Vlad Filat revenit de la Bruxelles: Alegerile anticipate pot fi evitate
alte articole
Prim-ministrul în exerciţiu Vlad Filat a susţinut vineri o conferinţă de presă privind rezultatele vizitei întreprinse la Bruxelles în care a subliniat că această vizită a fost productivă şi cu rezultate importante.
Vlad Filat a anunţat că, în cadrul Summit-ului Partidului Popular European, a avut ocazia să prezinte o informaţie largă cu privire la situaţia politică din Republica Moldova şi perspectiva europeană a ţării noastre.
Premierul a anunţat că a discutat cu mai mulţi oficiali europeni, precum José Manuel Barroso, Herman Van Rompuy, Wilfried Martens, Angela Merkel, Cancelarul Federal al Germaniei, Traian Băsescu, Preşedintele României şi alţi reprezentanţi ai EPP.
„Am primit confirmarea că Republica Moldova are prieteni sinceri. Mesajul lor este să facem tot ce este necesar pentru a asigura în continuare o guvernare democratică. Drept rezultat, ei ne vor oferi sprijinul necesar”, a declarat Vlad Filat.
„Am discutat aspectele privind negocierea Acordului de Asociere RM-UE şi Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber, aprofundat şi cuprinzător. Realizările pe care le-am obţinut sunt încurajatoare. Vom primi de la UE suplimentar 20 mil. Euro, dintre care 6 mil. Euro vor fi utilizaţi în domeniul sănătăţii, iar restul în infrastructură, în sănătatea rurală”, a notat Vlad Filat.
De asemenea, Vlad Filat a comunicat că la Bruxelles, în perioada 11-15 martie, a avut loc o nouă rundă de negocieri în vederea semnării Acordului de Asociere.
Premierul în exerciţiu a comunicat că tot astăzi a luat sfârşit Misiunea de evaluare a Uniunii Europene, aflată la Chişinău, privind nivelul de implementare a acţiunilor comune RM-UE în vederea liberalizării regimului de vize. În acest sens, pentru 26 martie a fost stabilită o videoconferinţă, la care vor fi prezentate concluziile experţilor, iar evaluarea Misiunii va fi prezentată către reuniunea Consiliului de Cooperare RM-UE în luna iulie.
„În concluzie, pot să reiterez că procesul de integrare în UE, este în plină implementare şi agenda pe care ne-am propus-o în acest scop va fi realizată pas cu pas. Scopul nostru este ca cetăţenii RM să circule în Uniunea Europeană fără vize, iar Moldova să obţină statut de membru asociat al UE”, a conchis Vlad Filat.
Referitor la criza politică din Republica Moldova acesta şi-a exprimat speranţa că negociatorii partidelor din fosta AIE vor ajunge la un consens,ceea ce înseamnă resetarea AIE, acordarea cetăţenilor ţării a unei guvernări eficiente, fiind evitate alegerile anticipate.
Amintim că Guvernul condus de Filat a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. Acesta a venit ca urmare a crizei politice, care a început la 13 februarie, odată cu denunţarea acordului AIE 2 de către premierul Vlad Filat. Moţiunea de cenzură a fost depusă în Parlament săptămâna trecută, de fracţiunea comuniştilor. Motivul pe baza pe care l-a menţionat PCRM a fost corupţia din cadrul Guvernului.