Vlad Voiculescu îl acuză de minciună pe Florian Bodog: "Strategia PSD este simplă, şi nu e nouă pentru urmaşii PCR, FSN, USL"
alte articole
Fostul ministru tehnocrat al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, îl acuză pe succesorul său, Florian Bodog, că a minţit când a declarat că la preluarea mandatului, acoperirea vaccinală era doar de 15%. Minciuna lui Bodog este confirmată şi de Societatea Naţională de Medicina Familiei printr-un comunicat cât se poate de clar, arată Voiculescu.
"Domnul ministru Bodog şi preşedintele CNAS erau cu treabă prin Dâmboviţa zilele trecute şi au dat fuga şi până la Spitalul Orăşenesc Pucioasa. S-au făcut poze, a fost frumos. La întâlnirea cu medicii, domnul ministru a repetat - cu aplomb, mi se spune - minciuna domnului premier Tudose: 15% grad de vaccinare la începutul mandatului domniei sale.
Minciuna a fost respinsă şi de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) printr-un comunicat cât se poate de clar.
Strategia PSD este însă simplă, şi nu e deloc nouă pentru urmaşii PCR, FSN, USL - o descrie Sorin Ioniţă foarte clar: "lansăm şapte prostii pe zi, oricum nu mai există atâta presă cât să le verifice pe toate. Ne prind cu trei, dar patru trec. Practic, vorbim prăpăstii mai mult şi mai repede decât pot ei scrie, şi uite aşa ne-am scos", scrie, pe Facebook, Vlad Voiculescu.
Reamintim că Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a luat atitudine după declaraţiile lui Bodog, într-un comuniat de presă intitulat sugestiv "Deformarea realităţii dăunează grav epidemiei de rujeolă". SNMF transmite că a luat act cu surprindere de declaraţiile repetate ale Domnului Ministru al Sănătăţii, domnul Florian Bodog, în legătură cu faptul că la preluarea mandatului său, acoperirea vaccinală în România era de 15%.
"Nu înţelegem cine îi dezinformează pe domnul Ministru şi pe domnul Prim Ministru, care a preluat cifrele, în condiţiile în care rapoartele oficiale spun altceva.
Conform raportului Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) "ANALIZA REZULTATELOR ESTIMĂRII ACOPERIRII VACCINALE LA VÂRSTA DE 18 LUNI PENTRU COPIII NĂSCUŢI ÎN LUNA IULIE, 2015", analiză efectuată în luna februarie 2017, sunt precizate următoarele valori pentru acoperirea vaccinală (AV):
- o doză BCG - 96,8%
- 3 doze hepatitic B pediatric - 92%
- 3 doze DTP - 82,8%
- 3 doze VPI - 82,8%
- 3 doze Hib - 82,8%
- o doză ROR - 86,5%".