Victor Ponta: Parlamentul nu trebuie să intre în vacanţă cu restanţe legislative
alte articole
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că este important ca Parlamentul să nu intre în vacanţă cu restanţe legislative şi că proiectele rămase restante trebuie supuse votului până la vacanţa parlamentară.
"O să ne mai vedem probabil încă o dată până la sfârşitul sesiunii, dar e bine să trecem toate legile care sunt restante. Mi-a spus liderul de grup că sunt peste 100 de legi. (...) Le trecem în sensul să fie votate. Unele vor fi adoptate, altele respinse, important e să nu intre Parlamentul în vacanţă cu restanţe. Sunt deputaţi care au fost aleşi la alegerile locale şi îşi vor da demisia aşa încât e bine şi la Cameră şi la Senat să nu rămânem cu restanţe", a susţinut Ponta, la Palatul Parlamentului.
Întrebat de ce Legislativul modifică din nou legea privind procedura de suspendare a preşedintelui din moment ce a declarat că suspendarea lui Traian Băsescu nu e o prioritate, Ponta a arătat că şeful statului şi-a ridicat, prin modificările aduse acestei legi în urmă cu un an, nişte "ziduri de apărare" şi ele trebuie scoase.
"Preşedintele Băsescu şi-a pus în ultimul an, când avea încă sprijin în Parlament, nişte obstacole la o procedură absolut normală. N-am înţeles, dacă nu-i era frică de suspendare, de ce a a pus tot felul de obstacole care nu existau până acum un an. Acum, încet-încet, majoritatea revine la normalitate şi scoate aceste ziduri de apărare pe care şi le-a făcut preşedintele. Sigur, când construieşti ceva gândindu-te numai la tine şi la persoana ta, nu durează", a declarat Ponta.