Vlad Gheorghe: PSD ne-a aruncat în groapa bugetară. Măcar ar fi trebuit să tacă, nu-i mai crede nimeni că pleacă undeva

Vlad Gheorghe, noul consilier onorific al premierului Ililie Bolojan, a declarat marţi, la RFI, că Marcel Ciolacu şi cei din anturajul său ar trebui să răspundă penal pentru „groapa bugetară” în care este România în contextul în care social-democraţii ameninţă în fiecare săptămână că ies de le guvernare.
„Domnul Grindeanu ar trebui să se uite în curtea proprie, unde îl are pe domnul Ciolacu, pe care l-a susţinut şi îl promovează în continuare, este chiar preşedinte de CJ la Buzău, este un domn care trebuia să răspundă, după părerea mea, penal pentru ceea ce se întâmplă acum, împreună cu alţi oameni din anturajul său. Nu se poate să primim lecţii de la cei care ne-au aruncat în această groapă bugetară în care suntem despre cum să ieşim de acolo, pentru că ei cu asta s-au ocupat în ultimii ani, să ne arunce în groapă. Deci în mod rezonabil, măcar ar fi trebuit să tacă”, a precizat liderul DREPT.
Vlad Gheorghe consideră drept ridicolă retorica PSD care tot repetă că pleacă din guvern.
”În primul rând că nu-i mai crede nimeni pe cei de la PSD că pleacă undeva. Cred că nu trece o săptămână fără să zică de cinci-şase ori că pleacă, mai au puţin şi spun că deja au plecat din Guvern, deşi au miniştri, ăsta e următorul lor pas. Mi se pare deja ridicolă această retorică, sincer să fiu”.
Totodată, liderul DREPT avertizează că există riscul ca formaţiunile extremiste „să rupă tot” la viitoarele alegeri, dacă partidele de la guvernare nu fac reformele necesare: „Dacă partidele vechi nu înţeleg că asta trebuie făcut, ne uităm la un 2028 în care extremiştii efectiv o să genereze un val care o să rupă tot. Până la urmă, partidele, inclusiv PSD, PNL şi USR, dacă nu înţeleg că acum îşi joacă viitorul politic pentru 2028, o să piardă pe mâna lor”.