Vinete la cuptor cu brânză şi sos de roşii
alte articole
Acest fel de mâncare, bogat în sos de roşii, e o specialitate faimoasă a regiunii din sud-estul Italiei.
Ingrediente:
- 1 kg de vinete
- 100 g faină, ulei
- 40 g parmezan ras
- 400 g mozzarella sau alt fel de brânză rasă
- sare şi piper
- un ardei tăiat în rondele
Pentru sosul de roşii aveţi nevoie de:
- 60 ml de ulei de măsline
- 1 ceapă tocată foarte mărunt
- 2 căţei de usturoi mărunţiţi bine
- 450 g de roşii proaspete sau din conservă, tăiate în cubuleţe
- câteva frunze de pătrunjel sau busuioc
Modul de preparare:
Se taie vinetele în rondele de circa un cm grosime, se presară cu sare şi se lasă la scurs cam o oră.
Între timp se prepară sosul de roşii. Se căleşte ceapa în ulei până devine translucidă, apoi se adaugă usturoiul şi roşiile. Dacă se folosesc roşii proaspete, se adaugă 50 ml de apă. Se asezonează cu sare şi piper după gust, după care se adaugă pătrunjelul sau busuiocul tocat mărunt şi se fierbe circa 30 de minute.
Vinetele se scurg de apă, apoi se dau uşor prin faină, pe ambele părţi. Într-o tigaie de teflon, se încălzeşte puţin ulei, şi se adaugă apoi un rând de vinete. Se rumenesc la foc moderat acoperite cu un capac până se înmoaie; se întorc, şi se coc şi pe cealaltă parte. Se procedează la fel cu celelalte rondele de vinete.
Se încălzeşte cuptorul la 180 grade C. Se unge un vas termorezistent cu puţin ulei de măsline, apoi se tapetează cu un strat subţire de făină. Se adaugă puţin sos de roşii, după care se aşează primul strat de vinete. Se piperează, se adaugă puţin parmezan, apoi se acoperă cu un strat de brânză rasă. Pe deasupra se pun câteva linguri de sos, câteva rondele de ardei, după care se aşează cel de-al doilea strat de vinete. Se repetă până când se termină ingredientele. La sfârşit se acoperă cu sosul de roşii rămas, se presară puţin parmezan şi frunze de pătrunjel sau busuioc mărunţite. Se dă la cuptor cam 40-45 de minute, până când prinde o crustă aurie, iar vinetele sunt bine pătrunse.
Reţeta e inspirată din colecţia "Cele mai bune 500 de reţete din toate timpurile "