Vlad Filat face primele declaraţii: Prin acest dosar se urmăreşte distrugerea mea şi a PLDM

Fostul lider PLDM, Vlad Filat cere în continuare, împreună cu avocaţii săi, ca şedinţele de judecată să fie publice, fapt considerat manipulare a opiniei publice de procurorul pe dosar, Adriana Beţişor.
Maria Maevschi
15.03.2016

alte articole

Vlad Filat (sputnik.md)
Maria Maevschi
15.03.2016

La cinci luni de la reţinerea sa în Plenul Parlamentului, imediat după ridicarea imunităţii prin votul deputaţilor la cererea procurorului general, Corneliu Gurin, fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, precum şi de implicare în cunoscutul "jaf al secolului", fostul premier Vlad Filat face primele declaraţii.

Fostul lider liberal-democrat a ţinut să menţioneze faptul că afirmaţiile făcute la 15 octombrie de la tribuna din sala de şedinţe s-au adeverit. Precizăm că Filat declara atunci că „totul este o înscenare, că reţinerea mea face parte dintr-un scenariu regizat în cele mai mici detalii, iar scopul adevărat este preluarea totală a puterii în Moldova. Într-un final Moldova a ajuns să fie capturată în totalitate!”.

Filat s-a arătat nemulţumit şi de faptul că şedinţele în instanţă au loc „cu uşile închise şi cu presa păzită de mascaţi înarmaţi cu automate”, deşi apărătorii lui au cerut în repetate rânduri un proces de judecată public.

„Deşi am cerut în repetate rânduri ca procesul să fie unul public, ca fiecare dintre voi să afle adevărul, să vadă acele aşa-zise probe, bâlbâielile lui Shor, procurorii au încălcat din nou legea şi au ţinut de indicaţiile transmise în şoaptă de patronul cu sediul pe Cantermir (Global Business Centre, proprietar Vlad Plahotniuc – n.r.): totul trebuie să se desfăşoare cu uşile închise”, se arată în mesajul publicat pe contul de Facebook al fostului premier, de către administratorul paginii.

„Faptul că acest proces de judecată nu este public, demonstrează clar că este vorba despre un dosar politic. Un dosar care urmăreşte un singur scop: distrugerea mea şi a PLDM”, a adăugat Filat.

De menţionat că tot marţi 15 martie a avut loc o nouă şedinţă de judecată în dosarul fostului prim-ministru Vlad Filat. Fiind întrebată cu privire la modalitatea de desfăşurare a şedinţelor, procurorul care instrumentează cazul, Adriana Beţişor a subliniat: „Eu cred că ei de fapt nu vor ca şedinţa să fie una publică, dar cunoscând că legea impune să fie una închisă, ei manipulează opinia publică, cerând de fiecare dată ca sedinţa să fie deschisă. Pentru mine personal ar fi foarte binevenit să fie şedinţa publică”, a punctat Beţişor, conform Privesc.eu.

Notabil este faptul că şedinţa de judecată de marţi a fost întreruptă în urma depunerii unei cereri de către Vlad Filat, care a motivat că s-ar simţi rău, solicitând să fie investigat de un medic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor