazeta viitoarea schimbare de imagine a lui Putin, vicepreşedintele Centrului de tehnologii politice de la Moscova, Rostislav Turkovski, subliniază că noua imagine i-ar putea fi utilă preşedintelui, mai ales dacă acesta se va decide să candideze pentru un al patrulea mandat.

La rândul său, analistul Mihail Vinogradov, director general al Centrului de informaţii politice şi preşedintele fondului 'Politica petersburgheză', este de părere că totul va depinde de cât de mult Putin însuşi este deschis noii imagini. În context, Vinogradov a amintit: faptul că era imobilizat într-un scaun cu rotile nu l-a împiedicat pe Franklin D. Roosevelt să conducă SUA. 'Problema este cine dintre consilierii lui Putin se va încumeta să discute cu el astfel de schimbări', conchide politologul.

Primele trimiteri la noua imagine a preşedintelui rus vor putea fi văzute de cetăţenii ruşi în timpul discursului pe care Vladimir Putin îl va susţine în faţa Adunării Federale, la 12 decembrie. După aceasta este de aşteptat ca Putin să-şi ia o pauză prelungită, pentru ca apoi să compară în faţa naţiunii ruse în 'noua versiune', subliniază Nezavisimaia Gazeta.

Zvonuri privind starea de sănătate a liderului rus circulă în mass-media şi blogosfera din Rusia de mai multe luni. În mod indirect acestea au fost confirmate de declaraţii imprudente ale preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi premierului nipon Yoshihiko Noda.

Au scris despre aceasta şi publicaţii străine. Chiar săptămâna aceasta mass-media au abordat din nou respectivul subiect, notând că, în timpul negocierilor de luni dintre Putin şi premierul turc Recep Tayyip Erdogan, acesta din urmă l-a ajutat pe preşedintele rus să ia loc în fotoliu. Cu toate acestea, Erdogan a refuzat să discute despre sănătatea liderului rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor