Vlad Ţurcanu: Consiliul societăţii civile creat de Dodon îmbrăţişează politica pro-rusească a preşedintelui
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon şi-a creat recent propriul Consiliu al societăţii civile, o structură nouă pe lângă instituţia prezidenţială, similară celei care există de câţiva ani în cadrul Guvernului, urmând să fie o platformă de colaborare între membrii asociaţiilor obşteşti şi Preşedinţie. Fiind foarte prolific în ceea ce priveşte lansarea unor iniţiative fără să conteze foarte mult utilitatea lor pentru climatul din societate, se pare că Igor Dodon are nevoie să dea un plus de greutate acestor iniţiative care ulterior vor fi sprijinite de acest Consiliu al societăţii civile, sau chiar propuse de Consiliu, consideră comentatorul politic Vlad Ţurcanu.
Ţurcanu a ţinut să precizeze că crearea acestui Consiliu al societăţii civile ar culmina cu membrii săi, în mare parte personaje apropiate cândva de fostul şef de stat, Vladimir Voronin, ba chiar şi o fostă responsabilă de politică editorială a televiziunii oficiale a regiunii separatiste de la Tiraspol.
„Cu siguranţă vorbim despre nişte persoane care îmbrăţişează politica anti-europeană şi pro-rusească a lui Igor Dodon. De acum înainte ar trebui să ne aşteptăm că dl Dodon nu-şi va atribui în totalitate paternitatea iniţiativelor sale, ci îi va lăsa pe aceşti, ca şi cum, reprezentanţi ai societăţii civile să lanseze iniţiative pe care d-lui să le susţină şi să le propună societăţii moldoveneşti”, a menţionat fostul purtător de cuvânt al preşedintelui RM, Nicolae Timofti, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chişinău.
Cât despre membrii Consiliului societăţii civile a lui Dodon, analistul politic a specificat că în domeniul mass media, şeful statului ar urma sa fie sfătuit de către Elena Pahomova care în ultimii ani a fost responsabilă de politica editorială a televiziunii oficiale a regiunii separatiste de la Tiraspol, scriindu-i cândva discursuri fostului lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, „iar acum va prezenta, ca şi cum, din partea societăţii civile tot felul de iniţiative pe care Igor Dodon le va prelua şi le va duce mai departe”.
Sectorul educaţional şi cultural ar urma sa fie analizat de către „unul dintre moldoveniştii noştri cunoscuţi, dl Valentin Beniuc, foarte vizibil în mandatul lui Vladimir Voronin”, iar consolidarea statalităţii şi reintegrarea ţării i-a revenit lui Victor Stepaniuc care „nu a reuşit să reintegreze ţara vreme de opt ani, când era numărul doi în ierarhia comunistă, iar acum va reuşi cu ajutorul lui Igor Dodon şi a altor patrioţi şi statalişti”, a precizat ironic, Vlad Ţurcanu.
„Din punct de vedere tehnic, Igor Dodon adoptă o abordare pe care am întâlnit-o la preşedintele rus Vladimir Putin care pentru a-şi justifica anumite iniţiative crează tot felul de grupuri compuse din personaje respectate în Federaţia Rusă”, a explicat Vlad Ţurcanu, adăugând că în Moldova, aceşti oameni pe care Igor Dodon i-a desemnat să facă parte din aşa-numitul Consiliu al societăţii civile „sunt în marea lor majoritate angajaţi politic în slujba socialiştilor, pentru că nu există diferenţe de opinie în ceea ce promovează socialiştii lui Igor Dodon şi aceşti oameni care se pretind a fi exponenţi ai societăţii civile”.
Mai mult decât atât, analistul consideră că acest Consiliu al societăţii civile nu va fi mereu la vedere, ci, mai degrabă, va fi folosit doar la necesitate, iar această necesitate va apare atunci când se va intra pe linie dreaptă în campania electorală din 2018, şi atunci „aceste entităţi pe care şi le crează Igor Dodon în jurul său, vor fi importante pentru a da senzaţia că marea majoritate a poporului merge cu Igor Dodon”.