Viitorul Constanţa se mută la Galaţi!
alte articole
Directorul de marketing al clubului Oţelul Galaţi, Dragoş Ghiuţă, a anunţat că a primit din partea grupării Viitorul Constanţa o solicitare ca echipa patronată de Gheorghe Hagi să-şi dispute meciurile de pe teren propriu din turul Ligii I pe stadionul fostei campioane a României. "E o cerere care ne onorează. În principiu am fost de acord cu cererea lor, le-am trimis tot ceea ce înseamnă cheltuielile ce ţin de organizarea unui meci de Liga I, aceasta fiind practic singura condiţie pe care am pune-o. Va fi ceva inedit pentru oraşul nostru ca în fiecare săptămână să avem câte o partidă de Liga I şi, ţinând cont de faptul că Viitorul este patronată de Gică Hagi, mă aştept la o primire frumoasă din partea suporterilor gălăţeni", a spus Ghiuţă.
Oţelul şi Viitorul Constanţa se vor întâlni în meci direct în etapa a VIII-a a Ligii I, gazdă fiind formaţia gălăţeană. Conform programului turului Ligii I, cele două echipe vor trebui să joace ambele pe teren propriu într-o singură etapă, cea cu numărul XVI.
Viitorul Constanţa nu are încă un teren propriu, baza sa de la Ovidiu fiind în continuare în construcţie. Deşi se anticipa că stadionul va putea fi utilizat încă din această toamnă, se pare că planurile nu sunt în concordanţă cu realitatea.